Ce a făcut Simona Halep după procesul de la Londra. Gestul neașteptat al sportivei i-a luat prin surprindere pe internauți

Ce a făcut Simona Halep după procesul de la Londra. Gestul neașteptat al sportivei i-a luat prin surprindere pe internauți
Simona Halep trece prin cea mai neagră perioadă din viața ei

Simona Halep nu a mai participat la nicio competiție sportivă din luna august a anului trecut. După ce a fost eliminată de la US Open, a primit lovitura decisivă. A fost suspendată provizoriu pentru dopaj. La mai bine de 9 luni de la acel moment, românca a fost audiată în cadrul tribunalului Sport Resolutions de la Londra, iar acum așteaptă verdictul. Recent, tenismena s-a întors în România. Iată cum a fost surprinsă la scurt timp.

De 9 luni, Simona Halep încearcă să demonstreze că acuzațiile privind dopajul nu sunt adevărate.

„Acum, că am stabilit clar că am fost victima unei contaminări, au venit cu o așa-zisă evaluare anormală a sângelui. Trei experți renumiți la nivel mondial mi-au studiat testele de sânge și a fost foarte clar că sângele meu este complet normal. Începând cu 7 octombrie, când am fost acuzată de dopaj de ITIA, am trăit cel mai negru coșmar din viața mea.

Mă simt neajutorată în fața unei asemenea hărțuiri și a unei motivații din partea lor să mă găsească vinovată. Încă o dată, toată viața am fost total împotriva oricărei forme de a trișa. Nu se aliniază valorilor mele.

Singurul lucru la care sper în acest moment este să am posibilitatea să beneficiez de independența și imparțialitatea judecătorilor într-un tribunal care îmi va da șansa de a-mi demonstra nevinovăția. Am încredere deplină în justiție și aștept cu nerăbdare să îmi prezint cazul la audierea programată la sfârșitul lunii mai, după câteva amânări acuzate de ITIA”, a transmis Simona Halep, în luna mai 2023.

CITEȘTE ȘI: REACȚIA ULUITOARE A LUI TONI IURUC DUPĂ POSIBILA SUSPENDARE DE DOI ANI A SIMONEI HALEP: ” CHIMIA NU A FOST MATERIA MEA PREFERATĂ”. EXCLUSIV

Situația sportivei s-a complicat și mai mult în momentul în care s-au descoperit nereguli în pașaportul biologic. După o lungă așteptare, românca a fost în sfârșit audiată.

După câteva zile pe care le-a petrecut la Londra, jucătoarea de tenis a revenit în România. La revenirea în țară, Simona a postat o fotografie pentru fanii săi în care apare zâmbitoare, semn că este încrezătoare și speră că va scăpa de suspendarea provizorie. Cu toate acestea, există posibilitatea ca sportiva să primească o suspendare de 2 ani, cu începere din luna noiembrie a anului 2022.

Simona Halep a publicat pe Instagram o poză după audierile de la Londra

Ce spune directorul Generației Naționale Anti-Doping despre cazul Simonei Halep

Recent, Gabriela Andreiașu, directorul Generației Naționale Anti-Doping (ANAD), a dat mai multe detalii din anchetă.

”Audierile s-au desfășurat pe parcursul mai multor ore, în fiecare zi. Suficient de multe ore astfel încât fiecare parte să explice de ce este acuzat. Sau de ce se apără Simona, cum și cu ce dovezi.

Și arbitrii au avut posibilitatea să interogheze fiecare parte și să primească răspunsurile, astfel încât ei să judece și să ia o decizie motivată și corectă.

Fiecare parte a avut dreptul să-și aducă experți. Martori din diferite domenii științifice, atât pe parte analitică, biologi, biochimiști, hematologi, dar și pe partea juridică.

Putem să vă spunem doar că ambele părți, dar și arbitrii au avut o atitudine ireproșabilă, au dat dovadă de profesionalism, independență și totul a fost gestionat într-un mod extraordinar. Așteptăm un termen de minimum 14 zile, deoarece așa stipulează regulamentul Sport Resolutions și cel al ITIA”, a declarat Gabriela Andreiașu pentru Euronews.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Imagini nemaivăzute cu Bianca Ghiurcă înainte de operațiile estetice. Cât de mult s-a schimbat soția lui Marco de la Insula Iubirii
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Imagini nemaivăzute cu Bianca Ghiurcă înainte de operațiile estetice. Cât de mult s-a schimbat soția lui Marco de la Insula Iubirii
Soția lui a fost angajată de Lidl, dar averea lor e uriașă. A cumpărat un teren cu 6,5 milioane de dolari și l-a vândut acum cu 18,15 milioane
Prosport.ro
Soția lui a fost angajată de Lidl, dar averea lor e uriașă. A cumpărat un teren cu 6,5 milioane de dolari și l-a vândut acum cu 18,15 milioane
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cine erau pasagerii avionului privat prăbușit în Florida. Autoritățile au identificat victimele
Click.ro
Cine erau pasagerii avionului privat prăbușit în Florida. Autoritățile au identificat victimele
De ce s-ar fi prăbușit avionul privat cu 9 persoane la bord în Florida. Explicațiile unui pilot
Digi 24
De ce s-ar fi prăbușit avionul privat cu 9 persoane la bord în Florida. Explicațiile unui pilot
Epopeea hainei de blană a iubitei lui Ciolacu. Un magazin cu Instagram făcut azi îi dă dreptate fostului premier: „Toate dorințele”
Digi24
Epopeea hainei de blană a iubitei lui Ciolacu. Un magazin cu Instagram făcut azi îi dă dreptate fostului premier: „Toate dorințele”
Mașina Zilei – Renault Megane diesel din 2022: un break francez la sub 15.000 de euro. Ce primești pentru acești bani?
Promotor.ro
Mașina Zilei – Renault Megane diesel din 2022: un break francez la sub 15.000 de euro. Ce primești pentru acești bani?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Radiații telefoane: Cât au măsurat nemții la iPhone 17 și Galaxy S26
go4it.ro
Radiații telefoane: Cât au măsurat nemții la iPhone 17 și Galaxy S26
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
Go4Games
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
Corina Drăgotescu, corespondență din SUA, în ziua alegerilor: Visul american ajunge coșmarul american
Gandul.ro
Corina Drăgotescu, corespondență din SUA, în ziua alegerilor: Visul american ajunge coșmarul american
Calendarul vacanțelor 2027. Cum obții zece zile libere?!
Mediafax Italia
Calendarul vacanțelor 2027. Cum obții zece zile libere?!
Cum să cureți perfect cârpele murdare de bucătărie?! De ce nu trebuie să le pui niciodată în mașina de spălat
Mediafax Spania
Cum să cureți perfect cârpele murdare de bucătărie?! De ce nu trebuie să le pui niciodată în mașina de spălat