Cum a ajuns Minodora să aibă, de fapt, succes în industria muzicală. Artista a recunoscut totul: „Consider că este o minune”

Minodora se poate lăuda cu o carieră demnă de invidiat în industria muzicală. Artista se numără printre cele mai apreciate cântărețe din România și recunoaște că tot succesul pe care l-a avut de-a lungul timpului, se datorează divinității.

Cântăreața susține că ceea ce a ajutat-o foarte mult să ajungă pe culmile succesului a fost faptul că a știut de mică ce își dorește de la viață și a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a ajunge acolo unde și-a dorit.

Minodora: „Consider că sunt o persoană binecuvântată”

Minodora a știut dintotdeauna ce carieră vrea să urmeze și îi este recunoscătoare lui Dumnezeu pentru că a înzestrat-o cu o voce care a emoționat milioane de oameni până în prezent. Artista a mărturisit că încă de la o vârstă fragedă se ruga să fie iubită și apreciată de oameni. Ba mai mult, aceasta susține că și-a exersat semnătura de când era adolescentă, sperând că într-o zi va ajunge să ofere autografe.

„În primul rând, faptul că Dumnezeu mi-a dăruit vocea pe care o am, consider că este o minune. Consider că sunt o persoană binecuvântată. De cam eram mai mică îi ceream să am succes, să mă placă oamenii, să am aplaude, să dau autografe. Mi-am exersat foarte mult semnătura în gimnaziu și speram ca într-o bună zi să dau autografe. Cântam cu un deodorant pe post de microfon”, a declarat Minodora, potrivit antenastars.ro.

Minodora îi este recunoscătoare divinității pentru succesul ei în carieră (Foto: Facebook)

(CITEȘTE ȘI: MINODORA, DEZVĂLUIRI DUREROASE DESPRE ULTIMELE CLIPE DIN VIAȚA MAMEI SALE: ”PARCĂ AM SIMȚIT”)

Unde își va petrece Minodora sărbătorile de Paște

A mai rămas puțin timp până când românii vor fi alături de familie cu ocazia Învierii Domnului, însă Minodora nu uită nici în aceste momente importante de meseria care a consacrat-o. În acest sens, solista va fi prezentă în acea zi la Londra pentru a onora un concert. Însă, imediat după ce se va încheia evenimentul, aceasta va merge acasă la tatăl ei, apoi va petrece în sânul familiei sale.

„Eu voi fi pe scenă la Londra, vom cânta și apoi voi veni acasă a doua zi. Voi petrece aici cu familia. Apoi voi ajunge și la tatăl meu”, a mai adăugat Minodora.

(VEZI ȘI: TOATĂ LUMEA O FACE, DAR NIMENI NU RECUNOAȘTE, IAR MINODORA EXPLICĂ DE CE: “SUNT CATALOGAȚI INCULȚI!”)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Daniela Gyorfi la începutul carierei, înainte de operații estetice. Puțini ar mai recunoaște-o
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Daniela Gyorfi la începutul carierei, înainte de operații estetice. Puțini ar mai recunoaște-o
Anamaria Prodan, imagini incendiare în bikini! Săruturi fierbinți cu Ronald Gavril
Prosport.ro
Anamaria Prodan, imagini incendiare în bikini! Săruturi fierbinți cu Ronald Gavril
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Mădălina Apostol, ultimele ore înainte de tragedie. Ce spune familia la care locuia
Click.ro
Mădălina Apostol, ultimele ore înainte de tragedie. Ce spune familia la care locuia
Ce a scris presa rusă despre protestele violente din București. Care este singurul politician citat
Digi 24
Ce a scris presa rusă despre protestele violente din București. Care este singurul politician citat
O româncă și partenerul ei au fost uciși în Portugalia. Trupurile, ascunse într-o cisternă de apă. Cine este principalul suspect
Digi24
O româncă și partenerul ei au fost uciși în Portugalia. Trupurile, ascunse într-o cisternă de apă. Cine este principalul suspect
Un mare producător auto investește 36,45 milioane de lei în România. Ce pregătește la fabrica din Craiova
Promotor.ro
Un mare producător auto investește 36,45 milioane de lei în România. Ce pregătește la fabrica din Craiova
BANCUL ZILEI. La psihiatru: – Am o prietenă imaginară!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. La psihiatru: – Am o prietenă imaginară!
Orient Flusso: alternativa accesibilă la Tissot PRX a fost lansată
go4it.ro
Orient Flusso: alternativa accesibilă la Tissot PRX a fost lansată
Pentru prima dată, cercetătorii au reușit teleportarea!
Descopera.ro
Pentru prima dată, cercetătorii au reușit teleportarea!
StarCraft - seria legendară de la Blizzard se întoarce cu un joc nou
Go4Games
StarCraft - seria legendară de la Blizzard se întoarce cu un joc nou
Ciprian Ciucu anunță că PNL nu poate asigura o majoritate pentru Siegfried Mureșan dacă va fi nominalizat de Nicușor Dan. Ciucu susține și că PSD-ului îi lipsesc „20-22 de voturi, cu tot cu voturile UDMR” și că ar negocia cu AUR. Nici PNL nu exclude „voturi conjuncturale” de la AUR pentru trecerea unui guvern
Gandul.ro

Polițiștilor NU LE-A VENIT SĂ CREADĂ! Tort cu cocaină, descoperit din greșeală
Mediafax Italia
Polițiștilor NU LE-A VENIT SĂ CREADĂ! Tort cu cocaină, descoperit din greșeală
PODUL-MINUNILOR! Ritualul de vindecare miraculoasă pe care oamenii îl practică de 1.000 de ani
Mediafax Spania
PODUL-MINUNILOR! Ritualul de vindecare miraculoasă pe care oamenii îl practică de 1.000 de ani