Primele imagini cu ispitele de la Insula Iubirii. Revenire neașteptată în sezonul 9 al emisiunii de la Antena 1

Primele imagini cu ispitele de la Insula Iubirii. Revenire neașteptată în sezonul 9 al emisiunii de la Antena 1

Mult a fost, puțin a mai rămas. Așteptarea a luat sfârșit, iar ispitele sezonului 9 de la Insula iubirii și-au luat zborul către Thailanda. Cine sunt de fapt bombele sexy care sunt gata să pună la încercare relațiile concurenților? Una mai mândră ca alta, parcă au fost alese pe sprânceană. 

După o așteptare îndelungată, filmările pentru noul sezon de la Insula iubirii au început. Spre surprinderea producătorilor, la castingul din acest an au fost înscrise peste 1.500 de cupluri și 3.000 de ispite. Înainte de a pleca în Thailanda, Radu Vâlcan, prezentatorul show-ului s-a declarat extrem de încântat de numărul mare de înscrieri. Sezonul 9 se anunță a fi incendiar.

„M-am bucurat foarte tare atunci când am aflat că la castingul pentru sezonul 9, pentru următorul sezon s-au înscris mii de cupluri, mii de ispite. Asta înseamnă că emisiunea, da, acest sezon a fost de un real succes. Îi îndemn să vină acolo pentru că se vor bucura, cu siguranță, de experiența Insula Iubirii cu tot ce înseamnă”, zicea el pentru Antena PLAY.

Adela Popescu, singură cu trei copii! Radu Vâlcan i-a transmis un mesaj neașteptat din Thailanda: „NU mi-a fost ușor…”

Primele imagini cu ispitele din sezonul 9 de la Insula iubirii

La o zi distanță de când Radu Vâlcan a plecat spre Thailanda, luni, 24 februarie 2025, cele 10 ispite feminine și-au luat și ele zborul către destinația unde se va filma sezonul 9 de la Insula iubirii. CANCAN.RO a fost pe urmele lor și le-a surprins pe Aeroportul Otopeni. Printre acestea, Oana Monea (35 de ani) este pregătită din nou pentru un joc al seducției în fața bărbaților veniți să își testeze rezistența în fața ispitelor. Blonda este considerată una dintre ispitele preferate din sezoanele 6 și 7 ale emisiunii.

Oana Monea este ispită în sezonul 9 Insula iubirii.

Printre bombele sexy  care sunt pregătite să demaște cele mai ascunse trăiri și gânduri ale concurenților din sezonul 9 de la Insula iubirii, este și Naba Salem. Pe cât de populară, pe atât de controversată, bruneta nu este străină de showbiz-ul românesc.

Naba Salem face parte din cele 10 ispite de la Insula iubirii – sezonul 9

Aceasta s-a făcut remarcată în urma participării la emisiunile Bravo, ai stil, Puterea Dragostei, Te vreau lângă mine și Like a star, dar și datorită expunerii sale pe social media, acolo unde și-a format o comunitate de fani impresionantă. Lista ispitelor continuă cu Andreea Crăciun și Nicoleta Balint, fosta concurentă de la Casa iubirii și ispită la Insula iubirii din Ungaria.

Nicoleta Balint, fosta concurentă Casa iubiri/ sursă foto: social media

NU E BANC! Cum a apărut îmbrăcată Bettyshor, luptătoarea din RXF, pe pârtie. Internauții au crezut că nu văd bine!

 

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cu cât ar fi fost plătită Gabriella Barbu la „Insula iubirii” pentru scenele intime cu Marco! Bruneta a încasat o sumă uriașă
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cu cât ar fi fost plătită Gabriella Barbu la „Insula iubirii” pentru scenele intime cu Marco! Bruneta a încasat o sumă uriașă
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Mihaela Rădulescu, mesaj dur după pierderile care i-au schimbat viața: „Nu mai sunt aceeași. Nu mai am răbdare”
Click.ro
Mihaela Rădulescu, mesaj dur după pierderile care i-au schimbat viața: „Nu mai sunt aceeași. Nu mai am răbdare”
Cum vrea Ucraina să preîntâmpine o nouă invazie după încheierea războiului. Obiectivul ambițios postbelic
Digi 24
Cum vrea Ucraina să preîntâmpine o nouă invazie după încheierea războiului. Obiectivul ambițios postbelic
Pe cine ar vota românii la alegerile din 2028. Evoluție neașteptată în preferințe, semnalată de către Remus Ștefureac, șeful INSCOP
Digi24
Pe cine ar vota românii la alegerile din 2028. Evoluție neașteptată în preferințe, semnalată de către Remus Ștefureac, șeful INSCOP
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Șurubelniță fără fir Parkside la Lidl: ofertă cu toc inclus la 69,99 lei
go4it.ro
Șurubelniță fără fir Parkside la Lidl: ofertă cu toc inclus la 69,99 lei
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Dezamăgire? GTA VI va rula la numai 30 fps pe console
Go4Games
Dezamăgire? GTA VI va rula la numai 30 fps pe console
A doua zi de negocieri la Abu Dhabi: Rusia cere retragerea NATO din Europa de est. Zelenski: „Putin vrea un Yalta 2.0 ca să reînvie URSS”
Gandul.ro
A doua zi de negocieri la Abu Dhabi: Rusia cere retragerea NATO din Europa de est. Zelenski: „Putin vrea un Yalta 2.0 ca să reînvie URSS”
Vacanță gratuită. Un oraș italian caută 100 de turiști care să-i testeze serviciile
Mediafax Italia
Vacanță gratuită. Un oraș italian caută 100 de turiști care să-i testeze serviciile
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi