Complicele lui Emil Gânj a fost prins! Ireal unde l-au găsit polițiștii din România pe Ilie Sălăgean

Complicele lui Emil Gânj a fost prins! Ireal unde l-au găsit polițiștii din România pe Ilie Sălăgean
Sursa foto: Arhivă Cancan

Polițiștii români au reușit să îl prindă pe un colaborator al fugarului Emil Gânj. Este vorba despre Liviu Ilie Sălăgean, care, împreună cu Gânj, a comis în trecut o crimă și mai multe infracțiuni.

Bărbatul a fost depistat în Germania, în urma activităților desfășurate de Poliția Română pentru localizarea lui Emil Gânj, pe care îl caută de mai bine de o lună și jumătate. Informațiile obținute au condus la identificarea lui Liviu Ilie Sălăgean în orașul Karlsruhe, unde a fost reținut ieri pentru a fi predat autorităților din România.

Colaboratorul lui Emil Gânj, arestat

Acțiunea a fost posibilă datorită cooperării dintre Poliția Română și autoritățile germane, în special BKA (Oficiul Federal de Poliție Judiciară, Direcția de Persoane Urmărite și Direcția de Operațiuni Speciale) și Parchetul Wiesbaden. Bărbatul era urmărit internațional, pe numele său fiind emise două mandate europene de arestare de către Judecătoria Luduș.

În perioada 2 – 27 septembrie 2020, el a condus de trei ori în județul Mureș fără permis, fiind condamnat la doi ani și încă trei ani, perioadă care nu a fost executată. De asemenea, pe 17 iulie 2024, a fost emis un alt mandat european de arestare, după ce a fost condamnat la un an și patru luni de închisoare pentru două fapte de influențarea declarațiilor martorilor, în urma amenințării a doi martori audiați în dosarul privind conducerea fără permis, pe 14 noiembrie 2020.

Sălăgean avea și condamnări anterioare pentru o infracțiune gravă de omor comisă în 2011 împreună cu Emil Gânj. În prezent, cetățeanul român urmează să fie prezentat autorităților judiciare germane, care vor decide predarea sa către România.

Emil Gânj este de negăsit

Emil Gânj este căutat de poliție de mai bine de o lună și jumătate, după ce a ucis-o pe Anda și apoi a dat foc locuinței sale. După fapta odioasă pe care a comis-o, bărbatul a dispărut și nimeni nu mai știe nimic de el. În ultimele zile, el ar fi fost văzut în divere locații, însă oamenii legii încă nu l-au găsit.

CITEȘTE ȘI: Știrea momentului despre Emil Gânj! Descoperire importantă a autorităților

Emil Gânj a fost capturat și eliberat din greșeală! Cum a fost posibil așa ceva

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
FOTO. Lola e căsătorită cu Cristina și acum a decis să își facă și cont pe o platformă pentru adulți!
Prosport.ro
FOTO. Lola e căsătorită cu Cristina și acum a decis să își facă și cont pe o platformă pentru adulți!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Andreea Berecleanu, mândră de Eva și Petru. Cum și-a crescut vedeta copiii și care este secretul relației apropiate cu ei: „Prin propriul exemplu”
Click.ro
Andreea Berecleanu, mândră de Eva și Petru. Cum și-a crescut vedeta copiii și care este secretul relației apropiate cu ei: „Prin propriul exemplu”
Manevra pe autostradă care te lasă fără permis 120 de zile. Sancțiunea se aplică și pe drumurile expres
Digi 24
Manevra pe autostradă care te lasă fără permis 120 de zile. Sancțiunea se aplică și pe drumurile expres
Lovitură de teatru: Cel mai vocal susținător al lui Trump îi cere demiterea imediată
Digi24
Lovitură de teatru: Cel mai vocal susținător al lui Trump îi cere demiterea imediată
Noul val de scumpiri în stațiile de carburant! Prețuri-record pentru benzină și motorină
Promotor.ro
Noul val de scumpiri în stațiile de carburant! Prețuri-record pentru benzină și motorină
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Espressor automat Philips la ofertă la Lidl: reducere de 200 de lei
go4it.ro
Espressor automat Philips la ofertă la Lidl: reducere de 200 de lei
Surpriză dincolo de Neptun! Ce au descoperit Telescoapele Webb și Hubble?
Descopera.ro
Surpriză dincolo de Neptun! Ce au descoperit Telescoapele Webb și Hubble?
Xbox trece prin momente dificile. Franciza Halo a fost cedată
Go4Games
Xbox trece prin momente dificile. Franciza Halo a fost cedată
O agenție de știri a Kremlinului a publicat un articol care susține că Rusia se confruntă cu o nouă „operațiune militară specială” în Lituania
Gandul.ro
O agenție de știri a Kremlinului a publicat un articol care susține că Rusia se confruntă cu o nouă „operațiune militară specială” în Lituania
Poți primit până la 2.000 de euro pentru plata chiriei, dacă ceri ajutorul luna aceasta!
Mediafax Italia
Poți primit până la 2.000 de euro pentru plata chiriei, dacă ceri ajutorul luna aceasta!
ȘOCANT. Mirele și mireasa S-AU BĂTUT la nuntă pentru plicurile cu bani. Miza: 40.000 de euro și acuzații de infidelitate
Mediafax Spania
ȘOCANT. Mirele și mireasa S-AU BĂTUT la nuntă pentru plicurile cu bani. Miza: 40.000 de euro și acuzații de infidelitate