Mihai Neșu și-a deschis sufletul și a vorbit despre miracolele din viața lui. ”Am trăit pe pielea mea și am simțit ajutorul lui Dumnezeu”

Mihai Neșu, invitatul lui Adrian Artene în cadrul podcastului „ALTCEVA”, într-o ediție specială de Crăciun, a vorbit despre ajutorul miraculos primit de la Dumnezeu în ultimii aproape 13 ani, atât timp cât a trecut de la teribilul accident suferit la un antrenament al celor de la FC Utrecht. Astfel, pentru a vizualiza discuția integrală dintre fostul fotbalist și directorul editorial al Grupului Gândul, abonați-vă la canalul de YouTube ”ALTCEVA cu Adrian Artene”.

A reușit să renască după ce a fost răzvrătit și s-a dat bătut. Nu ar fi putut realiza acest fapt fără ajutorul lui Dumnezeu și, astfel, Mihai Neșu îi este recunoscător. Ajuns la vârsta de 40 de ani, fostul fotbalist încearcă să-i intre în grații, conștient fiind că l-a tratat de-a lungul vieții cu neglijență.

Podcastul poate fi urmărit integral pe canalul de YouTube ”ALTCEVA cu Adrian Artene”. 

(NU RATA: ”Am trăit pe pielea mea ajutorul miraculos al lui Dumnezeu”. Mihai Neșu, la „Altceva cu Adrian Artene”)

„Având deja aproape 13 ani de la accident, fizic sunt foarte bine”

Adrian Artene: Vorbești despre greutăți cu atâta blândețe, de parcă se eliberează orice povară pe care ai purtat-o până acum. Și, dacă vorbim despre greutăți, dar în egală măsură și despre miracole, tu ești povestea care arată că acolo unde există credință în Dumnezeu, nimic nu e prea dureros. Pentru că ai trecut prin acel episod dramatic, s-au stins părinții tăi, ambii, în același an, și, iată, au fost aceste momente de durere, dar au apărut și miracolele în viața ta. Până la urmă, Crăciunul mărturisește miracolele, iar unul dintre acestea este faptul că ți-ar revenit fantastic, așa cum poate nu mulți medici ar fi prevăzut că se poate întâmpla. 

Mihai Neșu: Da, așa este. Nu e motiv de laudă, dar am trăit pe pielea mea și am simțit ajutorul miraculos al lui Dumnezeu. Din firea mea răzvrătită și care s-a dat bătută la un moment dat, am renăscut. Chiar am văzut niște materiale de după accident, când la interviuri încercam să am un optimism, dar se vedea o tristețe și o deznădejde în ochii mei, apoi am revăzut niște interviuri mai proaspete, unde nu mai trebuia să mă prefac. Simt o bucurie în sufletul meu fiindcă m-a ajutat Dumnezeu să trec și fizic, dar și sufletește peste accident. Având deja aproape 13 ani de la accident, fizic sunt foarte bine. Domnul doctor neurolog la care mă duc să primesc trimiteri pentru examene anuale de RMN și alte analize pe care le am de făcut îmi zice că nu neapărat progresele înseamnă că sunt bine, ci faptul că nu m-am degradat. 

Cine dorește SĂ DONEZE 2 EURO pentru FUNDAȚIA ”MIHAI NEȘU”, poate trimite un SMS cu textul ”CRED” la numărul de telefon 8844

Adrian Artene: Ce ai îndrepta din 2011 (nr. anul accidentului) și până astăzi?

Mihai Neșu: Poate în primii ani dacă aveam puterea să fiu mai sincer cu mine și cu cei din jur… Am avut o perioadă în care, fiind așa supărat pe viață, dădeam vina pe toți cei din jur pentru ce se întâmpla și cred că n-a fost corect față de ei. Probabil că asta aș îndrepta dacă aș avea puterea să reușesc să gestionez mai bine primii 3-4 ani de după accident. Și, bineînțeles, asta nu numai din 2011 până acum, practic de când mă știu și de când știu de Dumnezeu, cred că neglijența sau cum l-am tratat pe El  în decursul vieții mele ar fi ceva de schimbat. Acum nu se mai poate, dar slavă lui Dumnezeu că am ajuns în punctul ăsta și încerc să mă împrietenesc cu El chiar și acum, la 40 de ani. 

Podcastul poate fi urmărit integral pe canalul de YouTube ”ALTCEVA cu Adrian Artene” / (Sursa: Captură video)

Fundația Mihai Neșu

Donează și tu pentru proiectele Fundației Mihai Neșu!

(VEZI ȘI: S-a iubit cu adevărat Petre Roman cu singura fiică a lui Nicolae Ceaușescu? Adevărul a ieșit la suprafață: „Zoia era un om admirabil”)

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce echipa a fost salvată de la Asia Express. A primit a doua șansă după ce totemul a fost verde
Click.ro
Ce echipa a fost salvată de la Asia Express. A primit a doua șansă după ce totemul a fost verde
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Digi 24
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
Promotor.ro
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Gadget-ul recomandat pentru hipertensivi
go4it.ro
Gadget-ul recomandat pentru hipertensivi
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
București, în șantier. În ce stadiu sunt lucrările la Planșeul Unirii. Constructorul va folosi „cârtițe” precum cele care sapă tunelurile la metrou
Gandul.ro
București, în șantier. În ce stadiu sunt lucrările la Planșeul Unirii. Constructorul va folosi „cârtițe” precum cele care sapă tunelurile la metrou
Scenariul sumbru pentru 2070. Fără zăpadă și fără apă...
Mediafax Italia
Scenariul sumbru pentru 2070. Fără zăpadă și fără apă...
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!