Cosmin Natanticu, la un pas de moarte! I-au pus gând rău, dar a scăpat ca prin urechile acului: „Au venit să mă omoare”

Cosmin Natanticu, la un pas de moarte! I-au pus gând rău, dar a scăpat ca prin urechile acului: „Au venit să mă omoare”

Cosmin Natanticu este unul dintre cei mai apreciați comedianți din România. Acesta este în lumina reflectoarelor de ceva timp și se bucură de numeroși fani. Acum, comediantul este mai mereu cu zâmbetul pe buze, însă lucrurile stăteau diferit înainte să devină celebru. Se pare că acesta a fost de mai multe ori la un pas de moarte, iar acum a vorbit despre experiențele teribile prin care a trecut. Uneori comediantul se miră că încă mai este în viață. 

Înainte de a cunoaște celebritatea, Cosmin Natanticu a lucrat pentru o bună perioadă într-o benzinărie, iar acolo a trecut prin numeroase peripeții. La locul de muncă, comediantul a sfidat moartea de multe ori. Acesta a trecut prin întâmplări greu de imaginat și era de nenumărate ori să tracă în neființă, atât din cauza lui, cât și a altora. Ce i s-a întâmplat lui Natanticu la benzinăria la care lucra?

(CITEȘTE ȘI: COSMIN NATANTICU, LA UN PAS SĂ RENUNȚE LA POWER COUPLE! A URLAT LA CEI DIN JUR ȘI… IMAGINILE AU „SCĂPAT” DE LA MONTAJ. „OPREȘTE-L!”)

„Au venit să mă omoare”

Invitat în cadrul unui podcast, Cosmin Natanticu a vorbit despre viața lui de dinainte de celebritate. Așa cum spuneam, acesta a lucrat într-o benzinărie, iar acolo a avut parte de numeroase momente la limită. Comediantul a povestit că într-o seară, atunci când lucra pe tura de noapte, era să fie propriul său călău. Mai exact, acesta a avut strălucita ideea de a aprinde focul cu benzină, în loc de motorină.

„Am avut niște experiențe foarte tari la benzinărie. Era să mor de foarte multe ori. Aveam încălzire pe centrală în bucătărie. Când lucram de noapte, eu doar atâta făceam, trebuia să întrețin focul, din când în când, din oră în oră, să mă duc să mai bag pe foc lemnele alea. Dacă eu eram terminat cu somnul, cum sunt și acum, adormeam și se stingea focul.

Aveam lemne, aveam cărbune și nu se aprindea. Am zis că nu știu eu să aprind. Păi n-am eu benzină la pompă aici?! Am băgat benzină în centrală. M-am dus să fac focul cu benzină, nu cu motorină. Am pus lemne, am pus jar. Am aprins jarul și într-o doză din aia am aruncat benzină. Normal că a venit pe mine și nu numai pe mine că aveam lemne pe jos. Strigam ca prostul că arde. Eu eram singur acolo, nu era nimeni”, a povesti Cosmin Natanticu, în cadrul podcast-ului realizat de Mihai Bobonete.

Ei bine, dacă de foc a scăpat cu bine, Natanticu a mai fost la un pas de moarte atunci când hoții au venit să jefuiască benzinăria. Mânați de disperare, infractorii au venit cu planul făcut: îl omoară pe cel de la benzinărie (n.r. Natanticu), fură tot, iar apoi fug în Germania. Din fericire, divinitatea a fost de partea comediantului, iar în mijlocul jafului hoții și-au regândit planul și au renunțat la crimă.

„Am mai avut experiențe în care au venit să mă omoare, să mă jefuiască în benzinărie. Eram singur și au venit să mă jefuiască. Erau niște băieți care mai aveau nevoie de niște mărci să poată să fugă în Germania (…) Am avut și din astea nasoale”, a mai povestit Cosmin Natanticu.

(VEZI ȘI: JURATUL DE LA “IUMOR” CREDEA CĂ LE-A VĂZUT PE TOATE LA AMERICA EXPRESS ȘI POWER COUPLE, DAR SOȚIA L-A SURPRINS. NATANTICU, ELIBERAT DE SUB “TIRANIA” ELIZEI: “M-A LĂSAT SĂ FIU COCOȘEL!”)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

De nerecunoscut! Cum arăta unul dintre cei mai îndrăgiți artiști, la începutul carierei
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
De nerecunoscut! Cum arăta unul dintre cei mai îndrăgiți artiști, la începutul carierei
Transformarea lui Adrian Mutu. A slăbit 13 kilograme cu dieta lui strictă: ce mănâncă și ce bea
Prosport.ro
Transformarea lui Adrian Mutu. A slăbit 13 kilograme cu dieta lui strictă: ce mănâncă și ce bea
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Oana Roman a slăbit 18 kilograme, dar totul a pornit de la fiica ei! Câte kilograme a dat jos Isabela
Click.ro
Oana Roman a slăbit 18 kilograme, dar totul a pornit de la fiica ei! Câte kilograme a dat jos Isabela
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
America se retrage. Războiul care trebuia să demonstreze puterea SUA a devenit o lecție amară pentru Donald Trump
Digi24
America se retrage. Războiul care trebuia să demonstreze puterea SUA a devenit o lecție amară pentru Donald Trump
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
Promotor.ro
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Dedeman vinde la reducere un dispozitiv electric pentru vin. Încărcare USB-C și preț puțin peste 50 LEI
go4it.ro
Dedeman vinde la reducere un dispozitiv electric pentru vin. Încărcare USB-C și preț puțin peste 50 LEI
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Ziua și scandalul la TVR. Pătraru denunță conflict de interese după interviul Monicăi Ghiurco cu Dan Dungaciu
Gandul.ro
Ziua și scandalul la TVR. Pătraru denunță conflict de interese după interviul Monicăi Ghiurco cu Dan Dungaciu
Acesta este... SATUL FEMEILOR DE 100 DE ANI! Aici trăiesc excepțional de mult
Mediafax Italia
Acesta este... SATUL FEMEILOR DE 100 DE ANI! Aici trăiesc excepțional de mult
Au plătit 180 € prin Booking, dar AU ÎNLEMNIT când au ajuns la cazare
Mediafax Spania
Au plătit 180 € prin Booking, dar AU ÎNLEMNIT când au ajuns la cazare