Acasă » Știri » Cine este și cu ce ocupă iubita lui Mario Fresh, de fapt. Nadd Hu a făcut show la Chefi la cuțite

Cine este și cu ce ocupă iubita lui Mario Fresh, de fapt. Nadd Hu a făcut show la Chefi la cuțite

De: Mihaela Ioana 13/01/2025 | 16:39
Cine este și cu ce ocupă iubita lui Mario Fresh, de fapt. Nadd Hu a făcut show la Chefi la cuțite
Ea este Nadd Hu, noua iubită a lui Mario Fresh. Foto: Instagram / Nadd Hu / Mario Fresh

Cine este Nadd Hu, tânăra care i-a pus inima pe jar lui Mario Fresh? În brațele ei și-a găsit artistul fericirea și liniștea după despărțirea de Alexia Eram. Nu mulți știu detalii despre ea, asta în ciuda faptului că a apărut de multe ori la televizor! Iată ce pasiuni are, dar și ce studii a urmat!

Nadd Hu, Nadia pe numele ei real, are 28 de ani și nu este străină de atenția publicului. Spunem asta pentru că a avut numeroase apariții pe micile ecrane! Tânăra este cunoscută în România pentru cariera de prezentatoare TV, dar totodată este și influenceriță.

Are mii de fani pe rețelele de socializare și a reușit să se facă remarcată după ce a prezentat o emisiune de muzică. Mulți s-au întrebat ce origini are. Nu vă mai ținem prea mult timp în suspans și vă spunem că Nadd Hu este jumătate româncă, jumătate chinezoaică. Ea a copilărit la noi în țară și a preferat să rămână aici cu trecerea anilor.

„M-am născut în București și sunt jumătate chinezoaică. Mama e româncă, tata e chinez. Am crescut aici și știu limba chineză, însă nu știu să scriu”, a povestit Nadd Hu.

Nadd Hu a visat de mică să ajungă cântăreață, așa că a urmat studiile la Liceul de muzică Dinu Lipatti. Ba chiar mai mult, tânăra a luat lecții de pian și canto, însă nu a mai vrut să urmeze acest drum în viață și a renunțat. Pentru că tot de artă a fost atrasă, ea a absolvit Universitatea de Arte din București în anul 2018, iar în 2021 a decis să își deschidă o florărie.

„Era o nebunie mare când eram mică.I-am zis mamei că visul meu este să devin cântăreață și actriță. Și m-a dat la școala de muzică. Trebuie să dai examen când intri în clasa I și am făcut un an de zile canto, am făcut și pian. Nu era pentru mine. Nu mi-a plăcut. Mă bucur că am încercat, n-am reușit pentru că am zero talent, dar am făcut- și pe asta”, a mărturisit Nadd Hu.

Citește și: Mario Fresh și Nadd Hu și-au oficializat relația. Unde au fost văzuți. FOTO

Nadd Hu este noua iubită a lui Mario Fresh

Ea este tânăra care i-a cucerit inima lui Mario Fresh, după separarea de Alexia Eram. Chiar tânărul a făcut publică povestea de iubire pe care o trăiește alături de Nadd Hu, asta în momentul în care a postat pe rețelele de socializare imagini prin care s-a dat de gol. Fanii nu se așteptau la asta, iar mulți au fost surprinși să îi vadă împreună.

Nu putem să nu aducem în discuție faptul că înainte au existat zvonuri cu privire la iubirea dintre ei, mai ales pentru că s-au postat separat pe Instagram imagini din vacanța din Bali. Fanii s-au prins că erau acolo împreună. Nu a mai durat mult și au confirmat oficial relația.

Citește și: După ce Mario Fresh și Nadd Hu au plecat în Bali, Alexia Eram și-a luat iubitul în vacanță! Ce destinație au ales cei doi

Urmărește Cancan.ro pe Google News
×