Astăzi, 23 iulie 2025, este zi de doliu în familia Denisei Răducu. Se împlinesc 8 ani de când artista a murit răpusă de o boală incurabilă. Ce a apărut pe pagina oficială de Facebook a regretatei cântărețe în urmă cu puțin timp? Utilizatorii au crezut că nu văd bine!
În urmă cu 8 ani, Denisa Răducu pierdea lupta cu o boală incurabilă, la doar 27 de ani. Timp luni întregi, artista a dus pe picioare o formă agresivă de cancer, nu a încetat nicio clipă să spere la o minune și era mai mult decât convinsă că se va vindeca. Manelista mergea frecvent la diverse clinici și medici specialiști în căutarea unui tratament potrivit, însă corpul ei a cedat în fața bolii.
Duminică, 23 iulie 2017, este ziua care nu va putea fi ștearsă niciodată din amintirea celor care au iubit-o pe Denisa. Ziua în care – după luni întregi de agonie – artista și-a dat ultima suflare. Părinții, prietenii și cei care au cunoscut-o deplâng și acum moartea artistei, suferința pe care ei o simt fiind dincolo de ceea ce poate fi rostit în vorbe. Pentru a se asigura că memoria artistei va rămâne pe veci întipărită în inimile celor care au cunoscut-o, apreciat-o și iubit-o, pe pagina de Facebook a Denisei, familia ei a scris un mesaj emoționant.

”Astăzi, 23 iulie, se împlinesc 8 ani fără Denisa… O zi blestemată, o zi pe care n-o vom uita niciodată. În 2017, exact acum, lumea muzicii pierdea una dintre cele mai calde și iubite voci, iar familia, fanii și prietenii își pierdeau un suflet blând, luminos și nevinovat.
Au trecut anii, dar dorul nu trece. Amintirea ei e vie în fiecare melodie, în fiecare imagine, în fiecare inimă care a cunoscut-o sau doar a ascultat-o. Era mai mult decât o artistă, era un om cu suflet curat, care și-a pus toată inima în cântec și în oameni. Astăzi, ne plecăm frunțile în tăcere și îi trimitem o rugăciune. Dumnezeu să te odihnească, Denisa… Nu te vom uita niciodată”, a transmis familia Denisei Răducu.
În loc să își serbeze fiica, tatăl artistei, Emilian Răducu s-a pregătit astăzi cu toate cele necesare pentru un parastas, a organizat o pomană restrânsă, cu doar câteva persoane apropiate.
”O să fac la mine acasă pomana, o să chem niște vecini. Nu am făcut la restaurant, pentru că restaurantele sunt ocupate la sfârșit de săptămână, este perioada nunților. Vor fi câteva persoane, pentru că așa mult s-a împuținat lumea pe aici, că nici nu prea mai ai pe cine să chemi. Sunt plecați la muncă. În plus, pomana are și ea rostul ei, nu poți să chemi pe cineva care stă cu băutura în nas și care să înceapă să vorbească cine știe ce”, a spus, pentru CANCAN.RO, Emilian Răducu.
Mormântul Denisei Răducu a ars ca o torță. Imagini șocante de la cimitirul din Ștefănești