Cum arată tatăl lui Mihai Bendeac. Seamănă ca două picături de apă. Imagine rară

Cum arată tatăl lui Mihai Bendeac. Seamănă ca două picături de apă. Imagine rară
Ce dramă a trăit Mihai Bendeac. Foto: Facebook / Mihai Bendeac

Pe data de 4 august, Mihai Bendeac și-a surprins fanii de pe rețelele de socializare cu imagini cu tatăl lui. Chiar dacă o țară întreaga îl știe pe actor, puțini au habar cum arată Dănuț Bendeac. 

Actorul de 40 de ani are un tată de 63 de ani care a stat departe de lumina reflectoarelor. Din umbră, el a avut grijă ca fiii săi, Mihai și Andrei Bendeac (22 de ani) să aibă tot ce au nevoie. Chiar în urmă cu un an, fostul jurat de la iUmor mărturisea că până la 38 de ani, Dănuț Bendeac a fost cel care i-a gestionat finanțele:

„Până la 38 de ani nu am plătit nimic, nu am plătit nicio factură. Eu dau, toți banii ăia se duc acolo, într-un cont de-al meu. Tata de acolo plătește tot. Eu nu știu câți bani am, am un cont pe care îmi bagă el bani din când în când”.Tatăl lui Mihai Bendeac, Dănuț / Sursă foto: Instagram

Părinții actorului sunt căsătoriți de 39 de ani și se iubesc de mai bine de patru decenii. Actorul s-a născut chiar în anul în care cei care l-au adus pe lume au făcut nunta, 1983.

(CITEȘTE ȘI: Mihai Bendeac detonează bomba despre plecarea la Pro TV! Actorul a dezvăluit totul: „Aș putea, dar nu mai am chef să…”)

Cu ce se ocupă tatăl lui Mihai Bendeac

În urmă cu mai bine de un deceniu, Emilia Bendeac și-a deschis propriul cabinet stomatologic în sectorul 2, al Capitalei. Mama sa, asistentă fiind, l-a integrat și pe tatăl artistului în afacere. În plus, din ce au reușit să strângă de-a lungul timpului, cei doi au cumpărat și două apartamente pe care le-au închiriat.

Mama lui Mihai Bendeac, Emilia / Sursă foto: Antena 1

„Din bani, de-a lungul timpului, maică-mea are un cabinet stomatologic, care, atenție, să nu te gândești că este o clinică. Este într-un apartament de două camere, de trei, pardon. Și avem două apartamente în chirie. Este un medic acolo, Anca Pintea, care are și cabinetul ei, dar lucrează și pentru cabinetul mamei mele și este medicul meu de ani și ani.

Pe Bulevardul Chișinău este cabinetul, și mama, săraca, a albit de cât timp există cabinetul respectiv pentru că ea întotdeauna a trăit cu această chestie în minte: ‘Doamne, dacă se întâmplă vreodată ceva aici, toată lumea o să știe că sunt mama lui Mihai. Cât a muncit copilul ăsta toată viața să îi stric eu imaginea’. Maică-mea sună pacienții seara, înainte să se culce. E foarte, foarte tare”, a dezvăluit Mihai Bendeac în podcast-ul lui Cătălin Măruță, în urmă cu un an.

(CITEȘTE ȘI: Mihai Bendeac, declarație publică de iubire pentru Ilona Brezoianu de ziua ei: „Trebuie să admit”)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
FOTO. L-a înșelat cu Dan Alexa și acum îl ceartă: „Vezi ce repede își găsește un bărbat iubirea vieții?”
Prosport.ro
FOTO. L-a înșelat cu Dan Alexa și acum îl ceartă: „Vezi ce repede își găsește un bărbat iubirea vieții?”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ce face și cum trăiește acum fiica Andei Călugăreanu? Ioana Tufaru, greu încercată de viață. Cum se descurcă și ce necaz i-a lovit familia
Click.ro
Ce face și cum trăiește acum fiica Andei Călugăreanu? Ioana Tufaru, greu încercată de viață. Cum se descurcă și ce necaz i-a lovit familia
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Digi 24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Schimbare radicală: SUA nu mai retrag soldații din Europa, îi transferă pe flancul estic. România ar putea fi vizată
Digi24
Schimbare radicală: SUA nu mai retrag soldații din Europa, îi transferă pe flancul estic. România ar putea fi vizată
Mașina Zilei: Un Suzuki Grand Vitara diesel caută un nou proprietar. Prețul cerut pentru SUV-ul japonez
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un Suzuki Grand Vitara diesel caută un nou proprietar. Prețul cerut pentru SUV-ul japonez
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Gadget-uri pentru copii: cinci posibile cadouri de la Lidl
go4it.ro
Gadget-uri pentru copii: cinci posibile cadouri de la Lidl
Gravitația ar putea proteja Universul de paradoxurile călătoriei în timp, însă există o problemă
Descopera.ro
Gravitația ar putea proteja Universul de paradoxurile călătoriei în timp, însă există o problemă
Legendarul studio din spatele seriei DOOM lucrează la un joc nou
Go4Games
Legendarul studio din spatele seriei DOOM lucrează la un joc nou
Ion Cristoiu: Cei doi mari câștigători ai mitingului din București – AUR și PSD
Gandul.ro
Ion Cristoiu: Cei doi mari câștigători ai mitingului din București – AUR și PSD
Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Mediafax Italia
Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!
Mediafax Spania
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!