Acasă » Știri » Doliu în televiziune! A murit cel mai iubit prezentator TV

Doliu în televiziune! A murit cel mai iubit prezentator TV

De: Denisa Iordache 17/08/2025 | 14:07
Doliu în televiziune! A murit cel mai iubit prezentator TV
Sursă: Pixabay

Lumea televiziunii italiene este în doliu. Pippo Baudo, omul care a devenit sinonim cu divertismentul de calitate și care a fost, timp de decenii, un reper pentru milioane de telespectatori, s-a stins din viață la vârsta de 89 de ani, la Roma.

Considerat un adevărat „monument” al televiziunii, Pippo Baudo a reușit să marcheze generații întregi prin carisma sa și prin capacitatea de a descoperi și promova talente. Alături de el și-au început sau consolidat cariera artiști precum Al Bano, Eros Ramazzotti, Andrea Bocelli și Laura Pausini.

Doliu în televiziune

Duminică, principalele posturi de televiziune din Italia i-au adus un omagiu amplu, dedicându-i ediții speciale celui care, de mai bine de jumătate de secol, a fost „fața și vocea” RAI. Jurnaliștii italieni au subliniat că Baudo „a făcut istorie în televiziune” și că personalitatea sa jovială și eleganța cu care își conducea emisiunile l-au transformat într-o figură unică.

Cariera lui Pippo Baudo a început în anii 60, odată cu primele apariții la RAI, iar momentul decisiv a venit în 1968, când a urcat pentru prima dată pe scena Festivalului de la San Remo în rol de prezentator. De atunci, a devenit imaginea inconfundabilă a prestigiosului eveniment, pe care l-a găzduit de nu mai puțin de 13 ori, având deseori și atribuții de director artistic.

Pippo Baudo. Sursă: Profimedia

În anii 80, Baudo a scris istorie cu formate legendare precum Canzonissima, Domenica In și Fantastico, emisiuni prin care a adus în fața publicului comedianți și cântăreți care aveau să devină legende ale culturii pop italiene: Lorella Cuccarini, Roberto Benigni, Fiorello și Beppe Grillo.

Născut în Catania, Sicilia, Pippo Baudo și-a început drumul profesional la radio și la evenimente locale, dar talentul și determinarea l-au propulsat rapid pe culmile televiziunii naționale. De-a lungul carierei, a rămas fidel misiunii sale: aceea de a aduce bucurie în casele oamenilor și de a sprijini tinerii artiști.

Moștenirea lui Pippo Baudo rămâne una imensă: un om care a transformat scena într-un loc al emoțiilor, al descoperirilor și al talentului autentic. Pentru publicul italian și nu numai, va rămâne mereu cel mai iubit prezentator din toate timpurile.

CITEȘTE ȘI:

Doliu în cinematografie! O actriță de top a murit înecată în Marea Egee, în timpul vacanței

Doliu în lumea televiziunii! Una din cele mai populare gazde de emisiuni, ucisă de cancer

Urmărește Cancan.ro pe Google News
×