Toto Dumitrescu, dezvăluiri halucinante despre conducerea sub influența substanțelor: ”Am mers mult timp așa”

Toto Dumitrescu, fiul lui Ilie Dumitrescu/ sursă foto: social media

Toto Dumitrescu a fost arestat preventiv după ce a fost implicat într-un accident rutier în cartierul Primăverii din București. Fiul lui Ilie Dumitrescu a fugit de la locul faptei, fiind ulterior depistat pozitiv la cocaină. În urmă cu ceva timp, coincidență sau nu, fiul fostului fotbalist a făcut dezvăluiri neașteptate despre nenumăratele momente în care a condus sub influența substanțelor psihoactive. 

Duminică, 14 septembrie, Toto Dumitrescu a fost implicat într-un accident rutier în cartierul Primăverii din Capitală. Fiul fostului fotbalist Ilie Dumitrescu a fugit de la locul faptei și a fost găsit după 48 de ore în apartamentul său din Voluntari. A fost ridicat de către polițiști și condus la audieri.

În fața autorităților, bărbatul a susținut că nu consumase nimic în momentul producerii accidentului, însă s-a speriat și de aceea a fugit de la locul faptei. Conform procedurilor legale, Toto Dumitrescu a fost supus unor teste la INML, analize care au confirmat prezența cocainei în sânge și urină. În urma incidentului, acesta a fost arestat preventiv pentru 29 de zile.

Toto Dumitrescu: ”Am mers mult timp așa fumat. Eram puțin panicat”

În urmă cu doar câteva luni, Toto Dumitrescu mărturisea că a avut o perioadă în care conducea frecvent sub influența substanțelor psihoactive. Fiul fostului fotbalist Ilie Dumitrescu a oferit câteva detalii despre momentul în care a fost prins la volan, subliniind și atrâgând atenția asupra faptului că descurajează cu toată credința astfel de practici.

„Cu toții mai bem un pahar de vin. Noi ăștia tineri suntem mai susceptibili substanțelor interzise. Nu recomand, nu promovez asta. Am fost prins la volan, fumasem un cui cu frate miu, nu mai aveam baterie la telefon.

El a spus să rămân la el, dar eu am zis că vreau să dorm acasă la mine. Nu am avut cum să mă uit pe Waze. Ajuns într-un filtru, dar am zis că nu mă oprește. Ce să mai dau înapoi, nu eram pățit.

Îi văzusem de departe, aveam o șansă să mă întorc din drum, dar am zis că, dacă mă oprește spun că sunt obosit, vin de la o filmare. Am învățat multe texte, de aia am ochii roșii”, a mai mărturisit Toto.

În cele din urmă, Toto Dumitrescu a povestit că nu a scăpat de ceea ce i-a fost cel mai tare frică, fiind nevoit să le ofere polițiștilor explicații despre stare sa ”dubioasă”.  Privind în urmă, acesta mărturisea că a condus de multe ori sub influența substanțelor interzise, însă pentru nimic în lume nu s-ar mai expune unor asemenea riscuri. Din păcate, ”minunea” a durat doar câteva luni.

„Mă oprește, dar stângaci fiind, s-au prins instant că era ceva dubios cu mine, pentru că eram și puțin panicat. Acum nu aș mai face treaba asta, nu m-aș mai urca niciodată fumat la volan. Poate să nu fie vina ta și să se întâmple ceva. O nesincronicitate în care e vina altcuiva, dar pici tu ca vinovat. Și nu cred că vrei să ai pe cineva pe conștiință gratuit.

Eram cel mai atent când fumam și conduceam. Accidentele pe care le-am avut au fost când eram treaz. Am mers mult timp așa fumat. Pe atunci nu îmi puneam nici centura. Nu sunt un exemplu”, a mai punctat acesta în interviul realizat de Lucian Viziru.

Ce măsuri a luat Poliția Română în cazul lui Toto Dumitrescu. Informații de ultimă oră

Toto Dumitrescu, derapaj halucinant în cătușe! Unde a putut spune că a fugit după accident: „Să mă…”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată vila de lux în care locuiește Mirela Vaida la Snagov. Casa este amplasată lângă pădure și are piscină în curte
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată vila de lux în care locuiește Mirela Vaida la Snagov. Casa este amplasată lângă pădure și are piscină în curte
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Damian Drăghici și Cristina Stroe s-au căsătorit în secret. Cum au făcut anunțul
Click.ro
Damian Drăghici și Cristina Stroe s-au căsătorit în secret. Cum au făcut anunțul
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Digi 24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Gadget cu baterie util la birou și în mașină: mini suflantă Parkside la Lidl
go4it.ro
Gadget cu baterie util la birou și în mașină: mini suflantă Parkside la Lidl
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Șoferii din România, opriți în trafic și întrebați de unde vin și unde merg. Ce vor să afle reprezentanții CNAIR de la conducătorii auto
Gandul.ro
Șoferii din România, opriți în trafic și întrebați de unde vin și unde merg. Ce vor să afle reprezentanții CNAIR de la conducătorii auto
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Poveste dureroară: Era FAIMOS, dar a ajuns la sapă de lemn: „Am rămas fără niciun ban”
Mediafax Spania
Poveste dureroară: Era FAIMOS, dar a ajuns la sapă de lemn: „Am rămas fără niciun ban”