Cum au reacționat copiii Alinei Laufer când au aflat că vor avea o surioară. Vedeta urmează să devină mămică pentru a patra oară

Alina Laufer trăiește una dintre cele mai emoționante perioade din viața ei, asta pentru că urmează să devină mamă pentru a patra oară! Însă dacă Alina a primit vestea cu seninătate și recunoștință, în familie lucrurile s-au petrecut cu totul altfel. 

După ani întregi de tratamente, proceduri complicate și fertilizări in vitro, Alina și-a văzut visul cu ochii. La 42 de ani a aflat că este însărcinată din nou, iar bebelușul care urmează să vină pe lume este o fetiță.

CITEȘTE ȘI: Alina Laufer, despre miracolul sarcinii la 42 de ani. Cum au reacționat copiii când au aflat că vor avea o surioară: „Mi-am dorit o familie cât mai numeroasă”

Cum a fost primită vestea unui nou membru în familia Alinei Laufer

Soțul Alinei Laufer, Ilan Laufer, a fost atât de emoționat încât a izbucnit în lacrimi. Cu toate că era aproape sigur că va avea un băiețel, rezultatul nu i-a scăzut deloc din entuziasm.

„Nu a fost nevoie să îi dau eu vestea, pentru că a fost alături de mine la morfologia fetală de trimestrul 1. El era ferm convins că o să avem un băiat, nu știu de ce simțea acest lucru. Și, când doctorul ne-a spus că mai mult de 90% sunt șanse să fie fetiță, Ilan l-a pus să mai verifice, dar a fost același rezultat și nu la foarte mult timp după acestea au venit și testele genetice care au confirmat acest „diagnostic” de fată.”, a spus Alina Laufer pentru viva.ro.

Însă în timp ce el și-a acceptat cu bucurie rolul de tată de fetiță, micii membrii ai familiei au reacționat total neașteptat. Dacă Karina, fiica Alinei din relația cu Jorge a fost foarte bucuroasă că va avea o surioară, gemenii s-au revoltat în legătură cu această schimbare din familia lor.

„Karina a fost foarte fericită să mai aibă încă o surioară. Adică, nu cred că ar fi preferat un băiețel. (…) Gemenii au reacționat destul de urât. Davina s-a supărat. Prima dată când Ilan le-a dat vestea a început să bată cu pumnul în masă și să zică că ea nu vrea deloc niciun frate, nicio soră. Dar timp de o oră a avut această reacție, după care s-a înmuiat și acum vorbește mereu despre bebelușă. Nathaniel este undeva la mijloc. A declarat că el nu o să îi dea nimic, nu o să împartă nicio jucărie, nicio păturică, absolut nimic de la el. Și ne mulțumim dacă o să o accepte. Dar părerea mea este că o să o iubească foarte mult. El este foarte mămos așa și știe inclusiv cu păpușile Karinei să se poarte. Deci, nu îmi fac griji”, a mai spus Alina Laufer pentru sursa citată.

CITEȘTE ȘI: Primele imagini cu Alina şi Ilan Laufer, după ce au anunţat că vor deveni, din nou, părinţi! Au împărţit o pizza-n mall: fac deja economii pentru bebeluşul care este pe drum?!

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată vila de lux în care locuiește Mirela Vaida la Snagov. Casa este amplasată lângă pădure și are piscină în curte
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată vila de lux în care locuiește Mirela Vaida la Snagov. Casa este amplasată lângă pădure și are piscină în curte
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cum a slăbit Monica Anghel 30 de kilograme. Diagnosticul care a enervat-o: „Am fost obligată să decid”. Ce face pentru a se menține
Click.ro
Cum a slăbit Monica Anghel 30 de kilograme. Diagnosticul care a enervat-o: „Am fost obligată să decid”. Ce face pentru a se menține
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Digi 24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Gadget cu baterie util la birou și în mașină: mini suflantă Parkside la Lidl
go4it.ro
Gadget cu baterie util la birou și în mașină: mini suflantă Parkside la Lidl
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Cine sunt judecătorii Curții de Apel București chemați să stabilească definitiv măsura preventivă în cazul Georgescu. Decizii anterioare în cauze cunoscute
Gandul.ro
Cine sunt judecătorii Curții de Apel București chemați să stabilească definitiv măsura preventivă în cazul Georgescu. Decizii anterioare în cauze cunoscute
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Poveste dureroară: Era FAIMOS, dar a ajuns la sapă de lemn: „Am rămas fără niciun ban”
Mediafax Spania
Poveste dureroară: Era FAIMOS, dar a ajuns la sapă de lemn: „Am rămas fără niciun ban”