Acasă » Exclusiv » Irina Fodor face radiografia noului sezon Asia Express! Au trăit şocul vieţii pe “Drumul Eroilor”: “Nu știu cum au rezistat psihic”

Irina Fodor face radiografia noului sezon Asia Express! Au trăit şocul vieţii pe “Drumul Eroilor”: “Nu știu cum au rezistat psihic”

De: Andreea Archip 07/08/2025 | 23:40

O experiență de trăit o dată în viață! Asta este Asia Express, reality-show-ul Antenei 1 , supranumit cel mai dur din România. Tocmai de aceea vedetele își doresc să-și testeze limitele într-o astfel de aventură, unde regulile sunt clare: fără telefon, fără cazare și fără transport, cu doar un dolar în buzunar. Castingul este unul riguros, rersponsabili fiind doi oameni din echipa Monei Segall – Dan Haiducu și Cătălin Primi – care alocă ore întregi cu posibilii concurenți, tocmai pentru a-și da seama dacă echipa ar funcționa sau nu. Apoi, ultimul cuvânt în alegerea formulei care intră în concurs îl are celebra producătoare. Anul acesta, competiția s-a mutat pe “Drumul Eroilor”, care a străbătut țări precum Flipine, Vietnam și Coreea de Sud. Irina Fodor, prezentatorea emisiunii, a făcut, pentru CANCAN.RO, radiografia sezonului 8 Asia Express, care este unul atipic. Reality-show-ul va avea premiera pe 7 septembrie la Antena 1.

Irina Fodor are parte, la rândul ei, de experiențe interesante prin Asia, alături de cele 9 echipe din concurs. Anul acesta, vremea a fost principalul inamic la filmări. Dincolo de probele din concurs, găsirea unei locuințe, a unui mijloc de transport, oboseala aferentă, picătura chinezească a fost la propriu ploaia.

În primul rând n-a ținut vremea cu noi nici măcar o clipă în sezonul acesta de Asia Express. Ne-a plouat cum nu vă puteți imagina! Concurenții au fost uzi până la piele non-stop. Nici nu știu cum au rezistat psihic în primul rând. În Filipine este cald. Dar când ești ud non-stop, la un moment dat ți se face și frig. Și după ce că îți este frig, îți este și foame. Și după ce că ți-e foame, ești și nedormit și tot așa. Deci, din punctul ăsta de vedere, n-am tras chiar lozul norocos”, a declarat, pentru CANCAN.RO, Irina Fodor.

Irina Fodor a povestit despre sezon 8 Asia Express

Din toamnă, îi vom vedea pe Drumul Eroilor – prin Filipine, Vietnam și Coreea de Sud  – pe Mara Bănică și Serghei Mizil, Raluca Bădulescu și fostul ei soț, Florin, Anda Adam și soțul Joseph, Catinca Roman și fiica ei, Calina, Ștefan Floroaica și Alexandru Ion, supermodelul Alina Pușcău și prietena ei, Cristina, foștii fotbaliști Gabriel Tamaș și Dan Alexa, dansatorul Emil Rengle și iubitul lui, Alejandro, și pe Karmen și prietena ei, hair-stylistul Olga Barcari.

Dar am trăit niște, cum să spun, șocuri aproape. Pentru că ne așteptam să găsim ceva și am găsit altceva. Vietnamul a fost total diferit față de cum ne așteptam noi să-l vedem, să-l găsim. Spectaculos din multe puncte de vedere. Coreea de Sud este așa, ca o piatră prețioasă, greu de atins și când ai ajuns acolo, totul te fascinează. Nici nu știu de unde să încep, pentru că a fost, din punctul meu de vedere, un sezon atipic”, ne-a împărtășit vedeta Antenei 1 impresiile despre țările în care s-a filmat sezonul 8 Asia Express.

Irina Fodor: „Au schimbat cu totul ritmul cursei”

Prezentatoarea TV a remarcat că, spre deseobire de edițiile anterioare, concurenții din acest an au mizat pe principiul trăiește clipa și nu s-au luat prea tare în serios. Adrenalina și glumele au făcut casă bună în acest sezon. Se pare că și echipa de casting a avut fler în momentul în care a stabilit formula finală.

Și treaba asta atipică, cred că au dat-o concurenții. A fost un cast diferit ca vibe. Adică, mult mai orientați spre a trăi clipa, spre a se simți bine, spre a se distra. Și atunci, au schimbat cu totul ritmul cursei, din punctul meu de vedere. Mi-a plăcut într-un fel. Într-un fel eram obișnuită cu încrâncenarea, cu adrenalina aia non-stop: vreau să ajung primul, vreau să ajung primul. Aici s-au schimbat un pic lucrurile. N-a dispărut, cum să spun, spiritul de competiție, dar în alt fel, și cu alte glume, și cu altfel de moduri de a se descurca în societățile pe care le-am întâlnit. Este altfel față de ce ați văzut până acum”, a adăugat, pentru CANCAN.RO, Irina Fodor.

Cele 9 perechi vor înfrunta culturi complet diferite, diferențe mari de temperatură, vor învăța despre eroi vechi, dar și eroi ai generației Z și vor face tot posibilul să ajungă în Seoul, destinația finală a acestui sezon.

Foto: Antena 1

( NU RATA: Mona Segall, dezvăluiri în premieră despre noul sezon Asia Express: “Telefonul meu e plin!” )

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
×