Familia lui Sebi, unul dintre tinerii uciși de Vlad Pascu, gest impresionant! Ce au decis părinții să construiască în locul în care fiul lor și-a dat ultima suflare

Familia lui Sebi, unul dintre tinerii uciși de Vlad Pascu, gest impresionant! Ce au decis părinții să construiască în locul în care fiul lor și-a dat ultima suflare

În data de 19 august, Vlad Pascu provoca un accident teribil în stațiunea 2 Mai. În urma impactului, doi tineri s-au stins din viață, iar familiile acestora au fost distruse de durere. Acum, la două luni după tragedie, părinții lui Sebastian, una dintre victime, au decis să facă un gest impresionant în memoria fiului lor. Un monument o să fie ridicat în locul tragediei din 2 Mai.

În urmă cu două luni, un groaznic accident avea loc în stațiunea 2 Mai. Vlad Pascu, care se urcase la volanul mașinii sub influența substanțelor interzise, a accidentat mortal doi tineri. În urma celor întâmplate, Roberta Dragomir, în vârstă de 20 de ani, şi Sebastian Olariu, în vârstă de 21 de ani, au murit pe loc.  Acum, în locul în care cei doi și-au dat ultima suflare o să fie ridicată o piatră funerară. Tatăl lui Sebastian s-a ocupat de tot, iar cu lacrimi în ochi bărbatul a vorbit despre suferința pe care a îndurat-o în ultimele săptămâni.

(CITEȘTE ȘI: TATĂL LUI SEBI, DEZVĂLUIRI CUTREMURĂTOARE DUPĂ ÎNMORMÂNTARE. A GĂSIT O CAMERĂ ÎN BORSETA FIULUI SĂU, CARE A SURPRINS TRAGEDIA DIN STAȚIUNEA 2 MAI)

„În fiecare zi şi noapte suntem în cimitir”

Cu multă durere în suflet și cu ajutoare, tatăl lui Sebastian s-a întors la locul în care fiul său a fost ucis. Acesta și-a dorit să ridice în 2 Mai o piatră funerară în memoria lui Sebi și asta a făcut.

Cu ochii inundați de lacrimi, tatăl tânărului a mărturisit că el și soția sa își petrec acum majoritatea timpului în cimitir, acolo unde fiul lor își doarme somnul de veci. De asemenea, acesta a mai mărturisit că viața fără Sebastian este extrem de grea și că dacă nu exista fiica lui, atât el, cât și soția sa nu mai erau de mult.

„După opt săptămâni de chin şi de jale, am venit astăzi să ridicăm o piatră funerară pentru băiatul meu. Să rămână ceva în locul în care a murit el. Nu ne găsim locul, casa este goală. În fiecare zi şi noapte suntem în cimitir. Acolo e locul unde ne facem toate sărbătorile. Şi Crăciunul o să fie tot acolo, lângă băiatul nostru. Nu ştim, ne întărește fata pentru care mai luptăm. Dacă nu ar fi fost ea, noi nu cred că am mai fi fost”, a declarat tatăl lui Sebastian, potrivit antena3.ro.

(VEZI ȘI: VLAD PASCU NU MAI ARE SCĂPARE! PRIMELE IMAGINI CARE SURPRIND ACCIDENTUL DE LA 2 MAI: ”ARATĂ CLAR!”)

„Aş dori să primească pedeapsa pe viaţă”

Cât despre cel care i-a ucis fiul, tatăl lui Sebastian speră ca acesta să primească pedeapsa maximă. Este convins că se va face dreptate și își dorește ca sentința să fie una grea pentru Vlad Pascu.

„Eu cred că dreptatea o să iasă. Copiii noştri nu au fost vinovaţi, au mers exact pe unde trebuie. Eu sper să se facă dreptate. Din imagini, nu erau pe partea carosabilă, mergeau exact pe marginea drumului.

Sincer, aş dori să primească pedeapsa pe viaţă. Şi părinţii lui să simtă ce simţim noi în momentul ăsta. Lăsăm o piatră funerară cu înscrisuri făcute din suflet, de la noi pentru el. Ce a fost Sebi. Semnifică ce a fost Sebi în viaţa noastră. Nu prea cred că în ţara noastră putem să prevenim ceva, dar eu îmi doresc ca părinţii să fie cât mai aproape de copiii lor cât sunt în viaţă”, a mai spus Valentin Olariu, tatăl lui Sebastian.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alexandra Stan, dezvăluiri despre problemele de sănătate de după naștere. „Am început să simt că mi se scurge viața din mine”
Click.ro
Alexandra Stan, dezvăluiri despre problemele de sănătate de după naștere. „Am început să simt că mi se scurge viața din mine”
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Digi 24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
go4it.ro
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Ce se întâmplă cu bodyguarzii lui Călin Georgescu, după arestarea fostului prezidențiabil
Gandul.ro
Ce se întâmplă cu bodyguarzii lui Călin Georgescu, după arestarea fostului prezidențiabil
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!