Daniel Niculae, out de la Rapid? Planurile lui Dan Șucu au fost dezvăluite: „Nu se poate să mai rămână”

Daniel Niculae, out de la Rapid? Planurile lui Dan Șucu au fost dezvăluite: „Nu se poate să mai rămână”
Daniel Niculae / Sursă foto: Prosport.ro

Daniel Niculae are probleme serioase cu legea! Președintele de la Rapid este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice, care a clintit lumea fotbalului românesc. În luna martie a ieșit la iveală faptul că fostul mare fotbalist ar fi lucrat cu liderul galeriei echipei din Giulești, să introducă materiale pirotehnice pe stadion, deși acestea sunt interzise. Afaceristul a fost ridicat de autorități, în martie, apoi audiat și lăsat în libertate. Situația a devenit mai complicată pentru liderul de la Rapid, după ultimul anunț făcut de Parchetul de pe lângă Tribunalul București! Ce decizie a fost luată în privința lui Niculae?

Scandalul din Giulești a ținut prima pagină a ziarelor multă vreme, după ce s-a aflat că Daniel Niculae ar fi participat activ la introducerea pe stadion a materialelor pirotehnice. După ce autoritățile au intrat pe fir, a ieșit la iveală faptul că președintele echipei din Giulești ar fi lucrat cu liderul galeriei, Liviu Ungurean, zis și „Bocciu”. În luna martie a acestui an, fostul mare jucător a fost ridicat de autorități și dus la audieri, apoi eliberat. Sigur că, cercetările făcute de oamenii legii au continuat, iar ca drept dovadă Parchetul de pe lângă Tribunalul București a făcut publică decizia în acest caz. Potrivit unui comunicat al autorităților, Daniel Niculae va fi urmărit penal, în libertate.

CITEȘTE ȘI: GIGI BECALI I-A CONVERTIT PE TOȚI! „MESSI AL PORTARILOR” S-A POCĂIT DUPĂ UMILINȚA CU RAPID. EL E „CĂLUGĂRUL” DE LA FCSB!

De ce fapte este acuzat, de fapt, Daniel Niculae în dosarul materialelor pirotehnice

Președintele Rapidului este acuzat de faptul că l-a sprijinit atât moral, cât și material pe Liviu Ungurean, liderul galeriei formației giuleștene, în acest dosar legat de materialele pirotehnice. Parchetul arată că Daniel Niculae ar fi oferit bani pentru „achiziționarea materialelor pirotehnice, fiind și de acord ca persoanele neidentificate să folosească materialele pirotehnice, fără drept, în incinta stadionului în data de 27.01.2024 transmițând acest acord liderului grupării, oferind astfel și sprijin moral”. 

CITEȘTE ȘI: ULTIMA ORĂ! DANIEL NICULAE, RIDICAT DE MASCAŢI ÎN ACEASTĂ DIMINEAŢĂ

Ulterior, s-a aflat și că Președintele de la Rapid l-ar fi sprijinit moral pe „Bocciu”, dar și pe alți membri de galerie rămași neidentificați până acum, să folosească materialele pirotehnice în interiorul stadionului la începutul unui meci de fotbal care s-a desfășurat pe 9 martie 2024.

Prima reacție a lui Daniel Niculae în acest caz a venit la o lună de la audieri. Oficialul giuleștenilor își spunea părerea, fără nicio reținere.

„Cu această mizerie de dosar s-a aruncat cu noroi peste o carieră frumoasă de 20 de ani. Oamenii care mă cunosc știu ce am făcut bine și… nicidecum să apar ca ultimul criminal. Au fost niște mizerii, au apărut fel de fel de teorii ale conspirației. Sunt alte teorii ale conspirației invocate: că sunt alegeri în acest an, că sunt jandarmi care vor să avanseze în carieră. Jandarmeria a devenit foarte agresivă de un an de zile la adresa echipelor cu mulți suporteri”, spunea Președintele Rapidului, la DigiSport.

Daniel Niculae, dat afară de la Rapid?

Situația controversată de care s-a lovit Daniel Niculae nu a trecut neobservată de liderii clubului din Giulești. Fostul acționar de la Rapid, Nicolae Cristescu, a aruncat bomba: Niculae ar putea să-și ia adio de la funcție! Omul din preajma lui Dan Șucu a explicat și motivele pentru care crede acest lucru.

„Îmi pare rău, e o acuzaţie extrem de gravă, dacă se confirmă, nu mai e nimic de făcut. Din ce ştiu, nu se mai poate să rămână în club, ar pune clubul într-o imagine proastă, ar defavoriza imaginea.”, a explicat acesta pentru GSP.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Gina Pistol, dezvăluiri despre Josephine, după ce micuța a început școala: „Ne mai apucă nostalgia”. Cum își împart îndatoririle de părinți
Click.ro
Gina Pistol, dezvăluiri despre Josephine, după ce micuța a început școala: „Ne mai apucă nostalgia”. Cum își împart îndatoririle de părinți
Prima execuție a unei femei în Tennessee din ultimii 200 de ani a eşuat: Christa Pike a fost transportată la spital
Digi 24
Prima execuție a unei femei în Tennessee din ultimii 200 de ani a eşuat: Christa Pike a fost transportată la spital
Primul mesaj al Cristelei Georgescu după arestarea soțului său, Călin Georgescu
Digi24
Primul mesaj al Cristelei Georgescu după arestarea soțului său, Călin Georgescu
2026: Cât costă noua rovinietă pentru mașinile vechi. Prețuri mai mici pentru vehiculele electrice și Euro VI
Promotor.ro
2026: Cât costă noua rovinietă pentru mașinile vechi. Prețuri mai mici pentru vehiculele electrice și Euro VI
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
go4it.ro
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Ce se întâmplă cu bodyguarzii lui Călin Georgescu, după arestarea fostului prezidențiabil
Gandul.ro
Ce se întâmplă cu bodyguarzii lui Călin Georgescu, după arestarea fostului prezidențiabil
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!