Povestea cutremurătoare a lui Nea Mihai. Locuiește în gară și mai are doar câteva zile de trăit, în dureri cumplite

Povestea cutremurătoare a lui Nea Mihai. Locuiește în gară și mai are doar câteva zile de trăit, în dureri cumplite
El este Nea Mihai, bărbatul din gară. Sursă foto: Facebook

În urmă cu câteva zile, un bărbat l-a întâlnit pe Nea Mihai într-o gară. Văzându-l căzut de pe banca pe care dormea, a sărit să-i dea o mână de ajutor. În timp ce vorbea cu bietul om, a descoperit povestea sa cutremurătoare, pe care a postat-o pe rețelele de socializare. 

Un bărbat a venit în gară pentru a-și întâmpina un prieten. La un moment dat, a auzit un strigăt de durere din partea unui individ care, tocmai, picase de pe banca pe care dormea. L-a ajutat să se ridice, moment în care Nea Mihai i-a spus că nu va apuca dimineața. Nemâncat, fără casă, fără familie și cu o tumoră malignă descoperită mult prea târziu, bărbatul de 60 de ani își aștepta sfârșitul, chiar dacă iubește viața.

„Domne.. mă vedeți? Am muncit și am dat tuturor atunci când mi-au cerut. Nu am crezut vreodată că o să ajung al nimănui! Am ajuns aici cu greu, nemâncat de ieri, n-am chef de nimic, nici măcar de viață. Doctorii au zis că mai am una sau două luni, atât! Ce le-am făcut de mă zoresc, nu știu. Și cât iubesc viața asta!”, i-a spus Nea Mihai.

(CITEȘTE ȘI: Povestea dureroasă a lui Viorel din Bălcești: „În loc de mâncare, mi-a dat bătaie!”)

Ți se rupe sufletul! Ce l-a rugat Nea Mihai pe bărbatul din gară

Bărbatul a mers să-i cumpere de mâncare lui Nea Mihai, dar el i-a cerut 10 lei ca să poată merge la Târgu Jiu ca să scape de lichidul care îi provoacă durere. Auzind vorbele sale, i-a dat 30 de lei, toți banii săi rămași după ce i-a cumpărat și biletul. La final, bietul om i-a cerut o îmbrățișare, spunându-i:

„Dacă dumneata ești ultima persoană care mă strânge în brațe, rămân cu amintirea unui om bun, indiferent unde o să plec! Să nu-ți fie nici cum domne.. că m-am împăcat cu totul!”, a spus Nea Mihai.

(CITEȘTE ȘI: Povestea fabuloasă a bătrânului din imagine. La 82 de ani, lucra casier într-un supermarket. Ireal cum l-a „pensionat” un client)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Raluka, scene halucinante în aeroport: „Stăm și așteptăm să apară șurubelnița”
Click.ro
Raluka, scene halucinante în aeroport: „Stăm și așteptăm să apară șurubelnița”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Stenograme din dosarul de influențare a alegerilor în favoarea lui Georgescu, de către Bogdan Peșchir. „BogPR” s-ar fi oferit voluntar să îl ajute pe Georgescu în campanie. A pronunțat și numele lui Simion în interceptări. „Eu nu vreau sa câștig / Vreau să câștige țara
Gandul.ro

ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!