A trecut mai bine de un an de când Marilu Dobrescu și Iustin Petrescu au decis să pună punct relației lor de iubire. De atunci și până acum între cei doi a exista un conflict mocnit, însă lucrurile păreau că sunt ținute sub control. Minunea nu a durat mult, iar în aceste zile a atins apogeul. Care a fost reacția creatoarei de conținut când a aflat că fostul ei iubit vrea să o dea în judecată?
Conflictul dintre Marilu Dobrescu și Iustin Petrescu pare să nu se mai termine. A trecut un an de când cei doi nu mai formează un cuplu, însă abia acum au ieșit la suprafață consecințele lucrurilor nespuse și nerezolvate de la pe vremea când erau împreună.
Amintire cu amintire, cuvânt cu cuvânt, sentiment cu sentiment, cei doi au ajuns protagoniștii unui scandal monstru. Încet, dar sigur, Marilu și-a folosit asul din mânecă și a început să scoată la iveală detalii îngrozitoare din relația cu Iustin.
În cadrul unui vlog – descris ca fiind cel mai sincer și curajos video pe care l-a făcut vreodată – aceasta a decis să spună lucrurilor pe nume și practic să demonteze întreaga imagine de ”cuplu perfect” pe care a creat-o timp de 4 ani. Tânăra își acuză fostul iubit că a abuzat-o emoțional și fizic, dar și că s-a folosit de imaginea ei pentru a ajunge cunoscut – vezi AICI VIDEO.
Imediat după declarațiile influenceriței, Iustin Petrescu a ieșit public și a încercat să își spună și partea sa de poveste. Acesta a negat cu vehemență toate acuzațiile aduse și chiar a mărturisit că își va face dreptate pe cale legală, în instanță.
”Eu nu am ce să vă spun ca sa conving pe nimeni și nici nu vreau. Nu sunt aici pentru like-uri. Mie îmi place să fiu creativ, să fac chestii creative și asta am să fac toată viața. Ăsta este ultimul meu video despre chestia asta.
Nu mai vreau! Nu vreau să mă cert cu conturi false, să stau pe grupuri create special pentru acțiunea asta, mi se pare o acțiunea mult prea coordonată și preferă să rezolv lucrurile așa cum se rezolvă: în instanță. Dacă fac pauze de genul acesta, să știți că am atacuri de panică, anxietate. Nu știu cum se numesc, dar sunt rele. Îmi pare așa de rău că fata asta (n.r Nora, iubita sa) trebuie să treacă prin așa ceva”, a fost mesajul lui Iustin Petrescu.
Reacția creatoarei de conținut nu a întârziat să apară. În spirit de glumă, Marilu l-a ironizat pe Iustin, mirându-se de faptul că niciodată nu a fost dată în judeacată pe banii ei – făcând referire la cei 30.000 de euro pe care i-ar fi dat fostului ei iubit după despărțire, bani despre care crede că ar urma să plătească avocatul și toate cheltuielile de judecată.

”Mă întreb dacă mă dă în judecată și dacă are avocat din ăia 30.000 de euro. Adevăru e că pe banii mei nu am fost dată niciodată în judecată, hahaha. Not anymore bitch. Pârlitu’ dracu! Nu ți-ar fi rușine? (…)
Ce se întâmplă acum îmi amintește și are același vibe ca momentul în care zicea el la finalul relației că a fost sechestrat în casă și vai, ce i-a făcut nu știu cine, care, de fapt, l-a luat de pe mine pentru că reacționase că voiam să îmi iau materialele de pe calculator, că ghicisem parola, că el: „Vai, doamne, mi-am scos medico-legal, gata, aici am dovada nu știu ce”. Asta era spusă spre mine și spre oamenii mei pentru că el în familie a calmat pe toată lumea și a spus că nu și-a făcut medico-legal, dar el nu își făcuse medico-legal”, a spus Marilu Dobrescu, pe Instagram.