Ireal ce a putut să pățească această femeie de 39 de ani, după ce a fost obligată să mănânce un aliment banal

Poză reprezentativă pentru Maddy, femeia speriată de mazăre. Sursa: Instagram

Maddy Alexander-Grout, în vârstă de 39 de ani, a avut o copilărie distrusă, după ce era obligată să mănânce mazăre. Deși sună bizar, de atunci femeia nu mai poate consuma acest aliment și este îngrozită numai când îl vede. 

Maddy susține că aceasta frică provine din copilăria sa, când a fost forțată la școală să mănânce acest aliment. Mai mult decât atât, femeia spune că numai când vede mazărea începe să aibă simptome asemănătoare atacurilor de panică, iar fobia ei ,,i-a îngreunat copilăria”, deoarece nu dorea să-și viziteze prietenii, pentru a nu risca să fie servită cu această mâncare.

Maddy  locuiește în Southampton împreună cu soțul ei, James, în vârstă de 41 de ani, și au doi copii, pe Ben, în vârstă de șapte ani, și Harriet, în vârstă de patru ani. Chiar șia cum, după ce a devenit o femeie în adevăratul sens al cuvântului, ea își aduce aminte cum era forțată să-și termine toată mazărea din farfurie, la școală:

,,Îmi dădeau mazăre cu forța, așa că obișnuiam să mi-o îndesez în obraji ca un hamster și să o strivesc, așa că nimeni nu observa, și mă duceam direct la toaletă ca să arunc totul într-un șervețel. Am făcut asta cel mai probabil timp de un an.”, a explicat Maddy, cpnform The Independent.

Citește și: CUM ARATĂ PENSIONARA DE 66 DE ANI CARE ARE UN CORP APROAPE PERFECT. FABULOASA POVESTE A LUI STEPHANIE

Ce alte complicații i-au adus lui Maddy fobia de mazăre

Maddy a fost diagnosticată cu ADHD în 2022 și crede că frica ei de mazăre se datorează, de asemenea, parțial ,,luptei sale cu procesarea senzorială”, deoarece urăște textura și gustul lor și susține că fobia ei este atât de ,,adânc înrădăcinată” încât niciun terapeut nu ar putea să o vindece:

,,Este un fel de luptă sau fugă, așa că inima mea începe să bată, palmele transpirate, mă simt anxioasă, respirația mea devine mai rapidă”. a spus Maddy.

Maddy și reacția ei când vede mazărea. Sursa: TikTok

Maddy și reacția ei când vede mazărea. Sursa: TikTok

Fobia are chiar un impact asupra slujbei lui Maddy. Femeia este în curs de a crea o aplicație de sfaturi de economisire a banilor, Mad About Money, și nu suportă să includă mazăre în nicio listă de rețete sau să filmeze videoclipuri TikTok în restaurantele unde se mănâncă mazăre. Maddy este adesea tachinată de prietenii și familia ei despre antipatia ei față de mazăre, tatăl ei oferindu-i odată o cutie de mazăre de ziua ei ca o glumă, ceea ce a făcut-o să plângă ore întregi:

,,Îmi amintesc că tatăl meu credea că este foarte amuzant să-mi cumpere o cutie de mazăre conservată. Am plâns ore întregi, aveam probabil vreo șapte sau opt ani.”, a poevstit Maddy.

Ea continuă să disprețuiască mazărea, astfel că, atunci când șoțul și cei doi copii ai lor mănâncă ocazional acest aliment acasă, Maddy trebuie să părăsească camera sau uneori preferă să iasă la o scurtă plimbare, pentru a nu face un atac de panică.

Citește și: CUM A AJUNS SOFIE SĂ FIE VICTIMA PROPRIULUI IUBIT. ACESTA A PROFITAT DE BOALĂ RARĂ DE CARE SUFERĂ TÂNĂRA DE 24 DE ANI: ,,DOAR S-A FOLOSIT DE MINE!”

FOTO: Instagram și TikTok

 

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
FOTO. Cum arată prezentatoarea TV care se iubea de 10 ori pe săptămână cu celebrul fotbalist
Prosport.ro
FOTO. Cum arată prezentatoarea TV care se iubea de 10 ori pe săptămână cu celebrul fotbalist
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Alina Laufer și Jorge, din nou împreună la majoratul fiicei lor. Ce mărturisiri au făcut despre Karina: „Nu mă așteptam să am așa emoții”
Click.ro
Alina Laufer și Jorge, din nou împreună la majoratul fiicei lor. Ce mărturisiri au făcut despre Karina: „Nu mă așteptam să am așa emoții”
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Digi 24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Kaufland oferă un televizor Samsung UHD cu diagonala de 50 de inci la preț de Black Friday
go4it.ro
Kaufland oferă un televizor Samsung UHD cu diagonala de 50 de inci la preț de Black Friday
O planetă a dispărut în mod misterios de sub ochii astronomilor
Descopera.ro
O planetă a dispărut în mod misterios de sub ochii astronomilor
Cel mai bun joc al seriei Call of Duty din ultimii ani
Go4Games
Cel mai bun joc al seriei Call of Duty din ultimii ani
Predicția terifiantă a lui Nostradamus pentru 2027 care deja s-a adeverit. Care sunt celelalte 4
Gandul.ro
Predicția terifiantă a lui Nostradamus pentru 2027 care deja s-a adeverit. Care sunt celelalte 4
Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Mediafax Italia
Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!
Mediafax Spania
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!