Sfinții 40 de Mucenici, tradiții și obiceiuri. Ce NU ai voie sub nicio formă să faci astăzi, 9 martie 2025

Sfinții 40 de Mucenici, tradiții și obiceiuri. Ce NU ai voie sub nicio formă să faci astăzi, 9 martie 2025
Sursa foto: Arhivă Cancan

Tradiții și obiceiuri de Sfinții 40 de Mucenici. Ce nu e bine să faci în niciun caz astăzi, 9 martie 2025. Se crede că se poate atrage ghinionul pe tot parcursul anului. Există câteva ritualuri pe care credincioșii le respectă în fiecare an.

În fiecare an, pe data de 9 martie, românii îi cinstesc pe Sfinții 40 de Mucenici, o sărbătoare cu o semnificație religioasă profundă, dar și cu numeroase tradiții populare. Nu putem să nu aducem în discuție faptul că această zi simbolizează, de asemenea, începutul anului agricol tradițional.

Cei 40 de Mucenici au fost soldați creștini, de origine greacă, romană și armeană, membri ai Legiunii a XII-a Fulminata din Armenia. Aceștia erau Chirion, Candid, Domnos, Isichie, Iraclie, Smaragd, Evnichie, Valent, Vivian, Claudie, Prisc, Teodul, Eutihie, Ion, Xantie, Ilian, Sisinie, Aghie, Aetius, Flavie, Acachie, Ecdit, Lisimah, Alexandru, Ilie, Gorgonie, Teofil, Domitian, Gaiu, Leonte, Atanasie, Chiril, Sacherdon, Nicolae, Valerie, Filoctimon, Severian, Hudion, Meliton, Aglaie.

Este important de precizat faptul că sărbătoarea se suprapune cu o veche tradiție românească, cunoscută sub numele de „Mucenici” sau „Măcinicii”. Cel mai răspândit obicei este prepararea mucenicilor, colăcei care sunt în formă de opt, fierți în apă cu miere, scorțișoară și nucă (în Moldova) sau copți și unși cu miere și nucă (În Oltenia, Muntenia și Banat). Aceștia sunt duși la biserică, iar apoi dați de pomană pentru sufletele celor adormiți.

Citește și: Rețetă de mucenici. Ingredientul SECRET care înlocuiește oul

Ce nu e bine să faci pe 9 martie

Conform tradiției, pe 9 martie nu se spală, nu se muncește și nu se calcă, deoarece se spune că persoanele care nu respectă aceste interdicții vor avea 40 de zile de boală. De asemenea, nu este bine să se dea bani cu împrumut. Oamenii nu trebuie să se certe pentru că ar putea atrage ghinionul în viața lor.

În unele regiuni se aprind focuri ritualice pentru a alunga frigul, dar și pentru a purifica gospodăriile. Cu atât mai mult, există obiceiul ca femeile să bată pământul cu ciomege și să rostească descântece pentru a aduce căldura și fertilitatea solului. Un alt obicei răspândit este consumul a 40 sau 44 de pahare de vin. Se crede că vinul băut în această zi simbolizează sângele Mucenicilor și le oferă sănătate și putere de muncă pentru anul agricol ce începe.

Citește și: Cât costă și unde se găsesc mucenicii Dubai. Desertul face furori în martie 2025!

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alexandra Stan, dezvăluiri despre problemele de sănătate de după naștere. „Am început să simt că mi se scurge viața din mine”
Click.ro
Alexandra Stan, dezvăluiri despre problemele de sănătate de după naștere. „Am început să simt că mi se scurge viața din mine”
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Digi 24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
go4it.ro
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Sorin Grindeanu, pregătit să își asume funcția de premier, cu o singură condiție. „Negociem cu toată lumea”. „Nu văd o soluție în alegerile anticipate”
Gandul.ro
Sorin Grindeanu, pregătit să își asume funcția de premier, cu o singură condiție. „Negociem cu toată lumea”. „Nu văd o soluție în alegerile anticipate”
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!