Cine spune că iubirea nu dăinuie în ani se înșală! Câteodată, nici divorțul și nici distanța nu înseamnă finalul unei povești de iubire. Este cazul și al actriței Maia Morgenstern și al fostului ei soț, Claudiu Istodor. Cei doi s-au îndrăgostit în facultate, s-au căsătorit, iar din iubirea lor a venit pe lume fiul care le-a și călcat pe urme, Teodor. După separare, atât actrița, cât și fostul partener și-au găsit fericirea în brațele altor parteneri, însă nici acele relații nu au funcționat. Așadar, Maia Morgenstern și Claudiu Istodor și-au mai dat o șansă, la 21 de ani de la divorț. CANCAN.RO i-a surprins recent împreună, iar împăcarea pare să fi fost cel mai bun lucru pentru ei.
Viața bate filmul spune o zicală, iar în cazul Maiei Morgenstern și al lui Claudiu Istodor se potrivește perfect. Spunem asta pentru că povestea lor de dragoste este demnă de un roman, vedeta fiind actrița principală din propria viață. O poveste de care până și Cleopatra și Cezar ar fi fascinați, căci le face, cu siguranță, concurență. Actrița și actualul partener și tată al băiatului ei s-au împăcat după 21 de ani, timp în care ambii și-au refăcut viața, iar actrița a mai bifat un mariaj cu medicul Dumitru Băltățeanu, alături de care are două fete. Însă, lucrurile nu au mers în relațiile lor, așa că s-au regăsit și au decis să-și mai dea o șansă.
Așadar, după ce a divorțat de Dumitru Bălățeanu, actrița s-a regăsit cu primul soț, actorul Claudiu Istodor de care divorțase. S-au împăcat în perioada pandemiei, iar de atunci sunt de nedespărțit. Imaginile surprinse de CANCAN.RO sunt dovada.

(VEZI ȘI: Cum se menține în formă Maia Morgenstern. La 62 de ani se mișcă precum o adolescentă)
Zilele trecute, cei doi actori au ieșit într-un mall din Capitală pentru a se delecta cu câteva cumpărături. Remarcăm că se înțeleg foarte bine, iar actorul o răsfață pe partenera lui așa cum știe mai bine. Așadar, marea doamnă a teatrului românesc s-a delectat cu o înghețată și cu un masaj pe scaunul din mall. Toate acestea în timp ce partenerul ei o aștepta cuminte în picioare.

(ACCESEAZĂ ȘI: Magda Catone simte din nou fiorii iubirii, la 13 ani de la moartea lui Șerban Ionescu. Partenerul actriței e un adevărat gentleman!)
După ce a terminat de savurat înghețata, actrița și partenerul ei au luat-o la pas prin mall. Au intrat în mai multe magazine, s-au consultat în privința unor articole vestimentare, semn că se înțeleg de minune, dovadă că dragostea matură și profundă este mereu mai puternică și mai statornică decât cea plină de pasiune din tinerețe.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.