Marius Elisei, acuzat că nu se implică deloc în viața fetei sale. “Nu mai merită titulatura de părinte”. Oana Roman scoate artileria grea

Oana Roman, „atac” la adresa lui Marius Elisei

Oana Roman (47 de ani) a făcut o serie de postări pe rețelele de socializare, printre care făcând referire și la fostul ei partener, Marius Elisei (36 de ani). Fiica lui Petre Roman a scos „artileria” grea, acuzându-l pe fostul ei soț că nu s-ar implica deloc în viața fetiței lor, Isabela. Iată detaliile mai jos, în articol.

Pe rețelele de socializare, Oana Roman a postat o serie de mesaje în care le-a explicat prietenilor virtuali că a ajuns într-un moment greu. A avut o perioadă foarte încărcată, motiv pentru care, în cursul acestei după-amiezi, a simțit nevoia să se descarce. Aflată în mașină, bruneta a izbucnit în lacrimi. A explicat și motivul pentru care se simte în acest mod. De altfel, îl acuză pe Marius Elisei că nu s-ar implica în creșterea celei mici.

„Isa are luni sau marți oră la psiholog și miercuri oră de pictură, ambele în oraș și ambele la ora 16:30. E groaznic să vin din Pipera în oraș și apoi acasă la orele astea. (…) În lipsa totală de ajutor din partea unui părinte, care e ca și cum nu ar exista deloc… Și care NU se interesează și NU se implică absolut deloc în niciun fel în creșterea propriului copil… Și care NU mai merită titulatura de părinte, prefer să găsesc un șofer care să mă ajute cu drumurile astea că simt că mă lasă nervii în trafic”, a scris Oana Roman pe Instagram.

Vezi și NOI DETALII DESPRE STAREA DE SĂNĂTATE A MIOAREI ROMAN! OANA A SPUS CUM SE SIMTE MAMA EI, LA O LUNĂ DE LA OPERAȚIE: „NU ESTE VINDECATĂ”

Oana Roman: „Ar trebui să mulțumesc că eu am doar un copil de crescut”

Oana Roman a continuat să mărturisească faptul că niciun copil nu merită să fie abandonat de părinte. De asemenea, susține că trebuie să aibă grijă de sufletul copilului ei, spunând că „nu are pe nimeni pe lume” în afară de vedetă.

„Bine, sunt alții care își părăsesc 4, 5 copii, nu unul. Ar trebui să mulțumesc că eu am doar un copil de crescut, că sunt femei care au mai mulți. Trebuie să am grijă și de sufletele noastre, mai ales al Isei, pentru că ea nu are pe nimeni pe lume în afară de mine. La propriu. O să ziceți că sunt frustrată. Da, sunt.

Pentru că niciun copil pe lumea asta nu merită să fie abandonat de un părinte. Niciun om care nu își iubește, își neglijează și abandonează un copil nu merită să fie părinte, pentru că dacă poți trăi fără să îți pese de copilul tău, nu meriți nimic. Pentră că nimeni și nimic nu trebuie să fie vreodată deasupra copilului tău. Eu am trăit asta, știu cum e și știu cât de dureros e să vezi cum un părinte dispare deodată”, a mai scris bruneta pe InstaStory.

Mesajul scris de Oana pe internet / sursă foto: Instastory

Citește și OANA ROMAN A PICAT LECȚIA DE BUNE MANIERE! GESTUL CONTROVERSAT FĂCUT DE VEDETĂ ÎN VĂZUL TUTUROR: „CÂTĂ ELEGANȚĂ”

Fosta parteneră a lui Marius Elisei a vorbit despre abandon

Fosta parteneră de viață a lui Marius Elisei a mărturisit faptul că știe ce simte o persoană, atunci când este abandonată. Oana Roman a mărturisit că a simțit abandonul de două ori, iar trauma nu poate fi vindecată.

„Eu am trăit abandonul părinților o dată la 13 ani după Revoluție și încă o dată la 30 de ani, când s-au despărțit ai mei. Nu contează vârsta, trauma e aceași și vă spun eu: nu trece niciodată cu nimic.

Nu se atenuează, nu dispare, nu devine acceptabilă cu nimic. Nici cu terapie, nici cu înlocuirea cu o familie proprie. Nu trece și nu se uită”, a mai scris  bruneta.

Vezi și IMAGINILE CARE O VOR FACE PE OANA ROMAN „SĂ CRAPE DE CIUDĂ”! CUM ARATĂ NOUA IUBITĂ A LUI MARIUS ELISEI ÎNTR-UN COSTUM EXTREM DE MULAT

Sursă foto: social media

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce se poartă în această toamnă! Alin Gălățescu dezvăluie tendințele și pasiunile fiicei sale: „Face pictură și sculptură”
Click.ro
Ce se poartă în această toamnă! Alin Gălățescu dezvăluie tendințele și pasiunile fiicei sale: „Face pictură și sculptură”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Sorin Grindeanu, mesaj TRANȘANT pentru Luca Niculescu. Ce i-a cerut liderul PSD premierului desemnat
Gandul.ro
Sorin Grindeanu, mesaj TRANȘANT pentru Luca Niculescu. Ce i-a cerut liderul PSD premierului desemnat
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!