Emily Burghelea a ajuns la capătul puterilor! Le-a dezvăluit totul fanilor: „Mă simt copleșită!”

Emily Burghelea a ajuns la capătul puterilor! Le-a dezvăluit totul fanilor: „Mă simt copleșită!”

Emily Burghelea este o mămică fericită și împlinită, însă recunoaște că uneori ajunge la capătul puterilor și simte că nu mai poate. Deși se află la prima tinerețe, Emily Burghelea are deja doi copii. Aceasta este mămică atât de fetiță, cât și băiat, iar uneori viața cu doi copii mici nu este ușoară.

În urmă cu aproximativ doi ani, Emily Burghelea devenea mamă pentru prima dată. Blondina o aduce pe lume de Amedea. Tânăra și-a dorit mult încă un copil, iar dorința i s-a îndeplinit și în luna ianuarie a acestui an a adus pe lume un băiețel, Damian. Acum, viața cu un bebeluș și un copil de aproape doi ani nu este un ușoară, dar este una frumoasă, potrivit spuselor blondinei.

Deși este extrem de mândră de familia ei, Emily Burghelea recunoaște că uneori se simte copleșită. Mai ales dimineața, atunci când în casa vedetei este haos. Deși ea și partenerul său au sarcinile bine împărțite, cei mici nu au un program iar asta creează agitație. Mereu toată lumea este pe grabă, iar Emily simte uneori că nu mai poate.

„Dimineața, la noi totul este pe grabă. Vreau să facem cumva să fim mai organizați, să avem mai mult timp. Sarcinile sunt împărțite destul de bine dimineața, eu fac ce ține de casă, Andrei face ce ține de în afara casei. Dar chiar și cu sarcinile delegate, tot suntem mereu pe fugă. Cred că ne trebuie un program bine stabilit!

Până acum am funcționat fără un program bine stabilit, bebelușii nu au o oră fixă pentru parc, nu au o oră fixă pentru baie, nu au o oră fixă pentru somn, dar ar trebui! Poate am reuși și noi să ne odihnim mai bine cu un program… Mă gândesc”, le-a spus Emily Burghelea internauților.

(CITEȘTE ȘI: CE FACE EMILY BURGHELEA ÎN FIECARE DUMINICĂ CU COPIII EI: ”ESTE CEA MAI BUNĂ SOLUȚIE PENTRU LINIȘTEA LOR”)

„Mă simt copleșită”

Emily Burghelea le-a mărturisit internauților că se simte copleșită și nu mai are energie să le facă pe toate. Aceasta și-a amintit de perioada în care lucra și în care o avea în grijă doar pe Amedea. Atunci lucrurile păreau că sunt mult mai ușoare și asta pentru că exista o anumită rigurozitate.

„Înainte să nasc, când lucram și aveam acolo un program fix parcă îmi era mai bine, depindeam de ceva. Acum… Nu depind de nimic și totuși am atâtea de făcut cu cei mici, încât uneori mă simt copleșită. Mă gândesc că un program fix ne-ar ajuta să fim mai eficienți și ne-ar da o stare de liniște mentală”, a mai spus Emily Burghelea pe rețelele de socializare”, a mai spus Emily Burghelea.

Chiar dacă uneori are energia mai jos și simte că nu mai poate, Emily Burghelea este foarte mândră de familia ei. Partenerul acestei se implică și el activ în tot ce ține de cei mici și de cele mai multe ori lucrurile nu par atât de grele.

(VEZI ȘI: EMILY BURGHELEA, PANICĂ TOTALĂ! FIICA EI A RĂMAS BLOCATĂ ÎN MAȘINĂ. A TREBUIT SPART PARBRIZUL PENTRU A O SALVA)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum a descoperit, de fapt, Cătălin Botezatu că are cancer de colon: ”Simțeam o serie de înțepături în acest punct”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum a descoperit, de fapt, Cătălin Botezatu că are cancer de colon: ”Simțeam o serie de înțepături în acest punct”
Lamine Yamal a abordat-o pe românca Mara, vedetă la Masterchef! Reacția iubitului tinerei
Prosport.ro
Lamine Yamal a abordat-o pe românca Mara, vedetă la Masterchef! Reacția iubitului tinerei
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Adela Popescu, vacanță în Grecia alături de familie, în octombrie. Imagini adorabile cu cei trei copii: „E absolut perfect”
Click.ro
Adela Popescu, vacanță în Grecia alături de familie, în octombrie. Imagini adorabile cu cei trei copii: „E absolut perfect”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Digi24
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Bell P-59, avionul secret.  De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Scandal amoros cu o fostă șefă din PNL. Liberala își acuză iubitul milionar că a bătut-o, el susține că a cunoscut-o pe un site de escorte: „Era plătită să mă însoțească în vacanțe!”
Gandul.ro
Scandal amoros cu o fostă șefă din PNL. Liberala își acuză iubitul milionar că a bătut-o, el susține că a cunoscut-o pe un site de escorte: „Era plătită să mă însoțească în vacanțe!”
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!