Acasă » Știri » Doliu în presa din România! A murit jurnalistul Sandrino Gavriloaia

Doliu în presa din România! A murit jurnalistul Sandrino Gavriloaia

De: Mihaela Ioana 19/08/2025 | 19:45
Doliu în presa din România! A murit jurnalistul Sandrino Gavriloaia
Sandrino Gavriloaia a murit. Sursa foto: Facebook / Freepik

Doliu în presa românească! Sandrino Gavriloaia a murit! Anunțul trist a fost făcut de colegii săi de breaslă de la TVR! Aceștia au transmis un mesaj dureros de adio în amintirea jurnalistului.

Lumea presei românești este în doliu după ce jurnalistul Sandrino Gavriloaia s-a stins din viață. Anunțul trist a fost făcut luni de colegii săi de la Televiziunea Română, unde a activat mulți ani și a lăsat o amprentă prin profesionalismul său.

Sandrino Gavriloaia a fost un jurnalist apreciat, dar și autor al mai multor documentare și emisiuni culturale. Printre proiectele sale de referință se numără seria „Călător în Orient”. Pe lângă munca sa în televiziune, acesta a fost poet, publicist și scenarist, colaborând cu platforma LiterNet și semnând volume valoroase, precum „Călătorii orientale”.

Din 1995 a fost și producător TV la TVR, iar cei care au lucrat alături de el îl descriu ca pe un coleg discret, dar plin de idei și pasiune, un adevărat povestitor care a știut să apropie publicul de lume și cultură. Născut la Câmpina, județul Prahova, Sandrino Gavriloaia va fi condus pe ultimul drum în localitatea natală. Sicriul său va fi depus marți, 19 august, la Capela Cimitirului Bobâlna, pentru ca familia, prietenii și colegii să-i aducă un ultim omagiu.

Mesajul transmis de colegii jurnalistului

Colegii lui Sandrino Gavriloaia au transmis un mesaj emoționant de adio în amintirea jurnalistului. Aceștia au avut numai cuvinte de laudă la adresa lui, evidențiind profesionalismul de care a dat dovadă de-a lungul timpului. Apropiații sunt șocați și devastați de durere în aceste momente grele! Nimeni nu se aștepta la o asemenea tragedie.

„Ne-a părăsit Sandrino Gavriloaia, jurnalist și autor al multor documentare și emisiuni culturale realizate la TVR. A semnat seria de televiziune ‘Călător în Orient’, a publicat volumul ‘Călătorii orientale’ și a scris poezie, colaborând cu LiterNet.

A fost un coleg discret, dar mereu prezent cu idei și pasiuni, un povestitor care a știut să aducă lumea mai aproape de noi. Îi vom simți lipsa. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, este mesajul postat pe pagina TVR Cultural.

Citește și: Doliu în lumea sportului! Fotbalistul a fost găsit MORT în casă

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video