Ce cadouri au schimbat Melania și Donald Trump cu Familia Regală a Marii Britanii: simbol al „parteneriatului istoric”

Ce cadouri au schimbat Melania și Donald Trump cu Familia Regală a Marii Britanii: simbol al „parteneriatului istoric”
Ce cadouri au schimbat Melania și Donald Trump cu Familia Regală /Foto: Profimedia

Președintele SUA, Donald Trump, a sosit marți seară în Marea Britanie pentru o vizită de stat de două zile, la invitația regelui Charles al III-lea. Aeronava prezidențială Air Force One a aterizat pe aeroportul Stansted din Londra, iar agenda vizitei include atât întâlniri oficiale, cât și momente protocolare. Printre acestea, un loc aparte îl ocupă schimbul de cadouri dintre cuplul prezidențial american și Familia Regală.

Soții Trump au ajuns marți, în jurul prânzului, cu elicopterul prezidențial, fiind întâmpinați mai întâi de prințul și prințesa de Wales, William și Catherine, apoi de regele Charles și regina Camilla, chiar în fața Casei Victoria, pe domeniul regal de la Windsor.

Cadourile oferite de Familia Regală

Așa cum cere tradiția vizitelor de stat, schimbul de daruri simbolice a fost unul atent gândit. Regele Charles și regina Camilla au ales pentru Donald Trump o carte de colecție, legată manual în piele de către Legătoria regală din castelul Windsor, pentru a marca 250 de ani de la Declarația de Independență a SUA, adoptată pe 4 iulie 1776. Gestul vine ca un semn al continuității legăturilor istorice dintre cele două state.

Tot pentru Donald Trump, Familia Regală a pregătit drapelul britanic arborat pe Palatul Buckingham în ziua învestirii sale pentru al doilea mandat.

Pentru Melania Trump, Regele și Regina au ales un cadou cu totul aparte: un bol din argint emailat, creat de artista Cara Murphy, recunoscută pentru colaborările cu biroul premierului britanic și pentru lucrările dedicate unor evenimente majore precum Grand National. Prima Doamnă a mai primit o poșetă personalizată semnată Anya Hindmarch, dar și un cadru foto din argint gravat cu monogramele regale.

Ce au oferit Donald și Melania Trump

La rândul lor, soții Trump au adus daruri cu o încărcătură simbolică. Regele Charles a primit o replică a sabiei președintelui Eisenhower, cadou pe care Palatul Buckingham l-a descris drept un „semn de respect profund și de aducere aminte a parteneriatului istoric” dintre cele două națiuni, esențial pentru victoria Aliaților în cel de-Al Doilea Război Mondial.

„Sabia simbolizează de asemenea valorile de durată și spiritul de cooperare care continuă să definească relația dintre SUA și Marea Britanie”, se arată în comunicatul Palatului.

Pentru Regina Camilla, Melania Trump a ales o bijuterie cu puternică semnificație: o broșă vintage Tiffany&Co, în formă de floare, din aur de 18 carate, cu diamante și rubine. Pietrele prețioase au fost selectate cu atenție – rubinele sunt asociate cu ziua de naștere a Camillei, iar diamantele cu cea a Melaniei, un detaliu menit să transmită prietenie și respect.

Melania Trump a atras toate privirile în Marea Britanie cu ținuta sa. Cât costă paltonul purtat de Prima Doamnă

Regina Camilla e bolnavă! Vești proaste pentru Donald Trump

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Iuliana Luciu și-a schimbat viața la 39 de ani. Cu ce se ocupă acum după ce a renunțat la televiziune! Sora Nicoletei Luciu arată total schimbată
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Iuliana Luciu și-a schimbat viața la 39 de ani. Cu ce se ocupă acum după ce a renunțat la televiziune! Sora Nicoletei Luciu arată total schimbată
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce face Alexandre Eram în lipsa Andreei Esca, la Porumbacu de Sus? Cei doi au demarat vara aceasta un nou proiect de suflet: „Am vrut să salvăm casele!”
Click.ro
Ce face Alexandre Eram în lipsa Andreei Esca, la Porumbacu de Sus? Cei doi au demarat vara aceasta un nou proiect de suflet: „Am vrut să salvăm casele!”
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Digi 24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Digi24
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descoperire incredibilă veche de 6.000 de ani în gheața din Norvegia
go4it.ro
Descoperire incredibilă veche de 6.000 de ani în gheața din Norvegia
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Premierul desemnat Siegfried Mureșan, care reprezintă partidul care a luat 14% în alegeri, spune că votul împotriva sa este un vot „împotriva intereselor României”
Gandul.ro
Premierul desemnat Siegfried Mureșan, care reprezintă partidul care a luat 14% în alegeri, spune că votul împotriva sa este un vot „împotriva intereselor României”
ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?! Și banii tăi pot fi vizați în acest moment
Mediafax Italia
ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?! Și banii tăi pot fi vizați în acest moment
Cele mai SCUMPE și cele mai IEFTINE supermarketuri. Poți economisi 1.300 de euro pe an dacă știi asta!
Mediafax Spania
Cele mai SCUMPE și cele mai IEFTINE supermarketuri. Poți economisi 1.300 de euro pe an dacă știi asta!