Ce face acum și cu ce se ocupă „păpușa de la Glina”. Viața i s-a schimbat radical: „Nici prin gând nu mi-a trecut”

În urmă cu șapte ani, toată lumea era cucerită de frumusețe unei fetițe, cu o poveste tristă. Trăia în condiții precare, lângă groapa de gunoi Glina și a devenit repede cunoscută drept „păpușa de al Glina”. Adina Asăvoaie, pe numele său real, a înmuiat inimile românilor, care multă vreme au vorbit despre ea. Acum, fetița a crescut, s-a transformat într-o adevărată domnișoară, iar viața i s-a schimbat radical.

În anul 2016, cazul familiei Asăvoaie a apărut în spațiul public și a fost îndelung mediatizat. Familia ce trăia lângă groapa de gunoi de la Glina a impresionat, iar toată lumea a fost uimită de frumusețea aproape ireală a copiilor din această familie. Dintre toți, Adina Asăvoaie a atras cel mai mult atenția și a devenit repede cunoscută drept „păpușa de la Glina”.

Anii au trecut, iar acum micuța fată de lângă groapa de gunoi s-a transformat într-o adevărată domnișoară, iar viața ei s-a schimbat radical. Adina Asăvoaie, deși credea că este imposibil, a reuși să își materializeze cel mai mare vis. Tânăra își dorea să devină model și a reușit. Acum, „păpușa de la Glina” este pe podiumul celor mai mari prezentări de modă. Aceasta a bifat numeroase contracte în Dubai, Paris și chiar a intrat și în lumea cinematografie, având un rol secundar într-un film indian.

„Viaţa mea s-a schimbat în bine. Am devenit cunoscută, am devenit model, am urcat pe o scenă. Nu mă gândeam niciodată că o să se întâmple așa ceva. Adică nici prin gând, sau să visez. Urmează să merg la un concurs internațional. Am atâtea emoții! Nici n-am ajuns acolo, dar îmi doresc foarte mult să particip la cât mai multe concursuri, să câștig multe titluri”,  a declarat Adina Asăvoaie.

Adina Asăvoaie se bucură de o carieră de succes în modelling. Foto: Facebook

(CITEȘTE ȘI: THEO ROSE ȘI IUBITUL EI, IMPRESIONAȚI PÂNĂ LA LACRIMI! PRIN CE EXPERIENȚĂ AU TRECUT CEI DOI: „PLÂNGEAM ȘI EU ȘI ANGHEL”)

„Impresionantă frumusețea ei”

Viața Adinei Asăvoaie este acum mult mai roz, iar tânăra privește încrezătoare în viitor. Pașii în carieră îi sunt îndrumați de impresara ei. Femei a descoperit-o pe Adina Asăvoaie în cadrul unui festival românesc și a fost impresionată de frumusețea ei. A realizat potențialul, ulterior a aflat și povestea fetei și a decis că trebuie să o ajute și așa a și făcut. A ajutat-o să își construiască o carieră în lume modelling-ului și are mari speranțe pentru ea.

„Am văzut-o prima dată pe scena unui festival românesc, mi s-a părut impresionantă frumusețea ei. Am zis: Wow! Fata asta chiar e frumoasă! Nu știam încă despre cine e vorba. Nu auzisem încă de povestea Cenușăresei. Mi-a plăcut de ea și mi-am propus să o ajut”, a spus Cătălina, impresara Adinei Asăvoaie.

(VEZI ȘI:CĂTĂLIN SCĂRLĂTESCU A CREZUT CĂ NU AUDE BINE! CE MESERIE I-A ZIS CĂ ARE COLUMBIANUL DIN IMAGINE, CARE I-A OFERIT CAZARE LA AMERICA EXPRESS)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Boala de care suferă Armina de la „Insula Iubirii”. Marcel, soțul ei, a dezvăluit problemele de sănătate ale concurentei
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Boala de care suferă Armina de la „Insula Iubirii”. Marcel, soțul ei, a dezvăluit problemele de sănătate ale concurentei
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Prosport.ro
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Pe câți bani cântă cei mai scumpi soliști din România, în 2026? „Nu toți au și voce de Eurovision!”
Click.ro
Pe câți bani cântă cei mai scumpi soliști din România, în 2026? „Nu toți au și voce de Eurovision!”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Digi24
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Decizia anului. Trump deschide piața americană pentru motorina rusească, după o discuție cu Putin. „Prețurile vor scădea spectaculos în toată lumea”. Zelenski acuză Washingtonul că finanțează indirect războiul Rusiei: „Un cadou de ziua lui Putin”
Gandul.ro

Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!