Ea e Cătălina Iacob, tânăra care a murit în Brâna Aeriană din Munţii Bucegi. Iubea traseele montane şi urşii

Cătălina Iacob și-a găsit sfârșitul în Munții Bucegi/ Sursa foto: Facebook

Cătălina Gabriela Iacob a murit în Munții Bucegi, după ce a căzut aproximativ 300 de metri în Brâna Aeriană. Tânăra a iubit foarte mult natura și milita împotriva legilor de ucidere a urșilor. Fata mergea adesea pe trasee montane și, iată, în acest fel și-a găsit sfârșitul. 

Vineri, 16 august, un grup de patru persoane, două fete și doi băieți, au încercat să străbată Brâna Aeriană. Din nefericire, una dintre tinere a alunecat și a căzut aproximativ 300 de metri în gol. Cei de la Salvamont Prahova au intervenit imediat. De asemenea, au oferit și detalii despre incident.

„Din păcate, o nouă tragedie s-a petrecut în această după-amiază, în Bucegi. Un grup de 4 persoane a intenționat să străbată Brâna Aeriană. La intrarea în brână, o fată a alunecat și a căzut aprox.300 m. Am solicitat sprijin aero la POA Brașov. Un salvator montan a recuperat întâi, prin troliere, a doua fată ce a suferit un atac de panică și nu se mai putea deplasa. Ulterior, doi salvatori montani au fost inserați și au recuperat trupul neînsuflețit. Cei 2 băieți din grup au coborât până la Refugiul Costila, de unde au fost recuperați de către salvamontiști. Condoleanțe familiei îndoliate!”, au transmis cei de la Salvamont Prahova într-o postare pe Facebook.

Citește și: Răsturnare de situație în cazul morții Mariei Diana, tânăra ucisă de urs la Jepii Mici: ”Băiatul era singur și cobora”

Cătălina Iacob iubea traseele montane și urșii

Salvamont Prahova a anunțat, într-o postare pe pagina de Facebook, faptul că o nouă tragedie s-a petrecut în Munții Bucegi. Un grup de patru persoane au încercat să străbată Brâna Aeriană, însă călătoria s-a terminat dramatic.

Cătălina Gabriela Iacob, una dintre tinere, a alunecat la intrarea în brână și a căzut aproximativ 300 de metri. Salvatorii nu au mai putut face nimic pentru și au recuperat trupul neînsuflețit. În schimb, au ajutat-o pe cea de-a două fată care făcuse un atac de panică.

Mesajele de condoleanțe au curs pe rețelele de socializare. Prietenii Cătălinei sunt șocați de cele întâmplate. Mai mult decât atât, de când au aflat despre tragedie au încercat să îi găsească rudele pentru ca tânăra să poată fi înmormântată creștinește.

„Astăzi, prietena noastră, Cătălina Gabriela Iacob, a suferit un accident mortal și dorim să-i găsim rudele, pentru a o putea înhuma creștinește.”, a scris unul dintre prietenii Cătălinei.

Cătălina iubea traseele montane/ Sursa foto: Facebook

Cătălina Gabriela Iacob iubea natura și își dorea să o protejeze. În una dintre postările sale din mediul online, tânăra ruga autoritățile să se oprească din a mai ucide specii protejate de urși în 2024. Fata mergea foarte des pe munte, iar acest lucru se poate observa chiar în fotografiile ei de pe rețelele de socializare.

„A căzut Cătălina Gabriela Iacob de pe munte și n-a supraviețuit. Am primit vestea mai devreme de la o colegă civică. Cătălina își dorea să protejeze natura pe care o iubea atât de mult. Avea grijă de 3 pisicuțe, una salvată într-o ieșire la aer cu mine.

Acum două seri m-a chemat la ea să o ajut să schimbe butucul ușii pentru că cel pe care îl angajase să o facă nu s-a mai prezentat. M-am dus și am pus împreună butucul nou la 11 noaptea. Voia să rezolve pentru că a doua zi pleca la munte.

Azi mi-a căzut în cap vestea asta și nu știu ce să mai zic. Poliția încearcă să-i găsească familia, noi, colegii civici, nu știm prea multe despre ai ei. Băi, Cătălino, să-mi bag picioarele, m-am săturat să pierd oameni.”, a spus una dintre apropiatele tinerei decedate.

Citește și: Dani Oțil, întâlnire șocantă cu o ursoaică și puiul ei. Ce i-a făcut prezentatorului: „Lovește cu umărul”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Celebra vedetă TV, care a trecut prin 20 de operații după ce cancerul i s-a extins la creier și plămâni, a suferit o nouă intervenție. Ce se întâmplă cu ea în aceste momente: „Îmi este frig și tremur”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Celebra vedetă TV, care a trecut prin 20 de operații după ce cancerul i s-a extins la creier și plămâni, a suferit o nouă intervenție. Ce se întâmplă cu ea în aceste momente: „Îmi este frig și tremur”
Julia de la Exotic l-a refuzat pe Adrian Mutu: „Eram fițoasă”. Cum arată acum
Prosport.ro
Julia de la Exotic l-a refuzat pe Adrian Mutu: „Eram fițoasă”. Cum arată acum
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
„Chistul e uriaș. Nu știu cum rezistă”. Emily Burghelea, mărturisire dureroasă despre diagnosticul soțului
Click.ro
„Chistul e uriaș. Nu știu cum rezistă”. Emily Burghelea, mărturisire dureroasă despre diagnosticul soțului
Tanczos Barna, după botezul lui Alfred Simonis: „Noi la UDMR nu avem asemenea evenimente. La nunta domnului Kelemen nu au ieșit știri”
Digi24
Tanczos Barna, după botezul lui Alfred Simonis: „Noi la UDMR nu avem asemenea evenimente. La nunta domnului Kelemen nu au ieșit știri”
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
go4it.ro
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Ipocrizia liderilor Europei. Critică acordul prin care Trump primește motorină de la Putin, dar cumpără cantități uriașe de gaz lichefiat din Rusia pentru care plătesc sume record. În primele 9 luni din 2026, țările UE au băgat 8 miliarde de euro în conturile Kremlinului
Gandul.ro

Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!