Mărturia cutremurătoarea a românului care s-a aflat la parada organizată la Liverpool. Marc Ciulei povestește cu groază despre scenele la care a asitat în ziua în care echipa sa favorită sărbătorea titlul de campionă în Premier League. Ceea ce trebuia să fie un moment de bucurie s-a transformat într-o nenorocire.
Accidentul a avut loc luni seară și a creat haos la sfârșitul unei zile festive în care sute de mii de fani ai sportului s-au adunat pentru o paradă prin centrul orașului Liverpool – pentru a sărbători titlul de campioni în Premier League.
La un moment dat, un șofer a intrat cu mașina în mulțimea de suporteri. În jur de 50 de oameni au fost răniți, trei adulți și un copil au fost scoși de sub vehicul și trimiși la spital. În total, 27 de persoane au fost transportate cu ambulanța la patru spitale, au declarat oficialii, adăugând că alte 20 de persoane au fost tratate la fața locului.
Marc Ciulei este românul care a fost martor la nenorocirea de pe străzile din Liverpool. Românul a mers special în Anglia să vadă de aproape parada organizată după cucerirea titlului în Premier League.
”Inițial, pe aici se vorbea și că ar fi niște oameni care au decedat. Din fericire, nu se pune problema de așa ceva, dar am înțeles că sunt foarte mulți răniți destul de grav, inclusiv dintre cei mici. Nu s-a organizat totul așa cum trebuie, în condițiile în care eu estimez că ar fi fost la paradă peste un milion de oameni”, a completat fanul „cormoranilor”, a spus suporterul lui Liverpool, pentru ProSport.

Șoferul, un britanic în vârstă de 53 de ani din zona Liverpool, a fost arestat la fața locului după ce vehiculul s-a oprit, a precizat Poliția Merseyside într-un comunicat. Adjunctul șefului poliției, Jenny Sims, a declarat la o conferință de presă nocturnă că anchetatorii nu tratează accidentul ca fiind terorist și consideră că a fost un incident izolat.
Ea a mai spus că poliția nu caută pe nimeni altcineva implicat în acest caz, dar a refuzat să ofere detalii despre ce ar fi putut provoca accidentul. La începutul serii de luni, poliția a afirmat într-o declarație că se fac cercetări ample „pentru a stabili circumstanțele care au dus la coliziune”.
„Gândurile și rugăciunile noastre sunt alături de cei care au fost afectați de acest incident grav. Vom continua să oferim întregul nostru sprijin serviciilor de urgență și autorităților locale care se ocupă de acest incident”, a fost mesajul transmis de cei de la Liverpool pe rețelele de socializare.