Gestul uluitor pe care l-au făcut mai mulți tineri, după ce o ambulanță a rămas blocată în nămeți: „Iată generația nouă”

Gestul uluitor pe care l-au făcut mai mulți tineri, după ce o ambulanță a rămas blocată în nămeți: „Iată generația nouă”
O salvare a fost deszăpezită cu ajutorul unor tineri / foto: captură video Facebook

O ambulanță a rămas blocată în nămeți, în localitatea Ghergheleu, comuna Codăeşti, în timp ce se deplasa spre domiciliul unei femei. Mai mulți tineri au aflat de cele întâmplate, așa că au recurs la un gest incredibil.

Un echipaj medical de pe o autospecială a Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vaslui, rămasă blocată, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în timpul unei operațiuni de serviciu. Cadrele medicale se îndreptau spre domiciliul unei femei, iar din cauza nămeților, ambulanța a rămas blocată. Totul s-a întâmplat în localitatea Ghergheleu, comuna Codăeşti din județul Vaslui.

Câțiva tineri care se aflau la o petrecere au fost anunțați că ambulanța a rămas blocată, iar de îndată aceștia au sărit în ajutor.

Salvarea a fost solicitată pentru a interveni în cazul unei femei de 37 de ani care se simţea rău. Din cauza stratului gros de zăpadă, echipajul de medici a rămas înzăpezit, chiar la aproximativ un kilometru distanţă de satul Ghergheleu, iar aceștia au anunţat pacienta că va întârzia.

(CITEȘTE ȘI: Tânărul din imagine și-a organizat petrecerea de înmormântare, încă din timpul vieții. Motivul pentru care a recurs la acest gest îți rupe inima!)

Tinerii care au ajutat ca salvarea să iasă din zăpadă / foto: Facebook Roxana Radu

Gestul tinerilor a surprins pe toată lumea

Nu au stat mult pe gânduri, iar tinerii au părăsit petrecerea şi au mers aproximativ doi kilometri prin viscol.

Ajunși la fața locului, aceștia au reușit să deszăpezească mașina, iar gestul a surprins pe toată lumea.

”Viaţă de ambulanţă… Dar când o mână de tineri de ispravă sar în ajutor şi când vezi câtă dăruire şi implicare, parcă îţi vine să zici «Doamne, hai că nu suntem pierduţi!». Iată că şi generaţia nouă poate, poate pentru că a primit educaţie de la părinţi.

Am cunoscut o mână de tineri frumoşi, de un bun-simţ rar întâlnit, la Gherghelu, comuna Codăeşti. Bravo, băieţi! Vă mulţumim!”, a scris Roxana Radu, una dintre cadrele medicale din ambulanța respectivă, pe pagina de Facebook, relatează Știrile Pro TV.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Bianca, soția lui Cornel Păsat, își caută chirie. Cei doi sunt din nou în pragul despărțirii. „Nu sunt de acord”
Click.ro
Bianca, soția lui Cornel Păsat, își caută chirie. Cei doi sunt din nou în pragul despărțirii. „Nu sunt de acord”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Stenograme din dosarul de influențare a alegerilor în favoarea lui Georgescu, de către Bogdan Peșchir. „BogPR” s-ar fi oferit voluntar să îl ajute pe Georgescu în campanie. A pronunțat și numele lui Simion în interceptări. „Eu nu vreau sa câștig / Vreau să câștige țara
Gandul.ro

ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!