Când va fi Sfârșitul Lumii, de fapt. Baba Vanga a calculat anul exact al Apocalipsei

Când va fi Sfârșitul Lumii, de fapt. Baba Vanga a calculat anul exact al Apocalipsei
Baba Vanga a prezis Sfârșitul Lumii

Noi predicții făcute de Baba Vanga au ieși la iveală, printre care și anul exact al Apocalipsei. Potrivit informațiilor apărute în presa internațională, clarvăzătoarea a calculat și a descoperit când va fi, de fapt, Sfârșitul Lumii.

Citește și: PROFEȚIA AMENINȚĂTOARE FĂCUTĂ DE BABA VANGA PENTRU 2024. SEMNALELE PAR SĂ-I DEA DREPTATE BULGĂROAICEI

Vangelia Gushterova a fost o celebră clarvăzătoare din Bulgaria care s-a stins din viață în 1996, la 85 de ani. Baba Vanga, așa cum a fost poreclită, a făcut cât timp era în viață mai multe previziuni importante, unele adresate chiar țării noastre.

Mai mult decât atât, la un moment dat, s-a scris faptul că bulgăroaica ar fi transmis și un mesaj României înainte să moară. Specialiștii au interpretat la acea vreme că Baba Vanga se referea la un luptător care ne va conduce în războiul prezis de Nostradamus, în anul 2036. Acum au ieșit la iveală mai multe profeții.

Când va fi Sfârșitul Lumii, conform calculului făcut de Baba Vanga

Chiar dacă unora le este greu să creadă în cuvintele celebrei bulgăroaice, unii așteaptă cu sufletul la gură să afle dacă se vor împlini. Interesant este că Baba Vanga a fost o femeie oarbă, însă susținea că primește vești de la cel de Sus și că poate să prezică viitorul, spunând ce se va întâmpla chiar și după moartea ei.

Clarvăzătoarea a calculat în timpul vieții și anul în care va veni Apocalipsa. Ei bine, Baba Vanga a prezis că Sfârșitul Lumii va avea loc în anul 5079, potrivit Daily Star. Însă până când omenirea va dispărea de fața Pământului, se vor întâmpla câteva evenimente nefericite, ar fi spus bulgăroaica.

baba vanga

Baba Vanga a făcut previziuni înfricoșătoare

Vangelia Gushterova a făcut câteva previziuni înfricoșătoare și pentru viitorul apropiat. Mai exact, clarvăzătoarea a transmis că în 2043 Europa va deveni majoritar islamică. Iar 43 de ani mai târziu, în 2066, Statele Unite ale Americii vor lua sub asediu capitala Italiei, Roma, potrivit VICE. Și asta nu este tot! Tot SUA va folosi o armă, în timpul acestui atac, numită „destructor de mediu”. Cum funcționează? Ei bine, profeția Babei Vanga spune că aceasta ar putea îngheța orice apare în cale.

Citește și: „BABA VANGA DE ROMÂNIA” A DISPĂRUT FĂRĂ URMĂ. CE S-AR FI ÎNTÂMPLAT, DE FAPT, CU VALENTINA GÂRLEA, CELEBRA CLARVĂZĂTOARE

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Gina Pistol, dezvăluiri despre Josephine, după ce micuța a început școala: „Ne mai apucă nostalgia”. Cum își împart îndatoririle de părinți
Click.ro
Gina Pistol, dezvăluiri despre Josephine, după ce micuța a început școala: „Ne mai apucă nostalgia”. Cum își împart îndatoririle de părinți
Prima execuție a unei femei în Tennessee din ultimii 200 de ani a eşuat: Christa Pike a fost transportată la spital
Digi 24
Prima execuție a unei femei în Tennessee din ultimii 200 de ani a eşuat: Christa Pike a fost transportată la spital
Primul mesaj al Cristelei Georgescu după arestarea soțului său, Călin Georgescu
Digi24
Primul mesaj al Cristelei Georgescu după arestarea soțului său, Călin Georgescu
2026: Cât costă noua rovinietă pentru mașinile vechi. Prețuri mai mici pentru vehiculele electrice și Euro VI
Promotor.ro
2026: Cât costă noua rovinietă pentru mașinile vechi. Prețuri mai mici pentru vehiculele electrice și Euro VI
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Gadget-ul recomandat pentru hipertensivi
go4it.ro
Gadget-ul recomandat pentru hipertensivi
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Ce se întâmplă cu bodyguarzii lui Călin Georgescu, după arestarea fostului prezidențiabil
Gandul.ro
Ce se întâmplă cu bodyguarzii lui Călin Georgescu, după arestarea fostului prezidențiabil
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!