Cine este Bella Santiago de la Power Couple. Originară din Filipine, tânăra a reușit să facă carieră în România!

Nicu Grigore, gest pentru fiica Bellei Foto: Instagram / Bella Santiago

Bella Santiago este astăzi una dintre cele mai apreciate voci din industria muzicală românească, dar drumul său spre succes nu a fost unul lipsit de provocări. Originară din Filipine, artista a reușit să își clădească o carieră solidă în România, devenind cunoscută publicului larg prin participarea la concursul „X Factor”. În prezent, ea continuă să fie o prezență activă pe scenă și, totodată, face parte din show-ul „Power Couple România” alături de soțul său, Nicu Grigore.

Pe plan personal, stabilitatea a venit odată cu întâlnirea lui Nicu Grigore, cel care i-a devenit soț. Cei doi s-au cunoscut în 2016, iar în 2018 au oficializat relația printr-o cununie civilă. Cinci ani mai târziu, în 2023, au avut parte și de cununia religioasă, un moment emoționant pentru artistă. În paralel, Bella a reușit să își aducă fiica, Kescielle, în România, oferindu-i astfel un nou început alături de familia sa.

Prin ce a trecut Bella Santiago

Bella Santiago, pe numele său real Resciebelle, s-a născut pe 1 decembrie 1989 în Dasmarinas, Filipine. Copilăria sa a fost marcată de dificultăți, după ce și-a pierdut tatăl la doar un an. Lipsurile financiare au obligat-o pe mama sa să plece la muncă departe de casă, lăsând-o în grija bunicii. Cu toate acestea, Bella și-a descoperit pasiunea pentru muzică de la o vârstă fragedă și, la doar 12 ani, a început să ia lecții pentru a-și dezvolta talentul.

La 15 ani, a urcat pentru prima dată pe scenă în Filipine, iar mai târziu a călătorit în Malaezia și Taiwan pentru a susține concerte. Deși cariera sa muzicală prindea contur, viața personală i-a adus noi încercări. La 20 de ani, a devenit mamă, dar a fost nevoită să-și crească singură fiica după ce tatăl acesteia a dispărut fără urmă.

„M-am îndrăgostit de un bărbat care era în armată, aveam 20 de ani. El venea 2 zile acasă pe lună, așa cum am avut o relație de un an, timp în care am rămas însărcinată. După ce am născut-o, a cunoscut-o, a plecat din nou la război, în Afganistan, și mi-a promis că după o săptămână va reveni. Am așteptat o săptămână, un an, și nu am mai auzit nimic de el. Am zis că merg mai departe, că sunt puternică și că îmi voi crește singură fata. A fost foarte greu, în fiecare zi plângeam, nu știam dacă mai vine acasă. A fost foarte, foarte greu”, a spus Bella Santiago.

Oportunitățile din Filipine nu îi ofereau Bellei Santiago stabilitatea dorită, așa că, în urma sfaturilor prietenilor săi, a decis să își încerce norocul în România. A participat la preselecțiile „X Factor” în Iași, iar după ce a fost acceptată în competiție, s-a întors în Filipine. La scurt timp, a primit vestea că a ajuns în semifinală, moment în care a decis să revină definitiv în România.

Succesul la „X Factor” i-a adus notorietate, iar în 2017 a lansat primul său single, „Unpredictable”, în colaborare cu HaHaHa Production și Smiley. Tot în acea perioadă, a început să colaboreze cu trupa Jukebox, alături de care a cântat în numeroase evenimente și emisiuni TV.

Citește și: BELLA SANTIAGO, TOTUL DESPRE CERTURILE CU SOȚUL EI. CE SE ÎNTÂMPLĂ ACASĂ: „NU EXISTĂ AȘA CEVA!”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alexandra Stan, dezvăluiri despre problemele de sănătate de după naștere. „Am început să simt că mi se scurge viața din mine”
Click.ro
Alexandra Stan, dezvăluiri despre problemele de sănătate de după naștere. „Am început să simt că mi se scurge viața din mine”
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Digi 24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
go4it.ro
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Sorin Grindeanu, pregătit să își asume funcția de premier, cu o singură condiție. „Negociem cu toată lumea”. „Nu văd o soluție în alegerile anticipate”
Gandul.ro
Sorin Grindeanu, pregătit să își asume funcția de premier, cu o singură condiție. „Negociem cu toată lumea”. „Nu văd o soluție în alegerile anticipate”
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!