Fanii Insula Iubirii sunt în stare de șoc, după ce Teodora, fostă concurentă a emisiunii, a fost ucisă cu sânge rece, în plină stradă. Tânăra s-a făcut remarcată în sezonul 6 al emisiunii de la Antena 1 și nici fanii, nici colegii de la Insula Iubirii nu au uitat de ea. Ce a apărut la căpătâiul sicriului în care Teodora Marcu își doarme somnul de veci?
Sâmbătă, 31 mai, Teodora Marcu a fost ucisă cu mai multe focuri de armă de fostul iubit pe o stradă din Cosmopolis. Tânăra de 23 de ani era însărcinată și a fost omorâtă în timp ce ieșise cu fetița ei la plimbare și cu alți copii. Ucigașul a acționat în văzul tuturor și a deschis focul printre oameni, împușcându-o pe Teodora cu patru gloanțe în cap, gât, piept și abdomen.
(CITEȘTE ȘI: CUM A ÎNCERCAT ALEX MARCU SĂ ÎȘI SCAPE SOȚIA DE CRIMINAL! A LUAT MĂSURI ÎMPOTRIVA LUI ROBERT LUPU, DAR A FOST ÎN ZADAR)
Așa cum spuneam, Teodora Marcu devenise cunoscută publicului larg în urma participării în sezonul 6 Insula Iubirii. În timpul filmărilor, tânăra a reușit să se facă plăcută de colegi și ispite, iar acum aceștia sunt în șoc după moartea ei. Cei care au cunoscut-o acolo nu au uitat de ea și de bunătatea și simplitatea pe care le emana și sunt alături de familia ei în aceste momente.
Sicriul cu trupul neînsuflețit al tinerei a fost depus la capela din Cosmopolis, iar cei de la Insula Iubirii s-au prezentat pentru a îi aduce un ultim omagiu. La căpătâiul Teodorei tronează acum o coroană impresionată de flori, ce are mesajul: „Sincere condoleanțe. Colegii de la Insula Iubirii. S6”. Semn că toți cei care au cunoscut-o pe Teodora la Insula Iubirii nu au uitat de ea.

De asemenea, de când s-a aflat despre moartea oribilă a Teodorei mai multe ispită de la Insula Iubirii au ieșit în față și au vorbit despre cea pe care au cunoscut-o în Thailanda. Printre acestea, s-a numărat și Ali Habron, care a transmis un mesaj sfâșietor în mediul online.
„Sunt complet șocat! Nu-mi găsesc cuvintele! O tragedie de neimaginat. Mi-e greu să cred că un om cu suflet cald, o femeie tânără, cu vise și o viață înainte, a fost smulsă brutal din lumea asta. Durerea e uriașă și nedreptatea e de neînțeles.
Teodora vei rămâne mereu în amintirea mea așa cum te-am cunoscut – cu zâmbetul tău luminos și bunătatea din privire. Gândurile mele sunt alături de familia ta și mai ales de fetița ta, care a rămas fără cea mai importantă ființă din viața ei. Odihnește-te în pace, Teodora. Nu te vom uita niciodată!”, a fost mesajul transmis de fosta ispită de la Insula Iubirii sezonul 6.