George Restivan, alături de două femei după despărțirea de Adriana Bahmuțeanu

George Restivan, alături de două femei după despărțirea de Adriana Bahmuțeanu

Adriana Bahmuțeanu și George Restivan nu mai sunt împreună, vestea fiind dată de vedetă în fața tuturor. Povestea lor de iubire a ajuns la final, deși și-au jurat iubire în urmă cu ceva vreme. Nici bine nu s-au separat că bărbatul și-a văzut de drum și a plecat în Statele Unite ale Americii, unde a muncit ani la rând pentru a-și clădi un trai. Nu a plecat singur, ci însoțit de fiul său. 

Adriana Bahmuțeanu și George Restivan s-au despărțit, anunțul fiind făcut de vedetă pe rețelele de socializare. Cei doi și-au jurat iubire, acum ceva vreme, și părea că totul merge ca pe roate. Iată că drumurile lor nu mai merg în aceeași direcție, după cum a dezvăluit chiar prezentatoarea de televiziune. Au dat totul uitării și fiecare și-a văzut de viață. Jurnalista a transmis un mesaj emoționant prin care a dezvăluit că a divorțat de George Restivan.

CITEȘTE ȘI: CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN VIAȚA ADRIANEI BAHMUȚEANU DUPĂ CE A ANUNȚAT CĂ DIVORȚEAZĂ DE GEORGE RESTIVAN: „O NOUĂ ETAPĂ”

„A fost frumos, autentic, am trăit o adevărată poveste intensă de iubire! Din păcate, distanța ucide dragostea și uneori planurile și valorile comune se mai schimbă!!! Așadar, am decis să mergem fiecare pe drumul său și să punem punct aici relației noastre! Ne-am decis să păstrăm pentru noi intimitatea și să nu facem din viața noastră privată un subiect de presă.

Vă rugăm pe toți cei care ne-ați apreciat relația să ne respectați punctul de vedere și să înțelegeți că nu vom da detalii despre motivele care ne-au condus la această decizie! Vom rămâne în continuare prieteni buni și ne vom susține ori de câte ori va fi nevoie! Viața merge înainte!”, a fost mesajul postat de Adriana Bahmuțeanu.

CITEȘTE ȘI: S-A AFLAT MOTIVUL ADEVĂRAT PENTRU CARE ADRIANA BAHMUȚEANU ȘI GEORGE RESTIVAN DIVORȚEAZĂ. ȚINE ȘI DE SILVIU PRIGOANĂ

Fotografia cu George Restivan care a stârnit reacții pe internet

Nici bine n-a fost anunțat divorțul, căci George Restivan și-a luat zborul spre Ocean. S-a întors în Statele Unite ale Americii, acolo unde și-a clădit o viață după ani buni de muncă. Nu a mers singur în SUA, ci împreună cu fiul său. Nu asta i-a pus pe gânduri pe fanii Adrianei Bahmuțeanu, ci faptul că bărbatul a apărut în compania unor femei, la piscină. Nu era nimic dubios, ci pur și simplu o întâlnire cu amicii, la un grătar. Imaginea a stârnit furori pe internet, semn că Restivan își vede liniștit de viață după divorț.

George Restivan / Foto: Facebook

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Gina Pistol, dezvăluiri despre Josephine, după ce micuța a început școala: „Ne mai apucă nostalgia”. Cum își împart îndatoririle de părinți
Click.ro
Gina Pistol, dezvăluiri despre Josephine, după ce micuța a început școala: „Ne mai apucă nostalgia”. Cum își împart îndatoririle de părinți
Prima execuție a unei femei în Tennessee din ultimii 200 de ani a eşuat: Christa Pike a fost transportată la spital
Digi 24
Prima execuție a unei femei în Tennessee din ultimii 200 de ani a eşuat: Christa Pike a fost transportată la spital
Primul mesaj al Cristelei Georgescu după arestarea soțului său, Călin Georgescu
Digi24
Primul mesaj al Cristelei Georgescu după arestarea soțului său, Călin Georgescu
2026: Cât costă noua rovinietă pentru mașinile vechi. Prețuri mai mici pentru vehiculele electrice și Euro VI
Promotor.ro
2026: Cât costă noua rovinietă pentru mașinile vechi. Prețuri mai mici pentru vehiculele electrice și Euro VI
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
go4it.ro
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Ce se întâmplă cu bodyguarzii lui Călin Georgescu, după arestarea fostului prezidențiabil
Gandul.ro
Ce se întâmplă cu bodyguarzii lui Călin Georgescu, după arestarea fostului prezidențiabil
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!