Prima ninsoare ar putea să cadă în Capitală la începutul lunii decembrie. Potrivit prognozei pe termen lung publicate de Accuweather, fulgii de nea ar putea apărea în București pe 7 decembrie, când temperaturile vor coborî sub pragul înghețului pe timpul nopții.
După o toamnă cu temperaturi neobișnuit de ridicate în anumite perioade, începutul iernii calendaristice ar putea aduce vreme rece în București. Estimările Accuweather indică temperaturi scăzute încă din primele zile ale lunii decembrie, iar pentru una dintre zile este prognozată ninsoare.
Când este anunțată prima ninsoare în București
Potrivit prognozei publicate de Accuweather, luni, 7 decembrie 2026, ar putea ninge în București. Pentru această zi, meteorologii estimează o temperatură maximă de 2 grade Celsius și o minimă de minus 4 grade.
Răcirea vremii ar urma să se resimtă însă cu câteva zile înainte. Pe 3 decembrie sunt estimate temperaturi cuprinse între minus 3 și 4 grade, iar pe 4 decembrie, maxima ar putea fi de numai 3 grade, în timp ce minima va coborî până la minus 4 grade.
Pentru 5 decembrie sunt prognozate 5 grade ziua și minus 3 grade noaptea, iar de Sfântul Nicolae, pe 6 decembrie, temperaturile ar urma să varieze între minus 4 și 4 grade.
:quality(100)/https%3A%2F%2Fwww.cancan.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F11%2Fint-5.jpeg)
Sursa foto: Accuweather
Prognoza ANM pentru începutul lui decembrie
Potrivit estimărilor publicate de Administrația Națională de Meteorologie (ANM) pentru intervalul 9 noiembrie – 7 decembrie 2026, vremea va evolua treptat către caracteristicile specifice începutului de iarnă. În săptămâna 30 noiembrie – 7 decembrie, temperaturile medii sunt estimate a fi apropiate de valorile normale pentru această perioadă, în toate regiunile țării.
De asemenea, cantitățile de precipitații ar urma să se situeze în jurul mediilor climatologice în cea mai mare parte a teritoriului.
Pentru perioada 16 – 23 noiembrie, meteorologii estimează temperaturi medii apropiate de cele normale. Ploile vor fi mai abundente decât de obicei în regiunile vestice și nord-vestice, în timp ce în restul teritoriului cantitățile de precipitații vor rămâne în limitele obișnuite.
În ultima săptămână din noiembrie, între 23 și 30 noiembrie, atât temperaturile, cât și cantitățile de precipitații sunt estimate a fi apropiate de mediile climatologice la nivelul întregii țări.
CITEȘTE ȘI: