Pe data de 15 august, credincioșii sărbătoresc Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare, una dintre cele mai importante sărbători din an. Peste 2,2 milioane de români își serbează ziua onomastică, dintre care 1,4 milioane sunt femei. Iată care sunt cele mai frumoase mesaje și urări pe care le poți trimite celor dragi.
Ca în fiecare an, pe data de 15 august, românii sărbătoresc Adormirea Maicii Domnului, în denumirea populară Sfânta Maria Mare. Este una dintre cele mai importante sărbători din calendarul creștin-ortodox, zi în care Biserica prăznuiește trecerea la cele veșnice a Maicii Domnului.
În multe zone ale țării există oameni care susțin că de Sfânta Maria Mare – Adormirea Maicii Domnului, nu se urează ”la mulți ani”, crezând că este vorba despre un eveniment trist. În esență, această sărbătoare este o bucurie și o minune: reîntâlnirea dintre Fiul Hristos și Maica Domnului
„Este o sărbătoare de care trebuie să ne bucurăm în fiecare an cu sufletul deschis și multă iubire. Sunt milioane de români care își serbează onomastica pe data de 15 august, cu ocazia Adormirii Maicii Domnului, pentru că Maria este cel mai popular prenume din lume. Este ocazia perfecta să le urăm „la mulți ani”.
Ne bucurăm pentru faptul că Maica Domnului nu a murit, ci a fost mutată cu trupul la Cer. Este o bucurie și o minune reîntâlnirea dintre Fiul Hristos și Maica Domnului, mai ales că, pentru noi, oamenii, viața pe pământ este limitată. Petrecerea noastră pe pământ este o pregătire pentru viața cea veșnică la care Maica Domnului S-a mutat
a spus părintele Cazacu pentru Digi24.
Potrivit statisticilor, în România, peste 2,2 milioane de români își sărbătoresc ziua onomastică de Sfânta Maria. Din acest total, 1.400.000 sunt femei și poartă numele de Maria, iar restul au nume derivate: Mariana, Marinela, Mara, Marina, Măriuca Marilena etc. De asemenea, pe data de 15 august sunt sărbătoriți și bărbații care poartă numele de Marian, Marin, Marinică, Marius etc.
Cu această ocazie specială, pentru a fi mai aproape de persoanele dragi, îți prezentă câteva mesaje și urări pe care le poți transmite, ca un gând bun, de sărbătoare celor apropiați ție.
„De Sfânta Maria, zi de mare sărbătoare primește din partea mea cele mai sincere urări de bine, sănătate, mult noroc si împlinirea tuturor dorințelor.”
”La mulți ani și mult noroc în această zi specială. Să ți se îndeplinească toate dorințele.”
„Fecioara Maria să te călăuzească mereu şi să te ajute să învingi orice obstacol din viaţa ta! La mulţi ani!”
„De ziua ce-ţi surâde-n prag şi-i porţi frumosul nume, eu îţi doresc tot ce-i mai drag şi mai frumos pe lume! La mulţi ani!”
”Să ai puterea de a învinge orice urmă de tristate și treci peste tot ce ți se pare greu. Este ziua numelui tău! La Mulţi Ani!”
„La mulți ani, Marian! Să fii fericit, să te distrezi, să ai aproape de tine toți oamenii dragi! Închin un pahar de vin pentru sănătatea ta! Să ne trăiești și să rămâi un om bun așa cum te știm noi dintotdeauna!”
„Fie ca Dumnezeu să decoreze fiecare rază de soare care ajunge la tine cu succes, fericire și prosperitate. La mulţi ani!”
”Păstrează-ţi sufletul tânăr şi bucură-te neîncetat. Ești un prieten apreciat! La mulţi ani!”
”Să te bucuri de viață, de zâmbete, de tot ce e frumos. La mulți ani!
”Să fii fericit, iubit, să ai parte numai de raze de soare în viaţă. La mulţi ani”.
”Mă bucur că ai apărut în viata mea, că am șansa la o prietenie adevărată! Să îţi fie viaţa binecuvântare şi bucurie întocmai ca numele sfânt pe care îl porți!”
„Fie ca toate întâmplările frumoase si spiritul acestei zile sa te însoțească pretutindeni. Iți doresc o zi de Sfânta Maria cât mai frumoasă!”
Rugăciune către Fecioara Maria. Este bine să o rostești de Adormirea Maicii Domnului
Ce nu ai voie să faci de Adormirea Maicii Domnului. Tradiții și superstiții pentru 15 august