Ce a pățit Pescobar după ce a anunțat că nu va majora prețurile după creșterea TVA. Acuzații fără precedent

Sursă foto: Instagram

De astăzi, 1 august 2025, noile reguli privind TVA-ul intră oficial în vigoare, aducând cu ele o undă de șoc în rândul consumatorilor, dar și al celor din industria HoReCa. În ciuda acestor scumpiri, Pescobar a anunțat că prețurile din restaurantele sale vor rămâne identice. Deși acest anunț ar fi trebuit să primească reacții pozitive din partea oamenilor, situația nu a stat deloc așa! 

Pescobar a declarat public, printr-o postare pe Instagram, că nu va majora prețurile în restaurantele sale, în ciuda creșterii TVA și a altor scumpiri recente. Deși mesajul a fost gândit ca o formă de susținere a clienților săi, reacțiile nu au întârziat să apară și nu toate au fost pozitive. 

Ce a pățit Pescobar după ce a anunțat că nu va majora prețurile

În loc de aprecieri, Pescobar s-a trezit în mijlocul unui val de critici. Unii internauți l-au acuzat că ar fi crescut prețurile anterior și că, de fapt, ar compensa acum prin reducerea porțiilor. În replică, el a venit cu o explicație detaliată: spune că menține aceleași prețuri de mai bine de un an, că nu a redus cantitățile servite și că, dimpotrivă, porțiile din restaurantele sale sunt generoase, iar cei mai mulți clienți pleacă acasă cu mâncarea la pachet. 

„Dragilor, am luat decizia ieri să nu scumpesc prețurile, cu toate că e greu să le țin așa, în urma tuturor valurilor de scumpiri, de TVA, de tot. Eu nu voi scumpi, voi lăsa prețurile așa și haterii au început:„ Ai mărit prețurile înainte, acum nu scumpești, pui mai puțin la porții, tai din ele”. Vă rog din suflet, clienții mei fideli și mulți, să verificați toate aceste aspecte, că știți prețurile. Deja prețurile mele sunt neschimbate de, cred că un an de zile n-am schimbat prețurile. Și le las așa în continuare. Și prea bine știți cantitatea și cum vin porțiile în restaurantele mele. Adică sunt imense și 90% din clienții noștri nu termină ceea ce au în platouri și iau la pachet. 90% pleacă cu mâncare la pachet deoarece porțiile sunt foarte mari.”, a spus Pescobar într-o postare pe Instagram.

Scumpiri de la 1 august

De la 1 august 2025, au rămas în vigoare doar două cote de taxare: 21% – cota standard și 11% – cota redusă. Aceasta este prima modificare majoră a cotei generale de TVA din ultimii opt ani, după ce în 2017 fusese redusă de la 20% la 19%. 

Modificările adoptate de Guvern presupun eliminarea vechilor cote reduse de 5% și 9%, iar noua cotă de 11% se aplică doar pentru o listă clar definită de produse și servicii esențiale: alimente, medicamente, cărți, servicii din sectorul HoReCa, lemn de foc, apă potabilă, servicii de canalizare, apă pentru irigații și îngrășăminte.

Restul bunurilor și serviciilor, de la electrocasnice și îmbrăcăminte până la electronice și servicii generale, sunt acum taxate cu 21%. Creșterea cotei standard va fi resimțită în special de gospodăriile cu venituri reduse, unde bugetul lunar este concentrat pe produsele de bază, multe dintre ele afectate direct de noua legislație. 

 CITEȘTE ȘI: 

Suma URIAȘĂ pe care Pescobar i-a oferit-o unei femei de serviciu. A început să plângă instant: ”Sunt fericită pentru că mă ajuți să-mi ajut copiii”

Pescobar a făcut ”pana prostului” pe Autostrada A2. Câți bani le-a dat celor 2 bărbați care i-au sărit imediat în ajutor

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alexandra Stan, dezvăluiri despre problemele de sănătate de după naștere. „Am început să simt că mi se scurge viața din mine”
Click.ro
Alexandra Stan, dezvăluiri despre problemele de sănătate de după naștere. „Am început să simt că mi se scurge viața din mine”
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Digi 24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
go4it.ro
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Sorin Grindeanu, pregătit să își asume funcția de premier, cu o singură condiție. „Negociem cu toată lumea”. „Nu văd o soluție în alegerile anticipate”
Gandul.ro
Sorin Grindeanu, pregătit să își asume funcția de premier, cu o singură condiție. „Negociem cu toată lumea”. „Nu văd o soluție în alegerile anticipate”
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!