Acasă » Știri » Nicușor Dan, primele declarații publice după măsurile fiscale luate de Guvernul Bolojan: ”Românii nu ne vor mai ierta”

Nicușor Dan, primele declarații publice după măsurile fiscale luate de Guvernul Bolojan: ”Românii nu ne vor mai ierta”

De: Alina Drăgan 12/07/2025 | 15:19
Nicușor Dan, primele declarații publice după măsurile fiscale luate de Guvernul Bolojan: ”Românii nu ne vor mai ierta”
Nicușor Dan, prima reacție după măsurile fiscale ale Guvernului Bolojan /Foto: Facebook

Congresul extraordinar al PNL s-a reunit sâmbătă, la Palatul Parlamentului, pentru alegerea noii conduceri a partidului. În cadrul evenimentul și-a făcut apariția și președintele Nicușor Dan, care a vorbit, pentru prima dată, despre măsurile fiscale ale Guvernului Bolojan. Ce a spus șeful statului despre acest subiect?

După o absență mai lungă din spațiul public, Nicușor Dan a fost prezent, sâmbătă, la Congresul PNL. Acesta a avut o primă reacție pe tema măsurilor fiscale ale Guvernului Bolojan. De asemenea, a anunțat că luni, 14 iulie, la ora 10:00, va susține o conferință de presă la Palatul Cotroceni, unde va da mai multe detalii pe această temă și o să răspundă întrebărilor jurnaliștilor.

(CITEȘTE ȘI: ADEVĂRUL DESPRE MOARTEA TATĂLUI LUI NICUȘOR DAN. PREȘEDINTELE L-A ÎNMORMÂNAT ÎN SECRET)

Nicușor Dan, prima reacție după măsurile fiscale ale Guvernului Bolojan

Așa cum spuneam, Congresul extraordinar al PNL s-a reunit sâmbătă, la Palatul Parlamentului. La evenimentul la care premierul Ilie Bolojan urmează să fie ales președinte al liberalilor, după ce până acum a deținut funcția de lider interimar, și-a făcut apariția și Nicușor Dan. În jurul orei 11:00, președintele României a ajuns la Congresul PNL și a vorbit pentru prima dată despre măsurile fiscale impuse.

În cadrul discursului său, Nicușor Dan a făcut o primă referire la măsurile fiscale impuse de Guvernul Bolojan. Acesta a vorbit despre situația economică a țării și spune că România are un viitor promițător. A admis că următore perioadă o să fie dificilă, însă este convins că în următorii doi-trei ani țara se va afla pe traiectoria bună.

„Vreau să vă transmit convingerea mea că România are un viitor nu peste 20-30 de ani, ci peste doi-trei ani, imediat ce vom trece peste perioada aceasta de corecție.

România are un sector privat dinamic, competitiv, România are șansa să intre în OCDE și astfel să atragă mult mai multe investiții străine la sfârșitul anului viitor, deci România are viitor și într-un timp tangibil”, a spus Nicușor Dan, la Congresul extraordinar al PNL.

De asemenea, Nicușor Dan a mai punctat că atât el, cât și Guvernul trebuie să facă eforturi serioase și susținute pentru a repune țara pe traiectoria cea bună. Mai mult, a avertizat că dacă nu o să reușească să facă asta românii nu o să îi ierte, iar supărarea lor se va vedea clar la alegerile din 2028

„Suntem cu toții obligați să reparăm toate lucrurile greșite pentru că altfel românii în 2028 nu ne vor mai ierta și sunt foarte optimist că vom reuși să facem împreună lucrurile astea”, a mai spus Nicușor Dan.

(VEZI ȘI: ILIE BOLOJAN ÎL FORȚEAZĂ PE NICUȘOR DAN ÎN PRIVINȚA TVA-ULUI: ”S-A JURAT”)

Urmărește Cancan.ro pe Google News
×