Camelia Potec, botez în secret pentru a doua fetiță. Puține mame s-ar fi îmbrăcat așa la un astfel de eveniment

Camelia Potec și-a botezat ce de-a doua fetiță în secret. Evenimentul a avut loc în acest weekend, iar naşa micuței Celia Gabriela este Gabriela Szabo.  Tot ea a fost cea care a creștinat-o si pe prima fetiță a sportivei în vârstă de 41 de ani.

Camelia Potec și soțul ei și-au botezat în acest weekend cea de-a doua fetiță, pe Celia Gabriela. Evenimentul a avut loc în mare secret. La petrecere a fost prezentă şi Elisabeta Lipă, şefa sportului românesc, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Sport. Camelia Potec mai are o fetiţă, în vârstă de 5 ani, pe nume Caelia Ioana.

Cum s-a îmbrăcat Camelia Potec la botezul fiicei sale

Pentru marele eveniment al fiicei sale, sportiva în vârstă de 41 de ani a ales să poarte un costum albastru, renunțând la rochia elegantă. Camelia Potec a făcut o alegere îndrăzneață, mai ales că nu multe mame s-ar fi îmbrăcat așa la un astfel de eveniment.

În urmă cu puțin timp, în cadrul unui interviu, acordat pentru Antena Stars, Camelia a povestit despre cum se simte în rolul unei mămici cu doi copii.

„Suntem bine! Eu sunt în drum spre birou, mai fug așa începând de săptămâna aceasta, mai fug așa câteva două, trei ore, la birou. Chiar dacă mi-aș dori să mai stau câteva săptămâni acasă cu cea mică, dar nu neapărat pentru că îmi este extrem de drag de ea, dar noaptea nu prea dormim. Ea este bine, ziua doarme, dar noaptea mai avem colici, stăm așa împreună, ne privim. Aș fi avut nevoie de o perioadă mai lungă de a sta acasă, ca să mă odihnesc puțin mai mult pe timpul zilei”, a mărturisit Camelia Potec, la Star Matinal, conform Spyews.

Citește și: MOTIVUL PENTRU CARE CAMELIA POTEC NU ROSTEȘTE NUMELE BEBELUȘULUI NOU-NĂSCUT. ȘEFA NATAȚIEI DIN ROMÂNIA A DEVENIT MAMĂ A DOUA OARĂ LA 42 DE ANI

Camelia Potec s-a întors la bazinul de înot în mai puțin de două luni de la naștere. Cum a fost cea de-a doua naștere pentru sportivă

Sportiva în vârstă de 41 de ani a revenit la bazinul de înot în mai puțin de două luni de la naștere. Aceasta a declarat că se reface ușor, iar problemele pe care le-a avut în timpul sarcinii nu i-au afectat deloc cariera. Campioana la înot a mărturisit că schimbările au fost mai dificile pentru fiica ei. Se pare că Caelia s-a adaptat mai greu cu ideea că are o soră mai mică.

„Mi-am revenit un pic mai greu. Cea mică a fost măricică, pot să spun că este foarte puternică. Am avut niște probleme fizice, mi-a lăsat un pic de dezastru în urma ei în burtică. Am rămas la fel de puternică și mă refac ușor. Nu prea se atinge (n.r. fiica ei cea mare), îi este puțin frică de cea mică. Este adevărat că a devenit puțin geloasă, dar nu pe ea, pe noi mai mult”, a mai precizat Camelia Potec, la Antena Stars.

Citește și: „MĂMICA” LUI DAVID POPOVICI, PRIMELE DECLARAȚII DUPĂ CE A NĂSCUT LA 42 DE ANI: „PÂNĂ NU IEȘIM DE SUB SUPRAVEGHEREA SPECIALIȘTILOR, NU POT AFIRMA ASTA 100%”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Laura Bretan, câștigătoarea „Românii au talent” din 2016. Soprana româno-americană e de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Laura Bretan, câștigătoarea „Românii au talent” din 2016. Soprana româno-americană e de nerecunoscut
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Mihaela Rădulescu, mesaj dur după pierderile care i-au schimbat viața: „Nu mai sunt aceeași. Nu mai am răbdare”
Click.ro
Mihaela Rădulescu, mesaj dur după pierderile care i-au schimbat viața: „Nu mai sunt aceeași. Nu mai am răbdare”
Cum vrea Ucraina să preîntâmpine o nouă invazie după încheierea războiului. Obiectivul ambițios postbelic
Digi 24
Cum vrea Ucraina să preîntâmpine o nouă invazie după încheierea războiului. Obiectivul ambițios postbelic
Pe cine ar vota românii la alegerile din 2028. Evoluție neașteptată în preferințe, semnalată de către Remus Ștefureac, șeful INSCOP
Digi24
Pe cine ar vota românii la alegerile din 2028. Evoluție neașteptată în preferințe, semnalată de către Remus Ștefureac, șeful INSCOP
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Șurubelniță fără fir Parkside la Lidl: ofertă cu toc inclus la 69,99 lei
go4it.ro
Șurubelniță fără fir Parkside la Lidl: ofertă cu toc inclus la 69,99 lei
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Dezamăgire? GTA VI va rula la numai 30 fps pe console
Go4Games
Dezamăgire? GTA VI va rula la numai 30 fps pe console
PNL a absorbit oficial partidul lui Ludovic Orban. Ilie Bolojan: ”Bine ai revenit acasă”
Gandul.ro
PNL a absorbit oficial partidul lui Ludovic Orban. Ilie Bolojan: ”Bine ai revenit acasă”
Vacanță gratuită. Un oraș italian caută 100 de turiști care să-i testeze serviciile
Mediafax Italia
Vacanță gratuită. Un oraș italian caută 100 de turiști care să-i testeze serviciile
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi