Bogdan din Ploiești a comandat souvlaki într-un restaurant din Grecia. Ți se întoarce stomacul pe dos – ce a primit!

Bogdan din Ploiești a comandat souvlaki într-un restaurant din Grecia. Ți se întoarce stomacul pe dos - ce a primit!
Experiența pe care a avut-o un turist român într-un restaurant din Grecia / sursă foto: Facebook

Experiența trăită de un turist român la un restaurant din Neos Marmaras, Grecia, l-a lăsat cu un gust amar. Bogdan din Ploiești a mers, alături de cei dragi, în concediu în insulele elene. De altfel, pe perioada șederii lor în Grecia, au servit masa la diverse localuri. Unul dintre ele, însă, nu a fost pe placul lor, iar motivele le-a expus chiar turistul, într-un grup pe rețelele de socializare. Totodată, a comandat souvlaki, iar preparatul care i-a fost servit nu a fost cel la care se aștepta. Detaliile se regăsesc mai jos, în articol.

Bogdan din Ploiești a mers în Grecia, în vacanță, alături de cei dragi. Într-una dintre zile, aceștia au dorit să servească masa la un restaurant din Neos Marmaras. Au intrat în local, au privit meniul și apoi au comunicat unuia dintre angajații localului ceea ce își doresc. Inițial, fiind vorba despre două familii, au dorit să existe două note de plată. Dar acest aspect nu a fost posibil.

Apoi, le-a spus angajatului ce preparate doresc să servească. Dintre cele șase feluri de mâncare, care au fost alese din meniu, doar două erau disponibile. De altfel, turistul român susține că angajatul ar fi avut o atitudine agresivă față de ei, în tot acest timp. În cele din urmă, le-a fost servită mâncarea, însă și la acest capitol au avut parte de o situație neplăcută. Așa cum se poate observa în imaginea de mai jos, turistul și-a comandat souvlaki. Însă, preparatul nu a fost servit corespunzător! Deși părea gătit pe exterior, în interior carnea era crudă.

Vezi și VACANȚA ÎN GRECIA S-A TRANSFORMAT ÎNTR-UN COȘMAR PENTRU TURIȘTII DIN ROMÂNIA. IMAGINILE SURPRINZĂTOARE CARE I-AU ÎNGROZIT PE ROMÂNI. 20 DE MAȘINI AU AJUNS ÎN MARE

Turistul român a primit frigăruile crude în interior / sursă foto: Facebook

Vezi și  INSULA ASCUNSĂ DIN GRECIA DESPRE CARE PUȚINI ROMÂNI ȘTIU. PLAJELE CU NISIP FIN CONCUREAZĂ CU CELE DIN BORA BORA SAU MALDIVE!

Experiența lui Bogdan din Ploiești la un restaurant din Grecia

Despre experiența aceasta a scris chiar turistul, într-un grup de pe Facebook.

„Experiență neplacută. Am fost acum câteva zile la un restaurant în Neos Marmaras și am avut parte de o experiență extrem de neplăcută. O povestesc pe scurt, poate ajută și pe alții:

– de la început de când am cerut 2 note separate (eram 2 familii), domnul în vârstă care ne-a luat comanda a început să dea ochii peste cap și să spună că nu se poate, că “voi românii tot timpul vreți note separate și asta e o mare problemă pentru restaurant”.

– am încercat să trecem peste moment, nu am mai vrut note separate, doar mâncare. Din cele 6 feluri de mâncare pe care le-am ales din meniu, au avut doar 2. Iarăși a început pe un ton foarte nervos să ne spună că nu mai au nimic gătit, ci doar grătar sau ce prăjesc pe loc, că au avut 300 de persoane… asta în condițiile în care era miercuri la ora 20.

– nu am putut înțelege atitudinea agresivă și nervoasă a respectivului domn, în condițiile în care noi am fost foarte politicoși și înțelegători tot timpul.

– mâncarea a fost ok, nimic deosebit. Frigăruile (souvlaki), în schimb, nu au putut fi mâncate, exteriorul era gătit, dar în interior erau crude complet, după cum se poate vedea în fotografie.

În concluzie, evitați pe cât posibil, există atât de multe locuri unde puteți mânca bine, fără să fiți jigniți”, este mesajul postat de un turist român, într-un grup de Facebook.

Sursă foto: Facebook

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mara Bănică, transformată total după operațiile estetice. Jurnalista arată complet diferit acum: imaginile care i-au uimit pe fani
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Mara Bănică, transformată total după operațiile estetice. Jurnalista arată complet diferit acum: imaginile care i-au uimit pe fani
„Eu poruncesc!”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a lui Cristea, apariție hot într-un costum de Cat Woman
Prosport.ro
„Eu poruncesc!”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a lui Cristea, apariție hot într-un costum de Cat Woman
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Marian Drăgulescu a slăbit 9 kilograme în trei săptămâni și jumătate: „Am plecat de la S, am ajuns la L și înapoi la S”. Cum a reușit?
Click.ro
Marian Drăgulescu a slăbit 9 kilograme în trei săptămâni și jumătate: „Am plecat de la S, am ajuns la L și înapoi la S”. Cum a reușit?
„Chiar ne separă râul Prut?” Piesă manifest Satoshi-Căpitănescu, după disputa de la Eurovision. Analiză despre unirea dintre români
Digi 24
„Chiar ne separă râul Prut?” Piesă manifest Satoshi-Căpitănescu, după disputa de la Eurovision. Analiză despre unirea dintre români
VIDEO Botez cu greii PSD la Timișoara. Sorin Grindeanu, nașul copilului lui Alfred Simonis. Al Bano a cântat la petrecere
Digi24
VIDEO Botez cu greii PSD la Timișoara. Sorin Grindeanu, nașul copilului lui Alfred Simonis. Al Bano a cântat la petrecere
Mașina Zilei – Hyundai Kona din 2019, cu motor puternic și cutie automată. O alternativă la Dacia Duster?
Promotor.ro
Mașina Zilei – Hyundai Kona din 2019, cu motor puternic și cutie automată. O alternativă la Dacia Duster?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Cumpărături online din afara UE: dispare taxa românească de 25 de lei
go4it.ro
Cumpărături online din afara UE: dispare taxa românească de 25 de lei
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
Go4Games
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
Ce este „Curtea Constituțională” din Polonia. Ce puteri are și de ce este acum sub asalt
Gandul.ro
Ce este „Curtea Constituțională” din Polonia. Ce puteri are și de ce este acum sub asalt
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
Mediafax Italia
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani
Mediafax Spania
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani