Motivul pentru care George Bondor s-a sinucis. Nimeni n-a bănuit că urmează să își ia viața

De ce s-ar fi sinucis George Bondor. Sursa foto: Facebook

De ce ar fi ales George Bondor să se sinucidă? Apropiaților nici prin cap nu le-ar fi trecut că urma să își ia viața! Familia este devastată de durere, iar acum s-a aflat cu ce problemă s-ar fi luptat.

Lumea academică din Iași este zguduită de vestea tragică a morții profesorului George Bondor. Marți seara, pe 11 martie, el a fost găsit fără suflare în locuința sa din Rediu, fiind descoperit chiar de soția lui, care a alertat imediat autoritățile. Manevrele de resuscitare nu au avut succes, iar medicii au declarat decesul în jurul orei 18:30.

Polițiștii Secției nr. 8 Poliție Rurală Lețcani au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și au dispus efectuarea necropsiei pentru a stabili cauza exactă a decesului. Cercetările sunt încă în desfășurare pentru a se afla cu exactitate cum s-a întâmplat totul.

„La data de 11 martie a.c., polițiștii Secției nr. 8 Poliție Rurală Lețcani au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat a fost găsit spânzurat în locuința sa din comuna Rediu. Polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar ulterior cadrele medicale au declarat decesul bărbatului de 53 de ani. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, s-a dispus efectuarea necropsiei pentru stabilirea cauzei decesului, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii situații de fapt”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași.

Citește și: Anchetă de proporții în Ploiești! Un bărbat a fost găsit mort într-un parc

George Bondor s-ar fi luptat cu depresia

Chiar dacă nu existau semnale vizibile despre o suferință profundă, apropiații susțin că George Bondor traversa o perioadă dificilă din punct de vedere emoțional. Se pare că profesorul nu suferea de vreo afecțiune fizică, însă s-ar fi confruntat cu depresia, potrivit bzi.ro.

Moartea tatălui său, în perioada pandemiei, a fost un moment dificil pentru el, iar acesta ar putea fi unul dintre factorii care l-ar fi afectat. George Bondor a fost o personalitate de seamă în domeniul filosofiei contemporane, specializat în fenomenologie și hermeneutică. A fost coordonator de comunicare și proiecte culturale la Institutul Francez din Iași, editor fondator al revistei Meta: Research in Hermeneutics, Phenomenology, and Practical Philosophy, dar și director științific al Centrului de Hermeneutică, Fenomenologie și Filosofie Practică (UAIC).

Citește și: BREAKING | Andreea, o mămică de 25 de ani din Bacău, și-a pus capăt zilelor. Ce a scris în biletul de ADIO

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

La 46 de ani, Corina Bud e mândră de cum arată și nu se teme să își expună corpul pe internet! Solista a postat o fotografie nud
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
La 46 de ani, Corina Bud e mândră de cum arată și nu se teme să își expună corpul pe internet! Solista a postat o fotografie nud
Bianca Drăguşanu, apariție wow în costum de baie. Fosta iubită a lui Adrian Cristea, imagini din vacanță, printre iahturi
Prosport.ro
Bianca Drăguşanu, apariție wow în costum de baie. Fosta iubită a lui Adrian Cristea, imagini din vacanță, printre iahturi
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Maria Boroghină, „regina videochat-ului”, de la studio direct în bucătăria MasterChef! Ce știe fiica ei de 6 ani despre meseria mamei
Click.ro
Maria Boroghină, „regina videochat-ului”, de la studio direct în bucătăria MasterChef! Ce știe fiica ei de 6 ani despre meseria mamei
Procurorii au găsit acasă la Călin Georgescu un document fals care atestă că ar fi senator de Malta. Precizări oficiale
Digi 24
Procurorii au găsit acasă la Călin Georgescu un document fals care atestă că ar fi senator de Malta. Precizări oficiale
Banii afaceristului păgubit de Georgescu ar fi ajuns în conturile unei entități anchetate în SUA și care are conexiuni cu Rusia (surse)
Digi24
Banii afaceristului păgubit de Georgescu ar fi ajuns în conturile unei entități anchetate în SUA și care are conexiuni cu Rusia (surse)
Două accesorii auto din oferta Lidl care nu pot lipsi din mașină. Prețuri de la sub 30 de lei
Promotor.ro
Două accesorii auto din oferta Lidl care nu pot lipsi din mașină. Prețuri de la sub 30 de lei
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Scule Parkside pentru reparații auto în oferta Lidl
go4it.ro
Scule Parkside pentru reparații auto în oferta Lidl
Mituri despre vreme pe care toată lumea le crede!
Descopera.ro
Mituri despre vreme pe care toată lumea le crede!
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Go4Games
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Susținătorii lui Georgescu, în fața sediului DIICOT. Peste 150 de persoane așteaptă ca fostul candidat la prezidențiale să iasă de la audieri
Gandul.ro
Susținătorii lui Georgescu, în fața sediului DIICOT. Peste 150 de persoane așteaptă ca fostul candidat la prezidențiale să iasă de la audieri
Scumpire-șoc de aproape 60%! A EXPLODAT PREȚUL unui produs banal pe care îl cumpără toți românii
Mediafax Italia
Scumpire-șoc de aproape 60%! A EXPLODAT PREȚUL unui produs banal pe care îl cumpără toți românii
Nu te-ai fi așteptat! Un pilot DEZVĂLUIE care sunt CELE MAI MARI PROBLEME într-un avion!
Mediafax Spania
Nu te-ai fi așteptat! Un pilot DEZVĂLUIE care sunt CELE MAI MARI PROBLEME într-un avion!