Un fost concurent de la Chefi la Cuțite a decis să se transforme total din punct de vedere fizic, așa că a apelat la medici. Mai exact, tânărul care s-a făcut foarte plăcut pe micile ecrane a suferit o operație de micșorare a stomacului. Intervenția a avut loc în urmă cu doar patru zile, iar acesta a împărtășit detalii despre experiența pe care a avut-o.
Răzvan Babană, căci despre el este vorba, a decis să facă o operație de micșorare de stomac. Din fericire, totul a decurs bine, iar fostul concurent de la Chefi la Cuțite a ajuns deja acasă. Tânărul a mărturisit că începe o nouă viață. De asemenea, a vorbit și despre restricțiile alimentare pe care le are.
„Mă simt foarte bine, am început practic noua viață. Sunt foarte bine, de astăzi începând timp de două săptămâni am de consumat doar lichide: apă, supă strecurată, ceai, compot strecurat, iaurt de băut, atât am voie să mănânc. Am început deja să scad în kilograme, corpul meu va mânca grăsimea pe care o are”, a declarat Răzvan Babană pentru Spynews.ro.
Răzvan Babană și-a propus să ajungă la 60 de kilograme, de la 136, și deja a început procesul de slăbire. Acesta a mărturisit că a dat deja câteva kilograme jos, după operația de micșorare a stomacului. De asemenea, el a oferit și câteva detalii despre modul în care a decurs intervenția.
Fostul concurent de la Chefi la Cuțite a precizat că operația a fost una laparoscopică, cu anestezie totală, și a decurs foarte bine. Totodată, tânărul a ținut să le mulțumească oamenilor care i-au fost alături în această perioadă.
„Operația a fost de o reușită maximă, am luat nota 10 cu plus. M-am operat luni dimineață și am fost externat marți seara, deja sunt acasă și mă simt foarte, foarte bine. Am depășit această încercare cu zâmbetul pe buze, am făcut pe toată lumea să râdă acolo la spital. Încerc foarte tare să nu-mi ies din zona de confort, dar totodată încerc să și ies pentru că vreau să-mi revin repede, să mă întorc la muncă repede, să fac ceea ce-mi place cât mai repede.
Mi-am dat seama în perioada asta cât de important e să fii iubit de oameni, iar oamenii aceștia să se gândească la mine într-o manieră pozitivă. Astfel, au făcut pact cu Dumnezeu și a ieșit totul atât de bine. Am doar 48 de ore de la operație și eu sunt acasă, iar intervenția nu a fost deloc ușoară. O intervenție cu anestezie totală”, a mai spus fostul concurent de la Chefi la Cuțite.

Fostul concurent de la Chefi la Cuțite a mărturisit că acum are stomacul unui bebeluș de 6 săptămâni. Răzvan Babană a pornit pe un drum nou, iar acum scopul său este acela de a-și învăța organismul că nu are voie să mănânce.
„După cele două săptămâni voi reintroduce practic mâncarea. Acum am un stomac de bebeluș de 6 săptămâni și reîncep să învăț organismul cu ce are voie să mănânce și ce nu are voie să mănânce. Nu simt nevoia să mănânc nimic, chiar mă chinui să beau apă, sunt obligat cumva să beau, trebuie să consum 2 litri de lichide. O beau așa cam forțat, că nu simt nevoia”, a adăugat Răzvan Babană.
Citește și: Drama Andreei Ignat, câștigătoarea Chefi la Cuțite 2025. Cum a ajuns să doarmă sub cerul liber în Mexic