O nouă tragedie în clanul Pian! Lider Nicușor a murit în Penitenciarul Rahova, la doar 42 de ani

O nouă tragedie în clanul Pian! Lider Nicușor a murit în Penitenciarul Rahova, la doar 42 de ani
Foto: Realitatea TV

Un nou eveniment tragic zguduie mediul carceral din România. Lider Nicușor, unul dintre capii cunoscutului clan Pian, și-a pierdut viața în Penitenciarul Rahova, la doar 42 de ani. Circumstanțele în care s-a produs decesul ridică semne de întrebare, mai ales că situația seamănă izbitor cu cea a altui membru marcant al aceleiași grupări, Ciprian Pian, care a murit în urmă cu mai puțin de două luni la Penitenciarul Jilava.

Deținutului i s-ar fi făcut rău în cursul nopții, acuzând dureri puternice în piept. Acesta s-a prezentat la cabinetul medical al penitenciarului, unde ar fi primit îngrijiri de specialitate. După consult, a reușit să se întoarcă pe picioarele sale în celulă, însă starea lui de sănătate s-a deteriorat rapid câteva ore mai târziu. În jurul prânzului, bărbatul a fost transportat din nou către zona medicală, dar situația s-a agravat brusc, iar cadrele medicale nu au mai reușit să îl salveze.

Lider Nicușor a murit!

Moartea a survenit în scurt timp, iar decesul a fost confirmat oficial în jurul orei 13:30. Cauza preliminară pare să fie un stop cardiorespirator, însă având în vedere antecedentele și contextul, cazul este tratat ca unul suspect. Trupul neînsuflețit urmează să fie supus unei autopsii medico-legale, pentru a stabili cu exactitate ce anume a provocat moartea.

De altfel, decesul lui Lider Nicușor nu este un caz izolat. La începutul lunii iunie, un alt membru marcant al clanului Pian, Laurențiu Duduianu, cunoscut drept Ciprian Pian, a murit în Penitenciarul Jilava, tot în urma unor probleme cardiace. Avea 36 de ani și se afla după gratii pentru tentativă de omor.

„Au fost efectuate câteva verificări preliminare în legătură cu regretatul deces al lui Lider Nicușor, al doilea lider din clanul Pian care moare în penitenciar în mai puțin de două luni. Orice deces este regretabil, fie că vorbim despre Ciprian Pian, fie despre Lider Nicușor.

Deținutul s-a prezentat ieri la cabinetul medical, acuzând dureri în piept, unde a fost consultat și tratat de doi medici. În această dimineață, în jurul orei 12:35, s-a prezentat din nou la cabinet. A fost scos pe targă și transportat către Spitalul Penitenciar Rahova la câteva minute după ce a părăsit camera. În jurul orei 12:42 a fost apelat numărul de urgență 112 pentru a solicita o ambulanță, iar la ora 13:31 a fost constatat decesul deținutului Lider Nicolae.

Din păcate, i s-a oprit inima. Avea 42 de ani. Decesul este considerat unul suspect. În aceste momente, procurorii se află la Penitenciarul Rahova pentru a ancheta moartea.

Pe această cale, solicit și eu directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor să trimită, în cel mai scurt timp, Corpul de Control. S-ar putea să fie nevoie și de intervenția Corpului de Control al Ministerului Justiției, pentru a elimina orice suspiciune privind cauza decesului. Nu doresc să mă pronunț asupra concluziilor până la finalizarea verificărilor oficiale”, a spus, pentru România TV, liderul sindical din Administrația Penitenciarului Cosmin Dorobanțu.

NU RATA: După un an și jumătate de relație, Fabiola i-a spus adio subit! BRomania i-a pus totul pe tavă ”prințesei”, iar ea l-a lăsat cu buza umflată

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată vila de lux în care locuiește Mirela Vaida la Snagov. Casa este amplasată lângă pădure și are piscină în curte
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată vila de lux în care locuiește Mirela Vaida la Snagov. Casa este amplasată lângă pădure și are piscină în curte
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cum a slăbit Monica Anghel 30 de kilograme. Diagnosticul care a enervat-o: „Am fost obligată să decid”. Ce face pentru a se menține
Click.ro
Cum a slăbit Monica Anghel 30 de kilograme. Diagnosticul care a enervat-o: „Am fost obligată să decid”. Ce face pentru a se menține
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Digi 24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Gadget cu baterie util la birou și în mașină: mini suflantă Parkside la Lidl
go4it.ro
Gadget cu baterie util la birou și în mașină: mini suflantă Parkside la Lidl
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Cine sunt judecătorii Curții de Apel București chemați să stabilească definitiv măsura preventivă în cazul Georgescu. Decizii anterioare în cauze cunoscute
Gandul.ro
Cine sunt judecătorii Curții de Apel București chemați să stabilească definitiv măsura preventivă în cazul Georgescu. Decizii anterioare în cauze cunoscute
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Poveste dureroară: Era FAIMOS, dar a ajuns la sapă de lemn: „Am rămas fără niciun ban”
Mediafax Spania
Poveste dureroară: Era FAIMOS, dar a ajuns la sapă de lemn: „Am rămas fără niciun ban”