Cum a ajuns Dorian Popa să o dea pe Loredana cu capul de candelabru: „A intrat așa, într-o vrie și…”

Dorina Popa și Loredana /Foto: Instagram

Dorian Popa și Loredana fac echipă în cea mai nouă comedie românească. Deloc străini de platourile de filmare, cei doi artiști au rolurile principale în filmul „Mentorii”, ce urmează să apară din 28 februarie în cinematografele din toată țara. Dinamica și chimia dintre ei este una de excepție, iar publicul trebuie să se pregătească să îi vadă în niște ipostaze fierbinți. Loredana și Dorian Popa au renunțat la inhibiții, s-au sărutat cu foc, iar ce a urmat a fost incendiar.

„Mentorii” este cea mai nou comedie românească. Filmul, regizat de Adrian Tapciuc și produs de Edy Chereji, cofondatorul Untold, promite să fie una dintre cele mai spumoase comedii ale anului și îi aduce în rolurile principale pe Dorian Popa și Loredana. Pelicula a avut avanpremiera de gală pe 24 februarie, la cinematograful mall-ului din Băneasa, iar din 28 februarie o să fie disponibilă în cinematografele din toată țara.

(CITEȘTE ȘI: Când s-au sărutat Loredana și Dorian Popa prima oară? „Uuuu, nebunule!”)

„A intrat așa, într-o vrie și…”

Așa cum spuneam, în doar câteva zile, publicul o să poată vedea filmul „Mentorii” pe marile ecrane. Însă, până atunci, Loredana și Dorian Popa au făcut câteva dezvăluiri interesante în cadrul podcat-ului „La mijloc”, realizat de Codin Maticiuc. Cei doi au dat detalii de pe platourile de filmare și au dezvăluit că personajele lor au parte de o scenă de dragoste fierbinte.

Cu umorul la ei, artiștii au mărturisit că filmările pentru scena de amor nu au fost lipsite de peripeții, iar Dorian Popa și-a intrat prea bine în rol. Acesta s-a lăsat purtat de momentul fierbinte, a pus mult patos și nu a mai ținut cont de nimic, nici chiar de Loredana. A dat-o cu capul de candelabru, a făcut deranj mare, toate de dragul artei și pentru ca scena să iasă perfect, lucru care s-a și întâmplat.

„Codin Maticiuc: Dorian Popa și Loredana se sărută în filmul „Mentorii”. Fac și dragoste, sub privirile atente ale lui Bucălae.

Dorian Popa: Nu, nu… sex nebun! E o diferență.

Codin Maticiuc: Adevărul e că o dai de niște pereți. O lovești efectiv pe săraca Lori de pereți, cad niște oglinzi, se întâmplă lucruri.

Loredana: Da, se sparge candelabrul. Dar aia a fost o chestie out of the script.

Dorian Popa: Creativitatea domului Tapciuc a depășit orice limită a normalității.

Loredana: Da, și Dorian a intrat așa într-o vrie că m-a dat cu capul de toți pereții”, au dezvăluit cei doi în cadrul podcast-ului.

(VEZI ȘI: Loredana și fiica ei, acasă la Salman Khan! Cum a decurs întâlnirea cu actorul de la Bollywood și Iulia Vântur)

Foto: Instagram

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alexandra Stan, dezvăluiri despre problemele de sănătate de după naștere. „Am început să simt că mi se scurge viața din mine”
Click.ro
Alexandra Stan, dezvăluiri despre problemele de sănătate de după naștere. „Am început să simt că mi se scurge viața din mine”
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Digi 24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
go4it.ro
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Sorin Grindeanu, pregătit să își asume funcția de premier, cu o singură condiție. „Negociem cu toată lumea”. „Nu văd o soluție în alegerile anticipate”
Gandul.ro
Sorin Grindeanu, pregătit să își asume funcția de premier, cu o singură condiție. „Negociem cu toată lumea”. „Nu văd o soluție în alegerile anticipate”
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!