Un incendiu devastator petrecut în Grecia a necesitat și implicarea pompierilor români. Incendiul de vegetație a izbucnit în localitatea Neos Voutzas, regiunea Anatoliki Attiki. Iată ce s-a întâmplat!
Echipajele, aflate sub coordonarea pompierilor eleni, au acționat pentru limitarea flăcărilor, protejarea locuințelor și evacuarea persoanelor.
Luni seară, pompierii români aflați în Grecia au fost solicitați să intervină asupra incendiilor de vegetație și să participe la stingerea lor. Focul puternic a izbucnit în localitatea Neos Voutzas, regiunea Anatoliki Attiki, iar operațiunea s-a desfășurat sub coordonarea autorităților elene.
Pompierii s-au asigurat că acționează pentru limitarea flăcărilor, protejarea locuințelor și evacuarea persoanelor aflate în pericol. În intervenție au fost folosite 7 mijloace de mobilitate.
”În urmă cu puţin timp, colegii noştri pre-poziţionaţi în Republica Elenă au fost anunţaţi despre izbucnirea unui incendiu de vegetaţie, în localitatea Neos Voutzas, regiunea Anatoliki Attiki. Militarii români se deplasează la intervenţie cu 7 mijloace de mobilitate”, a transmis, luni seară, IGSU.
Misiunea s-a desfășurat sub directa coordonare a omologilor țării gazdă și constau în localizarea flăcărilor pentru a evita extinderea acestora în vecinătăți, pentru protejarea locuințelor oamenilor, pentru evacuarea persoanelor aflate în pericol și pentru a asigura autonomia autospecialelor pe timpul intervenției prin alimentarea cu apă.
Nu este prima data când pompierii români sunt solicitați într-o astfel de situație. În urmă cu o săptămână, aceștia au fost solicitați pentru stingerea unui incendiu de vegetație izbucnit în Attica de Est, Grecia.
”În urmă cu puțin timp, modulul național de stingere a incendiilor de pădure, dislocat în Republica Elenă, a fost solicitat să intervină la un incendiu de vegetație izbucnit în apropierea localității Charvalo, în regiunea Attica de Est. (…) Intervenția este dificilă din cauza vegetației uscate, a terenului accidentat și a condițiilor meteorologice care favorizează propagarea focului (vânt puternic)”, informa IGSU.
CITEȘTE ȘI: