Țepuitorul lui Yamato l-a „ars” și pe Dorian Popa! Bijutierul fugit în Dubai îi dă frisoane: cât valorează, de fapt, lanțul de aur cu diamante al vloggerului!

Vă mai amintiți lanțul cu diamante al lui Dorian Popa, pe seama căruia s-a făcut zarvă mare în mediul online și nu numai? Dacă nu, vă reamintim că în urmă cu mai bine de un an, artistul și-a achiziționat o bijuterie specială, cu 2.100 diamante și cu un preț pe măsură. Bine, el spunea că ar fi „spart” în jur de 130.000 de euro, prin presă s-a mai speculat că suma ar fi fost și mai mare, mai exact 300.000 de euro, dar adevărul pare-se că este altul. În exclusivitate pentru CANCAN.RO, bijutierul vedetelor, Robert Troană, cel care se ocupă și de piesa de rezistență cu diamante VVS care va intra în posesia lui Yamato Zaharia, a făcut un calcul exact. Ba mai mult decât atât, ochiul specialistului a sesizat faptul că lanțul care șade la gâtul lui Dorian nu este unul masiv, fiind, de fapt, gol pe interior. În plus, Troană are dubii și în privința diamantelor, care sunt…sau nu, naturale. 

Hâtz Johnule, cât costă diamantele? Așa cum vă spuneam în rândurile de mai sus, s-au speculat fel și fel de sume. Bine, Dorian Popa și-a mai achiziționat, în trecut, un lanț în valoare de 65.000 de euro. (VEZI AICI TOATE DETALIILE). Mare amator de bijuterii scumpe, cu diamante, artistul și-a etalat cu mare mândrie, de fiecare dată piesele de colecție, la care mulți râvneau. Însă, aparent, sumele care se speculează că le-a scos din buzunar pentru lanțul pe care și l-a cumpărat la sfârșitul anului 2023, ar fi departe de adevăr.

Adevăra valoare a lanțului cu diamante pe care îl poartă Dorian Popa. sursă - social media.

Adevăra valoare a lanțului cu diamante pe care îl poartă Dorian Popa. sursă – social media.

CITEȘTE ȘI: Vedeta RXF-ului, țeapă uriașă! A dat avansul pentru lanțul de 300 de grame din aur alb cu diamante, dar … Bijutierul a fugit în Dubai!

Nu o spunem noi, ci specialistul. Unul dintre cei mai apreciați bijutieri de la noi, Robert Troană, la care au apelat nume mari din showbiz, a estimat valoarea lanțului pe care îl poartă la gât artistul. Vă spunem doar atât, în realitate, la un mic calcul, podoaba cu pricina ar valora mai puțin de jumătate din suma pe care o spunea cântărețul.

Cât costă, de fapt, celebrul lanț cu diamante al lui Dorian Popa

Calculul s-a făcut rapid, cu ajutorul specialistului, iar suma la care s-a ajuns este una mult mai mică față de ceea ce se spunea până acum. Mai exact, având în vedere faptul că bijutierul este de părere că lanțul nu este unul masiv, valoarea sa atinge aproximativ 60.000 de euro. Nu spunem că este un preț de neglijat, ci doar că diferența este destul de mare. În orice caz, mulți vor, puțini pot avea, de fapt. Pe de altă parte, bijutierul a povestit că sunt multe vedete care apelează la el, însă vor podoabe…pe barter.

„Din punctul meu de vedere, un lanț așa cum are Dorian Popa este gol, eu aproximez că are undeva la 200 de grame, iar el a declarat că sunt în jur de 20 de carate, sau chiar 25. Acum, dacă ne folosim puțin de matematică, eu nu vreau să contest ce a spus el, dar niște diamante foarte calitative, se învârt undeva la 2000 de euro pe carat, vorbim de VVS-uri. Dacă e 100 de euro gramul de aur, se poate face un calcul, ar fi 20.000 de euro aurul și să spunem 40-50.000 diamantele. Este un lanț frumos, dar nu este un lanț masiv. Mie normal mi s-ar părea să aibă și un certificat care să ateste că diamantele sunt naturale, pentru că, sincer să fiu, am ceva dubii, nu mi-au transmis ce trebuiau să-mi transmită, eu lucrând cu diamante. Cred era normal să vină cu un certificat de autenticitate, mai ales că el este o persoană care afișează totul în online. Acum, să vedem, poate vine cu un act doveditor. 

NU RATA: Cătălin Măruță a pus țara la cale cu Dorian Popa, în buricul Capitalei, apoi… L-a ”abandonat”!

Eu am multe cereri, au apelat multe peroane publice la mine, dar eu nu accept barter. Dacă ei vin cu ideea aceasta la mine, munca mea e în van, eu acum mă ocup de lanțul lui Yamato și voi petrecere 8 ore pe zi, cu ochii în microscop. Eu nu am nevoie de promovarea nimănui, Yamato este un om deosebit, nu mi-a cerut discount, nimic. Chiar m-a mirat că nu a cerut nimic, nu a bătut vreun apropo, spre deosebire de alte persoane. În schimb, primesc mesaje de la persoane publice, care îmi propun colaborări, vor să facem barter, i-am spus și unui cântăreț, că eu îi pot face un discount, dar nu îi pot face o bijuterie gratis, nu pot munci fizic, două săptămâni, gratis. Ei nu ar trebui să își piardă timpul, să vină la mine cu propuneri de barter, pentru că nu accept. Eu am fost și înjurat și amenințat de persoane publice, tiktok-eri, pentru că nu am acceptat”, a declarat bijutierul Robert Troană pentru CANCAN.RO.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
FOTO. Cum arată prezentatoarea TV care se iubea de 10 ori pe săptămână cu celebrul fotbalist
Prosport.ro
FOTO. Cum arată prezentatoarea TV care se iubea de 10 ori pe săptămână cu celebrul fotbalist
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Horoscop 13-19 noiembrie. Urmează o perioadă dificilă pentru Berbeci, Taurii au parte de oportunități financiare și profesionale
Click.ro
Horoscop 13-19 noiembrie. Urmează o perioadă dificilă pentru Berbeci, Taurii au parte de oportunități financiare și profesionale
Amenzi în autobuz, metrou sau tren, chiar și cu bilet valabil. În ce situații pot fi sancționați pasagerii
Digi 24
Amenzi în autobuz, metrou sau tren, chiar și cu bilet valabil. În ce situații pot fi sancționați pasagerii
Șoferul român de TIR nu e de vină pentru accidentul din Bulgaria. Cum s-ar fi produs de fapt tragedia, ipoteza anchetatorilor
Digi24
Șoferul român de TIR nu e de vină pentru accidentul din Bulgaria. Cum s-ar fi produs de fapt tragedia, ipoteza anchetatorilor
O Dacia Duster 2025 este scoasă la vânzare cu mai puțin de 50.000 KM la bord. Ce preț cere proprietarul?
Promotor.ro
O Dacia Duster 2025 este scoasă la vânzare cu mai puțin de 50.000 KM la bord. Ce preț cere proprietarul?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Ofertă BF: Auchan vinde un TV TCL 4K de 165 cm mult sub eMAG și Flanco
go4it.ro
Ofertă BF: Auchan vinde un TV TCL 4K de 165 cm mult sub eMAG și Flanco
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Nu este GTA, dar domină topurile de vânzări
Go4Games
Nu este GTA, dar domină topurile de vânzări
Moștenirea pe care a lăsat-o Bolojan României. O listă uriașă cu datorii, restanțe și amânări de plată de peste 40 de miliarde de lei. Adică aproape 2% din PIB. Cifrele dezastrului vin chiar de la ministrul de Finanțe
Gandul.ro

Vacanță gratuită. Un oraș italian caută 100 de turiști care să-i testeze serviciile
Mediafax Italia
Vacanță gratuită. Un oraș italian caută 100 de turiști care să-i testeze serviciile
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi