Mihaela Borcea și soțul au dat cu farfuriile de pământ în luna de miere! CANCAN.RO are imaginile spectaculoase din Grecia!

Aflați în luna de miere în Grecia, Mihaela Borcea și Sorin Rap au dat de pământ cu farfuriile dintr-un local de vis. Mai precis, după ce au organizat o seară cu muzica tradițională a elenilor, cei doi soți, proaspăt căsătoriți, nu au făcut decât să respecte o tradiție care spune că cioburile aduc noroc. Altfel, aceștia s-au rugat pentru cei de acasă la o mănăstire și nu au ratat ocazia de a degusta cele mai bune vinuri dintr-o renumită cramă. CANCAN.RO are toate amănuntele.

Mihaela Borcea și Sorin Rap petrec luna de miere în Grecia, în compania nașilor și a mai multor prieteni. Și, pentru a le merge bine în căsnicie și nu numai, cei doi soți, proaspăt căsătoriți, au respectat mai multe tradiții ale localnicilor. Și, nici mai mult nici mai puțin, au făcut țăndări mai multe farfurii dintr-un local.

Mihaela Borcea si Sorin Rap au „spart” ghinionul în Grecia

„Am organizat o seară grecească cu muzică tradițională și farfurii sparte. Ne-am îmbrăcat în culorile lor, alb și albastru. A fost superb. Spargerea farfuriilor în Grecia este un obicei traditional cu o semnificație puternică și simbolică. Se crede că prin spargerea farfuriilor se îndepărtează spiritele rele și se atrage norocul. În același timp, este o expresie a bucuriei și a sărbătorii”, a declarat Mihaela Borcea în exclusivitate pentru CANCAN.RO.

Mihaela Borcea: „Peste tot ne-am rugat”

În același timp, cei doi soți s-au rugat și au aprins lumânări în Mănăstirea Sfântul Dimitrie.

„Venim aici de trei ani. Apa este limpede, calmă. Aici unde mergem este liniște, avem în față muntele Athos, mâncarea proaspătă, fructele de mare foarte bine pregătite.

Am mai vizitat în Salonic, Mănăstirea Sfântul Dimitrie (cunoscută și ca Biserica Sfântului Dumitru – Agios Dimitrios). Este cel mai important lăcaș de cult din oraș, dedicat ocrotitorului Salonicului, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie. Este un loc de pelerinaj major pentru creștinii ortodocși, cu moaștele Sf. Dimitrie păstrate într-o raclă din argint. 

Sub biserică se află o criptă spectaculoasă unde, potrivit tradiției, a fost închis și martirizat sfântul, fiind una dintre cele mai emoționante părți ale bisericii. Biserica actuală datează din secolul VII (cu reconstrucții ulterioare) și este un exemplu de bazilică bizantină cu cinci nave. 

A fost o atmosferă liniștitoare, profundă, cu miros de tămâie și multă evlavie. Un loc ideal pentru rugăciune și reculegere. Peste tot ne-am rugat și am aprins lumânări pentru toți ai noștri”, ne-a mai spus femeia de afaceri.

Citește și: Mihaela Borcea s-a căsătorit! Primele declarații. Unde va pleca în luna de miere

Mihaela Borcea, despre vinul ei preferat

Mihaela Borcea și Sorin Rap nu puteau rata nici o vizită la una dintre cele mai moderne crame din Grecia, unde au dezgustat cele mai bune vinuri.

„Crama Ktima Gerovassiliou, situată în Epanomi (la aproximativ 25 km sud de Salonic), este una dintre cele mai apreciate și moderne crame din Grecia, cunoscută pentru vinurile sale premium și ospitalitatea deosebită.

Toți am degustat. Mai puțin cei care conduceau. Mie îmi place Malagousia, un vin fructat, aromat foarte bun”, a adăugat aceasta.

VEZI ȘI: Mihaela Borcea și-a ținut, până acum, problemele de sănătate departe de ochii lumii, dar și-a deschis sufletul în exclusivitate pentru CANCAN.RO. “Stresul a atins cote maxime!”

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
Țiriac a inaugurat cu fast noua arenă de 7.5 milioane de euro de la Otopeni, sub ochii lui David Popovici și ai altor campioni români: „Asta mă face fericit”
Prosport.ro
Țiriac a inaugurat cu fast noua arenă de 7.5 milioane de euro de la Otopeni, sub ochii lui David Popovici și ai altor campioni români: „Asta mă face fericit”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Adina Buzatu, critică la adresa celor care exagerează cu parfumul: „Câteva reguli de bun-simț”
Click.ro
Adina Buzatu, critică la adresa celor care exagerează cu parfumul: „Câteva reguli de bun-simț”
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Digi 24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Mașina Zilei: Un Suzuki Grand Vitara diesel caută un nou proprietar. Prețul cerut pentru SUV-ul japonez
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un Suzuki Grand Vitara diesel caută un nou proprietar. Prețul cerut pentru SUV-ul japonez
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Gadget-uri pentru copii: cinci posibile cadouri de la Lidl
go4it.ro
Gadget-uri pentru copii: cinci posibile cadouri de la Lidl
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Cel mai bun joc al seriei Call of Duty din ultimii ani
Go4Games
Cel mai bun joc al seriei Call of Duty din ultimii ani
Noi detalii ies la iveală despre pregătirile pentru nunta fiicei lui Ilie Bolojan. Fostul premier s-a implicat personal și a mers în control la „Palazzo”, cu o zi înainte de eveniment. A vrut să se asigure că totul este pus la punct. Gândul publică filmul organizării
Gandul.ro

Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Mediafax Italia
Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!
Mediafax Spania
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!