Cine este și cu ce se ocupă Tyler Moldovan, românul căruia Donald Trump i-a mulțumit înainte de ceremonia de învestire

sursa: Colaj Facebook

Tyler Moldovan, un cetățean american de origine română, a fost omagiat în discursul rostit de Donald Trump în cadrul ceremoniei de învestire. 

Moldovan a fost foarte aproape de moarte, după ce în 2021 a fost împușcat de opt ori în timpul unei misiuni . Polițistul a stat în comă aproape o lună și recuperarea sa nu s-a finalizat nici până astăzi, având nevoie de un cărucior pentru a se deplasa.

Donald Trump însă nu a uitat sacrificiul lui Tyler, astfel că l-a invitat împreună cu familia sa la ceremonia de învestire prezidențială.

„Ofițerul de poliție, care a fost împușcat de opt ori în timpul misiunii, Tyler Moldovan, este cu noi acum prezent la acest eveniment. Dumnezeu i-a dat șansa să trăiască. Vreau să îți mulțumesc Tyler pentru sacrificiul pe care l-ai făcut pentru țară”, a declarat Trump în discursul său, susținut cu ocazia momentului.

Citește și: Ce plan are Trump pentru România? Un fost diplomat din prima administrație a președintelui american a făcut dezvăluiri inedite

Familia românului a fost vizibil emoționată

Gestul celui de-al 47-lea președinte al Statelor Unite ale Americii l-a mișcat pe tatăl polițistului, Dan Moldovan.

„Este o onoare. Un gest foarte frumos din partea domnului Donald Trump, total neașteptat pentru noi.  Faptul că a recunoscut meritele fiului meu în fața unei țări întregi spune multe despre noul președinte. Desigur, totodată a recunoscut sacrificiile pe care le fac polițiștii pentru a menține țara sigură”, a declarat tatăl lui Tyler.

Donald Trump a promis în campania electorală că va face din Statele Unite cea mai prosperă țară din lume și a reiterat acest angajament în cadrul primului discurs susținut în calitate de președinte.

​„De azi, țara noastră va înflori și va fi respectată din nou în întreaga lume. Vom fi invidiați de toate națiunile și nu vom mai permite să se profite de noi. Am fost salvat de Dumnezeu pentru a face America grozavă”, a transmis Trump.

Citește și: Momentul viral în timpul învestiturii lui Trump: Mark Zuckerberg este surprins uitându-se la logodnica lui Jeff Bezos

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Cele două zodii pentru care urmează transformări în toate sectoarele vieții, între 14 și 29 noiembrie. Au un înger păzitor care le veghează la tot pasul
Click.ro
Cele două zodii pentru care urmează transformări în toate sectoarele vieții, între 14 și 29 noiembrie. Au un înger păzitor care le veghează la tot pasul
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Digi 24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
De ce vrea PSD reorganizarea administrativ-teritorială a României. Explicațiile eurodeputatului care conduce grupul de lucru din partid
Digi24
De ce vrea PSD reorganizarea administrativ-teritorială a României. Explicațiile eurodeputatului care conduce grupul de lucru din partid
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Trei scule PARKSIDE, disponibile la prețuri de sub 100 lei
go4it.ro
Trei scule PARKSIDE, disponibile la prețuri de sub 100 lei
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Dezamăgire? GTA VI va rula la numai 30 fps pe console
Go4Games
Dezamăgire? GTA VI va rula la numai 30 fps pe console
SURSE | Fratele „sponsorului” plecării private în Mykonos, ridicat de DIICOT în mega-dosarul antrepozitelor cu produse petroliere. O șefă din CEC Bank vizată în dosar. Prejudiciul față de stat este de aproape 50 de milioane de euro. Gruparea și-ar fi tras „pe dreapta” aproape 120 de milioane de lei
Gandul.ro

Vacanță gratuită. Un oraș italian caută 100 de turiști care să-i testeze serviciile
Mediafax Italia
Vacanță gratuită. Un oraș italian caută 100 de turiști care să-i testeze serviciile
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi