Alertă meteo pentru mai multe județe! Vin ploi abundente, iar cantitățile de apă vor fi însemnate

Alertă meteo pentru mai multe județe! Vin ploi abundente, iar cantitățile de apă vor fi însemnate
Cod Galben de ploi abundente în România/ sursă foto: social media

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a actualizat prognoza meteo pentru următoarele zile. Au fost emise două avertizări de cod galben de vreme rea, vânt puternic, precipitații abundente și acumulări mari de apă în intervale scurte de timp. 

Primul cod calben de vreme rea a intrat în vigoare vineri, 13 noiembrie, între orele 10:00 și 21:00 și este valabil în următoarele județe: Bihor, Maramureș, Cluj, Alba, Gorj, Vâlcea, Caraș-Severin, Mureș și Bistrița-Năsăud

Vineri va ploua în general moderat cantitativ, în vestul, nord-vestul şi în centrul ţării, iar în cursul nopţii (13-14 noiembrie) în regiunile sudice. Ploile vor avea mai ales caracter de aversă şi pe alocuri vor fi însoţite de descărcări electrice şi de intensificări de scurtă durată ale vântului.

sursă foto: ANM

Cod galben de ploi în România

În noaptea de vineri spre sâmbătă (13/14 noiembrie), la început în nordul Carpaţilor Orientali, apoi şi în restul zonei montane vor predomina precipitaţiile sub formă de lapoviţă şi ninsoare şi se va depune strat de zăpadă (în general de 5…10 cm). În a doua parte a nopţii, lapoviţă şi ninsoare, posibil cu depunere de strat de zăpadă, vor fi şi în estul şi în sud-estul Transilvaniei. Cantităţile de apă vor fi local de 15….25 l/mp, iar în zona montană şi în Muntenia de 30…35 l/mp.

A doua atenționare de vreme rea intră în vigoare sâmbătă, 14 noiembrie, de la ora 01:00 și este valabilă până la ora 11:00. Cea mai mare parte a Munteniei se va afla sub atenționare de cod galben de ploi: București, județele Prahova, Ilfov, Dâmbovița, Giurgiu, Teleorman, Călărași și Ialomița. Precipitațiilor vor fi sub formă de averse, iar cantitățile de apă se vor acumula între 20-35 de litri pe metru pătrat.

sursă foto: ANM

Prognoza meteo pentru București

Sâmbătă, 14 noiembrie, vremea se răcește. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 8 grade Celsius. Cerul va fi noros și va ploua slab pe parcursul zilei. În perioada 13 – 15 noiembrie, ANM a emis o informare de ploi modertate și răcire accentuată.

„În intervalul 13 noiembrie, ora 10 – 15 noiembrie, ora 10 pentru zona municipiului Bucureşti va fi în vigoare o informare meteorologică pentru ploi moderate cantitativ şi răcire accentuată a vremii”, precizează meteorologii.

ANM a emis cod roșu în România! Zonele afectate de avertizări

Prima ninsoare în București. Pe ce dată ninge în Capitală, potrivit meteorologilor Accuweather

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
FOTO. Cum arată prezentatoarea TV care se iubea de 10 ori pe săptămână cu celebrul fotbalist
Prosport.ro
FOTO. Cum arată prezentatoarea TV care se iubea de 10 ori pe săptămână cu celebrul fotbalist
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ce spune Alina Laufer despre al cincilea copil: „Ilan mă tot întreabă”. Avertismentul pe care i l-au dat medicii
Click.ro
Ce spune Alina Laufer despre al cincilea copil: „Ilan mă tot întreabă”. Avertismentul pe care i l-au dat medicii
Șoferul român de TIR nu e de vină pentru accidentul din Bulgaria. Cum s-ar fi produs de fapt tragedia, ipoteza anchetatorilor
Digi 24
Șoferul român de TIR nu e de vină pentru accidentul din Bulgaria. Cum s-ar fi produs de fapt tragedia, ipoteza anchetatorilor
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Digi24
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
O Dacia Duster 2025 este scoasă la vânzare cu mai puțin de 50.000 KM la bord. Ce preț cere proprietarul?
Promotor.ro
O Dacia Duster 2025 este scoasă la vânzare cu mai puțin de 50.000 KM la bord. Ce preț cere proprietarul?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Un ceas din anii 1920 revine într-o formă modernă. Horologically Unique HU-02 nu are ace tradiționale
go4it.ro
Un ceas din anii 1920 revine într-o formă modernă. Horologically Unique HU-02 nu are ace tradiționale
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Cel mai bun joc al seriei Call of Duty din ultimii ani
Go4Games
Cel mai bun joc al seriei Call of Duty din ultimii ani
Mai ții minte robotul din pachete de țigări, decorația care nu lipsea din casele anilor ’80-’90? Cum a pornit moda printre români
Gandul.ro
Mai ții minte robotul din pachete de țigări, decorația care nu lipsea din casele anilor ’80-’90? Cum a pornit moda printre români
Vacanță gratuită. Un oraș italian caută 100 de turiști care să-i testeze serviciile
Mediafax Italia
Vacanță gratuită. Un oraș italian caută 100 de turiști care să-i testeze serviciile
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi