Elena Udrea nu va fi eliberată azi din închisoare! Decizia Instanței Supreme de joi, 12 decembrie

Elena Udrea, fosta blondă de la Cotroceni

Zi importantă pentru Elena Udrea, fostul ministru al Turismului, care așteaptă o hotărâre crucială din partea Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ). Instanța supremă urmează să decidă dacă admite cererea de rejudecare a dosarului „Gala Bute”, în urma căreia Udrea ispășește o condamnare de șase ani de închisoare.

Update 14:12: Magistrații de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) au respins apelul făcut de fostul ministru al turismului. Elena Udrea va rămâne în închisoare.

Știrea inițială:

Elena Udrea se află în penitenciarul Târgșor din 2022, după ce a fost extrădată din Bulgaria. Până în prezent, ea a executat aproximativ doi ani și jumătate de detenție, inclusiv perioada de arest.

În pofida faptului că o cerere anterioară de rejudecare a fost respinsă pe fond, Udrea a făcut contestație, iar șansele ca aceasta să fie admisă au crescut. Judecătorii au eliminat din dosar mai multe înscrisuri, inclusiv un document al Serviciului Român de Informații (SRI). De asemenea, completul de judecată include o judecătoare cunoscută pentru anularea condamnării lui Mario Iorgulesu, un precedent notabil.

CITEȘTE ȘI: Cum arată celula în care este închisă Elena Udrea. În ce condiții stă în Penitenciarul Târgșor, de fapt: ”Nu este privilegiată”

Elena Udrea ar putea fi eliberată

Dacă ÎCCJ decide să anuleze condamnarea, dosarul „Gala Bute” va fi rejudecat, iar Udrea ar putea fi eliberată din penitenciar chiar astăzi. Aceasta ar însemna o revenire temporară acasă, până la soluționarea noii judecăți.

Rămâne de văzut ce decizie vor lua magistrații, însă ziua de astăzi poate marca un punct foarte important în situația juridică a fostului ministru.

Din iunie 2022, fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, este încarcerată la Penitenciarul Târgșor, fiind condamnată pentru deturnarea a 3 milioane de euro, o sumă care nu a fost încă recuperată de statul român.

În dosarul cunoscut sub numele de „Gala Bute”, Udrea este acuzată că a coordonat un mecanism prin care apropiații săi au primit sume de bani de la reprezentanți ai unor societăți comerciale, în schimbul garantării plății la timp a lucrărilor finanțate de Ministerul Turismului.

Procurorii susțin că aceste sume au ajuns fie în patrimoniul Elenei Udrea, fie în cel al organizației PDL București, fie în cel al fostului președinte al Federației Române de Box, Rudel Obreja.

De asemenea, fostul ministru este acuzat că a determinat funcționari din Ministerul Turismului să își încalce atribuțiile, aprobând achiziționarea unor servicii de publicitate pentru promovarea galei la care a luptat boxerul Lucian Bute.

CITEȘTE ȘI: Elena Udrea va fi eliberată? Magistrații vor decide dacă fostul ministru va ieși din spatele gratiilor

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alexandra Stan, dezvăluiri despre problemele de sănătate de după naștere. „Am început să simt că mi se scurge viața din mine”
Click.ro
Alexandra Stan, dezvăluiri despre problemele de sănătate de după naștere. „Am început să simt că mi se scurge viața din mine”
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Digi 24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
go4it.ro
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Ce se întâmplă cu bodyguarzii lui Călin Georgescu, după arestarea fostului prezidențiabil
Gandul.ro
Ce se întâmplă cu bodyguarzii lui Călin Georgescu, după arestarea fostului prezidențiabil
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!