Acasă » Vedete » Oana Roman, mesaj înduioșător pentru Marius Elisei! Ce i-a transmis cu ocazia celebrării a 9 ani de la cununia civilă

Oana Roman, mesaj înduioșător pentru Marius Elisei! Ce i-a transmis cu ocazia celebrării a 9 ani de la cununia civilă

De: Ramona Tudor 15/01/2023 | 20:37
Oana Roman, mesaj înduioșător pentru Marius Elisei! Ce i-a transmis cu ocazia celebrării a 9 ani de la cununia civilă
Oana Roman și fostul său partener, Marius Elisei (Sursă: Facebook)

Oana Roman și Marius Elisei celebrează 9 ani de la cununia civilă. Cu această ocazie, fiica lui Petre Roman a transmis un mesaj emoționant pe rețelele de socializare. 

Oana Roman și Marius Elisei au trecut prin perioade atât frumoase, cât și grele și decisive, încât au ajuns să se despartă și să o ia pe drumuri separate. Doar că destinul avea alte planuri pentru ei. Nu a durat mult timp și cei doi și-au dat seama că nu pot funcționa unul fără celălalt, așa că s-au împăcat. Îi leagă multe momente frumoase, iar din iubirea lor a rezultat o fetiță, pe nume Iza, în vârstă de 8 ani.

Cei doi au celebrat astăzi, împlinirea a 9 ani de la cununia civilă,  iar cu această ocazie, Oana Roman i-a transmis un mesaj lui Marius Elisei.

Mesajul pe care l-a transmis Oana Roman partenerului ei de viață

„În fața primăriei sectorului 2 în ziua de 15 ianuarie 2014, ziua în care m-am căsătorit civil. Era atâta lume și atâta presă: camere, fotografi, reporteri încât, gravidă în opt luni, mi-a fost frică să nu mă calce în picioare când intru sau când o să ies.

Am fost fericită în ziua aia. Nu știam ce urmează și cât mă voi lupta pentru viața mea după ce voi naște. Și la câte provocări vom fi supuși amândoi. Cumva ele ne-au erodat și ne-au obosit pentru că nu am fost deloc ușor și viața ne-a încercat de multe ori.

Pentru că urma să nasc o fetiță, regretatul Răzvan Ciobanu mi-a creat o rochie roz… m-am simțit minunat în ea’, a scris Oana Roman pe rețelele de socializare.

Oana Roman și Marius Elisei/ Sursa foto: Instagram

(CITEȘTE ȘI: Oana Roman va ajunge pe masa de operație! Vedeta nu mai poate amâna. „Sunt obligată să o fac” )

Poezia scrisă de Oana Roman, pentru Marius Elisei

Și pentru că, în urmă cu câteva zile cei doi au sărbătorit 10 ani de relație, Oana a transpus câteva gânduri, într-o poezie scrisă pentru partenerul ei de viață, Marius Eisei.

„Azi 10 ani. Prea mult și prea des privim în direcții diferite.

„Ţi-aş spune ceva, despre noi,

despre zăpada de-afară,

despre dragostea mea.

Ţi-aş spune ceva, orice,

numai să nu crească iarba tăcerii între noi.

Ţi-aş spune ceva, ce-ai ştiut,

sau ce ştiu, dar a-nceput să crească iarba tăcerii între noi

şi s-au rătăcit sunetele din cuvântul târziu”, a scris Oana Roman pe contul de Instagram.

(VEZI ȘI: Vești excelente pentru Oana Roman! A câștigat bani grei de pe urma procesului cu Oana Zăvoranu)

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Ramona Tudor s-a născut la data de 17 februarie 1997, în orașul Alexandria din județul Teleorman. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București. După o serie de parteneriate cu diverse publicații citeste mai mult
Parteneri
Camping în România. Cât costă o zi cu RULOTA, la munte sau la mare
Camping în România. Cât costă o zi cu RULOTA, la munte sau la mare
FOTO. Transformarea incredibilă a unuia dintre cei mai bogați români, la 67 de ani, după numeroasele operații estetice! Caută tinerețea veșnică și atenția femeilor frumoase
FOTO. Transformarea incredibilă a unuia dintre cei mai bogați români, la 67 de ani, după...
Mădălina Ghenea, apariție în lenjerie TRANSPARENTĂ! A făcut-o IAR
Mădălina Ghenea, apariție în lenjerie TRANSPARENTĂ! A făcut-o IAR
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Ultimii condamnați la moarte de Ceaușescu, în perioada comunistă. Ce fapte au comis „Bachus” și Ion Pistol, doi dintre cei mai cunoscuți infractori din istoria României
Ultimii condamnați la moarte de Ceaușescu, în perioada comunistă. Ce fapte au comis „Bachus” și...
Cornel Dinicu a întins masa de Paște pe ruinele Fermei Dacilor! A făcut dezvăluiri emoționante
Cornel Dinicu a întins masa de Paște pe ruinele Fermei Dacilor! A făcut dezvăluiri emoționante
Trei bărbați s-au dus să facă surf în Mexic și după o săptămână cadavrele lor au fost găsite într-un puț adânc de 15 metri
Trei bărbați s-au dus să facă surf în Mexic și după o săptămână cadavrele lor...
O gaură misterioasă, de mărimea Elveției, se formează în același loc în Antarctica. După 50 de ani, experții au aflat motivul
O gaură misterioasă, de mărimea Elveției, se formează în același loc în Antarctica. După 50...
Dacă un șofer face o depășire neregulamentară, ești obligat să-l lași să intre în fața ta?
Dacă un șofer face o depășire neregulamentară, ești obligat să-l lași să intre în fața...
Cu cine nu ar cânta niciodată Maria Cârneci: „Nu aș accepta niciodată cu unul care...”. Dezvăluiri fără perdea făcute de interpreta de muzică populară
Cu cine nu ar cânta niciodată Maria Cârneci: „Nu aș accepta niciodată cu unul care...”....
Se spală rufe azi și în a treia zi de Paște? Ce spun preoţii
Se spală rufe azi și în a treia zi de Paște? Ce spun preoţii
Maria Cârneci, destăinuiri emoționante despre pierderea soțului ei. Artista încă nu și-a găsit liniștea fără el. „Nu cred că îmi mai găsesc echilibrul fără el niciodată. Nu cred.”
Maria Cârneci, destăinuiri emoționante despre pierderea soțului ei. Artista încă nu și-a găsit liniștea fără...
Theo Rose, probleme de sănătate, chiar înainte de Paște: „Am înrăutățit situația”
Theo Rose, probleme de sănătate, chiar înainte de Paște: „Am înrăutățit situația”
"Suntem o comună binecuvântată de Dumnezeu!" Fructul cu care localnicii au dat lovitura. Cu cât...
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Creează, Repară, Inovează: sculele electrice FĂRĂ FIR Parkside la Lidl
Creează, Repară, Inovează: sculele electrice FĂRĂ FIR Parkside la Lidl
Substanță RADIOACTIVĂ, găsită în urina fumătorilor de țigări electronice!
Substanță RADIOACTIVĂ, găsită în urina fumătorilor de țigări electronice!
La 12 ani de la divorț, Mihai Neșu rupe tăcerea! Adevărul a ieșit la iveală: „Vreau să știe lumea...”
La 12 ani de la divorț, Mihai Neșu rupe tăcerea! Adevărul a ieșit la iveală:...
Produsul adorat de români care nu va mai avea niciodată același gust. Este directivă de la UE
Produsul adorat de români care nu va mai avea niciodată același gust. Este directivă de...
Părintele Pimen Vlad, adevăruri nespuse despre Gigi Becali. A fost miracol de la Maica Domnului. ”Aveți pământ acolo?”
Părintele Pimen Vlad, adevăruri nespuse despre Gigi Becali. A fost miracol de la Maica Domnului....
AJUTOR OBLIGATORIU în România. Este vestea pe care o așteptau aproape un milion de români
AJUTOR OBLIGATORIU în România. Este vestea pe care o așteptau aproape un milion de români
Despărțire – șoc în showbiz, la doar o zi de când vedeta a adus pe lume cel de-al doilea copil. E posibil să rămână la ea!
Despărțire – șoc în showbiz, la doar o zi de când vedeta a adus pe...
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Vladimir Putin ordonă exerciţii nucleare ca răspuns la
Vladimir Putin ordonă exerciţii nucleare ca răspuns la "ameninţările" lui Emmanuel Macron
Noile reguli PENTRU ȘAORMA. Decizia care se pregătește chiar acum în Europa
Noile reguli PENTRU ȘAORMA. Decizia care se pregătește chiar acum în Europa
O bancnotă de colecție îți aduce o avere. Mulți români o mai au prin casă
O bancnotă de colecție îți aduce o avere. Mulți români o mai au prin casă
Obicei INEDIT în a doua zi de Paște. Singurul loc din România în care se mai practică
Obicei INEDIT în a doua zi de Paște. Singurul loc din România în care se...
Daniela Crudu a născut a doua oară! Ce putea să spună Gigi Becali despre ea, după scandalul teribil cu Nilă
Daniela Crudu a născut a doua oară! Ce putea să spună Gigi Becali despre ea,...
Zodiile care vor pierde o persoană dragă până la finalul primăverii. Ce anunță astrele pentru trei semne zodiacale
Zodiile care vor pierde o persoană dragă până la finalul primăverii. Ce anunță astrele pentru...
Cât de bogată este, de fapt, Maria Cârneci:
Cât de bogată este, de fapt, Maria Cârneci: "Nu am mașină"
Gigi Becali și-a luat mâna de pe Ioana Tufaru: „Nu mai suntem sub aripa lui protectoare”
Gigi Becali și-a luat mâna de pe Ioana Tufaru: „Nu mai suntem sub aripa lui...
Barajul din România care e construit într-un loc unic. Are o poveste impresionantă și a oprit o catastrofă. Un oraș întreg ar fi fost șters de pe hartă
Barajul din România care e construit într-un loc unic. Are o poveste impresionantă și a...
Animalul pe care românii au început să-l crească. Investiția nu este mare, dar profitul poate fi uriaș. Un ou se vinde și cu 100 de lei, iar cererea este uriașă
Animalul pe care românii au început să-l crească. Investiția nu este mare, dar profitul poate...