Acasă » Exclusiv » Lavinia Petrea, știrista de la PRO TV, e în culmea fericirii, chiar de ziua ei! Vestea cea mare: ”În sfârșit, anul ăsta…”

Lavinia Petrea, știrista de la PRO TV, e în culmea fericirii, chiar de ziua ei! Vestea cea mare: ”În sfârșit, anul ăsta…”

De: Andreea Archip 03/07/2025 | 13:23

Lavinia Petrea împlinește peste câteva zile 43 de ani și va avea parte de o aniversare memorabilă. Atent la dorințele partenerei sale de viață, procurorul Romulus Varga îi va îndeplini dorința. Știrista de la PRO TV a povestit, pentru CANCAN.RO, despre destinația unde își dorea să ajungă de ceva vreme. Organizată din timp, vacanța de ziua ei, alături de soț și de cei trei copii, o va petrece pe meleaguri grecești.

Cu o carieră longevivă pe micul ecran, Lavinia Petrea a reușit să își întemeieze o familie frumoasă alături de procurorul Romulus Varga. Cuplul a aniversat, luna trecută,  11 ani de căsătorie. De departe, cele mai mari realizări ale lor sunt legate de cei trei copii: Mathias, Klara și Karin. Știrista ne-a vorbit și despre provocările profesionale, ea alegându-și un job la care rutina nu își face simțită prezența.

Lavinia Petrea: “Cel mai frumos cadou este să fiu cu soțul, cu copiii undeva aproape de mare, pe plajă”

CANCAN.RO: Ce faci? Cum a început vara pentru tine? Urmează niște evenimente importante, printre care și ziua ta.

Lavinia Petrea: Vara e anotimpul meu preferat. Vara mă simt excelent. Eu sunt oarecum dependentă de soare, de lumină. Îmi place foarte mult. Și când e soare afară, pentru mine e perfect. Apropo de căldura resimțită vara, pe mine nu mă deranjează, mai tare sufăr de frig. Așa că vara aș ține-o într-o sărbătoare. Și, slavă Domnului, avem și motive. Sărbătorim evenimente importante în familie. Este și ziua mea și îmi place foarte mult să fiu în vacanță de ziua mea. Să mă pot bucura cu adevărat de acele zile. Pentru mine, cel mai frumos cadou este să fiu cu soțul meu, cu copiii, undeva aproape de mare, pe plajă.

CANCAN.RO: Ce ați stabilit pentru anul acesta? Ați ales destinația?

Lavinia Petrea: De data asta, da. În ultimii ani, ni s-au cam stricat așa puțin planurile de vacanță. Și am ales cam în ultima clipă. Și am fost în ultimii ani în Italia. Și mie mi-e foarte dor de Grecia. Și în sfârșit anul ăsta vom ajunge în Grecia, în Kefalonia. E o insulă pe care tot încercăm să ajungem și ne iese de data asta.

VEZI ȘI: Lavinia Petrea, știrista PRO TV, și procurorul Romulus Varga împlinesc 11 ani de căsătorie! Urmează… escapada: ”Sigur mergem, pentru că…”

Lavinia Petrea, vacanță de ziua ei în insula Kefalonia

CANCAN.RO: Veți merge cu mașina?

Lavinia Petrea: Nu ne-am decis încă. Depinde. Cu mașina sau cu avionul. Avem ambele variante. Noi oricum vrem mașină acolo, pentru că suntem genul de familie care se plimbă toată ziua de la plajă la plajă. Ne place să fim mult în mișcare și să descoperim locuri. Rar mergem de două ori pe aceeași plajă în vacanță. Și poate vom merge cu mașina, mai ales că așa ne putem lua ce vrem în bagaj.

Lavinia Petrea: „Uneori este o provocare să-ți menții linia, ritmul”

CANCAN.RO: Și n-aveți limite la bagaje.

Lavinia Petrea: Să știi că totuși avem limite. Am încercat mereu să fiu așa, pentru că îmi place să merg în vacanță, dar nu-mi place nici să împachetez, nici să despachetez bagajele.

CANCAN.RO: Pe plan profesional, care sunt provocările care te-au călit, te-au pregătit pentru viață? Nu ai genul de job la care să intervină rutina.

Lavinia Petrea: Așa este, dar, uite, aș spune că m-a învățat să-mi gestionez emoțiile foarte bine, de toate felurile: și euforia, și tristețea, și furia. Pentru că am trăit din plin momente, în care aș fi vrut să-mi exprim euforia, dar nu ar fi fost potrivit, la fel și furia. Pentru că în meseria asta, în primul rând, trebuie să informezi corect și responsabil. Fiecare avem păreri personale, opinii, suntem oameni, avem preferințe, dar acestea nu trebuie amestecate cu meseria de jurnalist. Și uneori este o provocare să-ți menții linia, ritmul, mai ales în vremurile dificile pe care le trăim. Și vreau să spun că am fost și sunt mâhnită, pentru că unii oameni aleg să arunce atât de ușor cu vorbe urâte, și cu injurii, și cu ocară, fără argumente solide, și pentru asta nu știu dacă voi fi pregătită vreodată.

Adică ok, nu reacționez și nu-mi stă în fire să reacționez pe măsură, dar mă afectează. Și mi-aș dori ca după toată perioada asta tulbure, prin care am trecut, să ne liniștim cu toții, să ne reîmprietenim, să fim toleranți și să ne respectăm reciproc.

Foto: Instagram

NU RATA: Ea trezește România la PRO TV, soțul anchetează cele mai grele dosare! Cum arată, de fapt, viața de familie a Laviniei Petrea: ”Frământări, frustrări…”

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
×